Pariul lui Pascal
From Wikipedia, the free encyclopedia
Pariul lui Pascal este un raționament în filozofia apologetică conceput de filozoful, matematicianul și fizicianul francez Blaise Pascal (1623–1662).[1] El postulează că toți oamenii își pariază viața fie pe existența lui Dumnezeu, fie pe inexistența sa. Bazându-se pe presupunerea că mizele sunt infinite dacă Dumnezeu există și că există cel puțin o probabilitate mică ca Dumnezeu să existe, Pascal susține că o persoană rațională ar trebui să trăiască ca și cum Dumnezeu există și să creadă în Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu există, o astfel de persoană va avea doar o pierdere minimă (unele plăceri, lux etc.), în timp ce în caz contrar va obține câștiguri infinite (o eternitate în Rai) și va evita pierderi infinite (o eternitate în iad).[2]
Pariul lui Pascal s-a bazat pe ideea unui Dumnezeu creștin, deși argumentări similare au avut loc și în alte tradiții religioase. Pariul original a fost prezentat în secțiunea 233 a studiului Pensées („Gânduri”) al lui Pascal, ce a fost publicat postum. Aceste note nepublicate anterior au fost adunate pentru a forma un tratat incomplet despre apologetica creștină.
Din punct de vedere istoric, pariul lui Pascal a fost revoluționar, deoarece el a explorat un teritoriu nou în teoria probabilităților, a marcat prima utilizare oficială a teoriei deciziei și a anticipat filozofiile viitoare, cum ar fi existențialismul, pragmatismul și voluntarismul.[3]