Virionul are anvelopă virală, forma sa fiind sferică, filamentoasă sau pleomorfică. Așa numitele proteine de fuziune (F) și proteine de atașare ( cu proprietăți hemaglutinante Arhivat în , la Wayback Machine., și neuramidazice Arhivat în , la Wayback Machine.) apar la suprafața virionului sub forma așa numiților țepi. Proteina matriceală aflată în interiorul anvelopei asigura stabilitatea structural a virusului.Nucleocapsida încorporează ARN, proteine nucleocapsidice, fosfoproteine și polimeraza (formată din 2 proteine).
Structura genomului
Genomul este format din ARN monocatenar, 15200-15900 nucleotide. ARN monocatenar, cu polaritate negativă impune prezența unei transcriptaze virale, a cărei activitate este asigurată de cele 2 tipuri de proteine Arhivat în , la Wayback Machine.: Proteina P, (polimerază) și Proteina L (large). Regiunile extracistronice (zone care nu codează) includ:
Regiunea 3’, formată din 50 nucleotide ce funcționează ca promotor al transcripției
Transportorul 5’ 50-161 nucleotide
Regiunile intergenomice dintre gene; acestea au lungimi de 3 nucleotide (în cazul genurilor morbilivirus, respirovirus și henipavirus), sau variabile , circa 1-56 nucleotide (cazul genului rubulavirus și subfamiliei pneumovirinae).
Fiecare genă conține o secvență start/stop la capetele unde are loc procesul de transcripție.Apare un fenomen interesant de transcripție polară (secvența genelor genomice este păstrată în cadrul familiei), prin care gena aflată mai aproape de capătul 3’ , este trasncripționatăîn cantitate mai mare față de cele aflate mai aproape de capătul 5’.
Secvența genelor este :
Nucleocapsidă - fosfoproteine - matrix - proteina F - proteinele de atașare - L (large)
Proteine
Proteina N - proteina nucleocapsidei, asociată cu ARN genomic asigură protecția acestuia de acțiunea nucleazei
Proteina P situată între proteinele N și L, este parte a ARN polimerazei
Proteina M proteina matriceală asamblată între anvelopa virală și nucleocapsida, rol în menținerea integrității structurale a virionului
Proteina F numită și proteina de fuziune, aflată la suprafața anvelopei nucleare, mediază intrarea virusului în celula gazdă. Acest proces are loc prin inducerea fuziunii între anvelopa virală și membrana celulară. O condiție caracteristică și necesară pentru anumiți aparmixoviruși este ca valoarea pH-ului sa fie neutru Arhivat în , la Archive.is
Proteina(ele) H/HN/G, atașate de suprafața celulară sub formă de țepi.se leagă de acidul sialic, facilitând astfel intrarea în celula gazdă.
Proteina H (hemaglutină) aparține genurilor Morbilovirus, Henipavirus, aceste virusuri determinând aglomerarea (aglutinarea ) celulelor sanguine.
Proteina HN sunt caracteristice genurilor Respirovirus și Rubulavirus.Aceste virusuri posedă capacități hemaglutinante (H) și neuramidazice (N), ce le conferă posibilitatea scindării acidului sialic la suprafața celulelor infectate, prevenind astfel reatașarea virusului la suprafața celulei respective
Proteina G caracteristică Pneumovirinae. Aceste virusuri nu au capacități hemaglutinante și neuramidazice, din această cauză proteinele aflate la suprafața au fost denumite glicoproteine (G)
Proteina L (large) subunitate catalitică a ARN , dependentă de ARN polimerază
Proteinele satelit (accesory protein) mecanism cunoscut sub denumirea "editare de ARN", proces prin care proteinele sunt sintetizate prin gena P.Sinteza nu este esențială pentru replicarea virală, dar poate ajuta la supraviețuirea in vitro sau poate fi implicată in reglarea transformării ARNm în sinteză antigenomică
Din această familie fac parte numeroase virusuri:
virusul urlian, virusul rubeolic, virusul sincițial respirator (provoacă bronșiolită și pneumonie la sugari și copii), virusul gripei , metapneumovirusul. Provoacă diferite boli la diferite specii de animale: la foci și câini - virusul jigodiei, la delfini - morbilivirusul, la vaci - virusul pestei bovine.
Elvira Sînziana Ciufescu. Virusologie medicală. Editura Medicală Națională. 2003
Costin Cernescu. Virusologie medicală. Editura Medicală. 2012
Aurel Ivan. Tratat de epidemiologie a bolilor transmisibile. Polirom 2002