Partidul Democrat (Italia)

Partito Democratico (Partidul Democrat, PD) este un partid politic social democrat din Italia.^[2]^[3]^[4] Secretarul partidului este Enrico Letta, care a fost ales de adunarea națională în marite 2021,^[11] după demisia fostului lider Nicola Zingaretti,^[12] în timp ce președintele este Valentina Cuppi.^[13]

Mai multe informații Abreviere, Oameni cheie ...

Oameni cheie
Partidul Democrat
Partito Democratico

Abreviere	PD
Președinte	Valentina Cuppi
Secretar	Elly Schlein
Președinte	Stefano Bonaccini
Vicepreședinți	Chiara Gribaudo Loredana Capone
Fondator(i)	Walter Veltroni
Date
Înființat	14 octombrie 2007; acum 16 ani, 10 luni și 7 zile (2007-10-14)
Sediu	Via Sant'Andrea delle Fratte 16 (Largo del Nazareno), Roma
Ziar	L'Unità (2007–2014) Europa (2007–2014) Democratica (2017–2019) Immagina (2020–prezent)
Organizație de tineret	Tinerii Democrați
Număr de membri (2021)	150.000 ^[1]
Format din	Democrații Stângii Democrația este Libertate mai multe partide mici
Informații
Ideologie oficială	Social democrație^[2]^[3]^[4] Facțiuni: Stânga creștină^[4]^[5] Liberalism social^[6]^[7]^[8]
Poziție politică	Centru-stânga^[9]^[10]
Afiliere națională	Coaliția de centru stânga Italia Democrată și Progresistă
Afiliere internațională	Alianța Progresistă
Afiliere europeană	Partidul Socialiștilor Europeni
Grup europarlamentar	Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților
Culori oficiale	Roșu Verde
Camera Deputaților	97 / 630
Senat	40 / 315
Parlamentul European	14 / 76
Consilii regionale	187 / 897
Conferința regiunilor	5 / 21
Prezență online
partitodemocratico.it
Modifică date / text

Închide

PD a fost fondat în 2007 după fuziunea mai multor partide de centru-stânga care au făcut parte din lista alianței numită Măslinul la alegerile din 2006, în principal social-democrații Democrații Stângii (DS), succesorul Partidului Comunist Italian și Partidul Democrat aș Stângii, care a fost pliat cu mai multe partide social-democrate (Federația Muncii și Social Creștinii, printre altele) în 1998, precum și Democrația este Libertatea – Margareta (DL), de inspirație în mare parte catolică, o fuziune a Partidului Popular Italian (moștenitorul aripii de stânga a Partidului Democrație Creștină), Democrații și Reînnoirea Italiană în 2002.^[14] Deși partidul a fost influențat și de liberalismul social și de progresismul calei a treia, în special sub conducerea lui Matteo Renzi, principalele tendințe ideologice ale PD sunt social-democrația și tradiția creștină de stânga.^[15]^[16]^[17]

Între 2013 și 2018, guvernul italian a fost condus de trei prim-miniștri democrați succesivi, și anume Letta (2013-2014), Renzi (2014-2016) și Paolo Gentiloni (2016-2018). PD a fost al doilea partid ca mărime la alegerile generale din 2018, dar coaliția de centru-stânga a ajuns pe locul trei. Partidul a revenit la guvernare în septembrie 2019 cu Cabinetul Conte 2, în calitate de partener junior al Mișcării Cinci Stele, și s-a alăturat guvernului de uniune națională, cel al lui Draghi, care cuprinde și Liga și Forza Italia, în februarie 2021. Începând cu 2021, partidul conduce cinci guverne regionale.

Democrații proeminenți includ foștii lideri Walter Veltroni, Dario Franceschini, Maurizio Martina și Nicola Zingaretti. Fosti membri includ Giorgio Napolitano (Președintele Italiei, 2006–2015), Sergio Mattarella (Președintele Italiei, 2015–prezent), patru prim-miniștri (Romano Prodi, Giuliano Amato, Massimo D'Alema și Renzi) și trei foști lideri (Pier Luigi Bersani, Guglielmo Epifani și Renzi), precum și David Sassoli (Președintele Parlamentului European, 2019-2022), Francesco Rutelli, Pietro Grasso și Carlo Calenda.

Romano Prodi, fost președinte al Comisiei Europene (Comisia Prodi), primul președinte al partidului
Walter Veltroni, primar al Romei între 2001-2008
Matteo Renzi, premier al Italiei între 2014-2016
David Sassoli, președintele Parlamentului European (din 2019)

[1]
„Al Pd si è ristretta la base: iscritti a quota 150 mila, erano il doppio due anni fa"”. 01 Februrary 2023. Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
[2]
Richard Collin; Pamela L. Martin (2012). An Introduction to World Politics: Conflict and Consensus on a Small Planet. Rowman & Littlefield. p. 218. ISBN 978-1-4422-1803-1. Accesat în 18 iulie 2013.
[3]
Gianfranco Pasquino (2016). „Italy”. În Jean-Michel de Waele; Fabien Escalona; Mathieu Vieira. The Palgrave Handbook of Social Democracy in the European Union. Palgrave Macmillan. p. 238. ISBN 978-1-137-29380-0.^{[nefuncțională]}
[4]
Nordsieck, Wolfram (2018). „Italy”. Parties and Elections in Europe.
[5]
Fotia, Mauro (2011). Il consociativismo infinito: dal centro-sinistra al Partito democratico. Edizioni Dedalo. Bari. p. 232. ISBN 9788822063182.
[6]
„Salvati: "La maggioranza liberale di sinistra ha rigenerato il partito democratico"”. LaStampa.it. mai 2017.
[7]
„I «liberal» del Pd: intestarsi l'agenda Draghi. La minoranza dem si scalda per il dopo comunali”. Il Sole 24 Ore. 14 septembrie 2021.
[8]
Dario De Lucia (2017). Dal PCI al PD. ISBN 978-8-82646-230-1.
[9]
Britannica Educational Publishing (2013). Italy. Britanncia Educational Publishing. p. 57. ISBN 978-1-61530-989-4.
[10]
„Il Pd come la Dc? Le coincidenze e le differenze” (în italiană). Europa. 29 mai 2014. Arhivat din original la 22 noiembrie 2015. Accesat în 27 iulie 2014. il Pd ... continua a sostenere la tesi che la sua area di riferimento è la sinistra e il centro sinistra e non-un "centro che guarda a sinistra" di degasperiana memoria.
[11]
Letta: "Non vi serve un nuovo segretario, ma un nuovo Pd" Arhivat în 27 septembrie 2022, la Wayback Machine., Huffington Post
[12]
„Primarie Pd, vince Zingaretti. Il comitato del neosegretario: 'Siamo oltre il 67%. affluenza a 1milione e 800mila, meglio del 2017'”. La Repubblica. 3 martie 2019. Accesat în 3 martie 2019.
[13]
„Pd, l'Assemblea nazionale elegge Valentina Cuppi presidente”. la Repubblica (în italiană). 22 februarie 2020. Accesat în 22 februarie 2020.
[14]
Hans Slomp (2011). Europe, a Political Profile: An American Companion to European Politics. ABC-CLIO. p. 406. ISBN 978-0-313-39181-1. Accesat în 13 august 2013.
[15]
Vespa, Bruno (2010). Il Cuore e la Spada: Storia politica e romantica dell'Italia unita, 1861–2011. Mondadori. p. 650. ISBN 9788852017285.
[16]
Augusto, Giuliano (8 decembrie 2013), „De profundis per il Pd”, Rinascita, arhivat din original la 1 martie 2014
[17]
Gioli, Sergio (19 noiembrie 2013), „Ultimo treno a sinistra”, Quotidiano.net

Materiale media legate de Partito Democratico la Wikimedia Commons

Acest articol despre politică este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui.

[1] [1]
„Al Pd si è ristretta la base: iscritti a quota 150 mila, erano il doppio due anni fa"”. 01 Februrary 2023. Verificați datele pentru: |date= (ajutor)

[CollinMartin2012-2] [2]
Richard Collin; Pamela L. Martin (2012). An Introduction to World Politics: Conflict and Consensus on a Small Planet. Rowman & Littlefield. p. 218. ISBN 978-1-4422-1803-1. Accesat în 18 iulie 2013.

[Pasquino2016-3] [3]
Gianfranco Pasquino (2016). „Italy”. În Jean-Michel de Waele; Fabien Escalona; Mathieu Vieira. The Palgrave Handbook of Social Democracy in the European Union. Palgrave Macmillan. p. 238. ISBN 978-1-137-29380-0.^{[nefuncțională]}

[Parties-and-Elections-4] [4]
Nordsieck, Wolfram (2018). „Italy”. Parties and Elections in Europe.

[5] [5]
Fotia, Mauro (2011). Il consociativismo infinito: dal centro-sinistra al Partito democratico. Edizioni Dedalo. Bari. p. 232. ISBN 9788822063182.

[6] [6]
„Salvati: "La maggioranza liberale di sinistra ha rigenerato il partito democratico"”. LaStampa.it. mai 2017.

[7] [7]
„I «liberal» del Pd: intestarsi l'agenda Draghi. La minoranza dem si scalda per il dopo comunali”. Il Sole 24 Ore. 14 septembrie 2021.

[8] [8]
Dario De Lucia (2017). Dal PCI al PD. ISBN 978-8-82646-230-1.

[9] [9]
Britannica Educational Publishing (2013). Italy. Britanncia Educational Publishing. p. 57. ISBN 978-1-61530-989-4.

[10] [10]
„Il Pd come la Dc? Le coincidenze e le differenze” (în italiană). Europa. 29 mai 2014. Arhivat din original la 22 noiembrie 2015. Accesat în 27 iulie 2014. il Pd ... continua a sostenere la tesi che la sua area di riferimento è la sinistra e il centro sinistra e non-un "centro che guarda a sinistra" di degasperiana memoria.

[11] [11]
Letta: "Non vi serve un nuovo segretario, ma un nuovo Pd" Arhivat în 27 septembrie 2022, la Wayback Machine., Huffington Post

[12] [12]
„Primarie Pd, vince Zingaretti. Il comitato del neosegretario: 'Siamo oltre il 67%. affluenza a 1milione e 800mila, meglio del 2017'”. La Repubblica. 3 martie 2019. Accesat în 3 martie 2019.

[la_Repubblica-13] [13]
„Pd, l'Assemblea nazionale elegge Valentina Cuppi presidente”. la Repubblica (în italiană). 22 februarie 2020. Accesat în 22 februarie 2020.

[Slomp2011-14] [14]
Hans Slomp (2011). Europe, a Political Profile: An American Companion to European Politics. ABC-CLIO. p. 406. ISBN 978-0-313-39181-1. Accesat în 13 august 2013.

[15] [15]
Vespa, Bruno (2010). Il Cuore e la Spada: Storia politica e romantica dell'Italia unita, 1861–2011. Mondadori. p. 650. ISBN 9788852017285.

[16] [16]
Augusto, Giuliano (8 decembrie 2013), „De profundis per il Pd”, Rinascita, arhivat din original la 1 martie 2014

[17] [17]
Gioli, Sergio (19 noiembrie 2013), „Ultimo treno a sinistra”, Quotidiano.net

[2]

[3]

[4]

[11]

[12]

[13]

[1]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[14]

[15]

[16]

[17]

Partidul Democrat (Italia)

Wikiwand in your browser!

Wikiwand in your browser!

Personalități

Referințe

Legături externe