![cover image](https://wikiwandv2-19431.kxcdn.com/_next/image?url=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/c/c2/Change_of_axes.svg/langro-640px-Change_of_axes.svg.png&w=640&q=50)
Orientare (geometrie)
From Wikipedia, the free encyclopedia
În geometrie orientarea, poziția unghiulară sau direcția unui obiect geometric, cum ar fi o dreaptă, un plan sau un corp sunt noțiuni care fac parte din descrierea situării acelui obiect în spațiul euclidian pe care îl ocupă.[1] Mai exact, ele se referă la o ipotetică rotație de care ar fi nevoie pentru plasarea obiectului în poziția curentă față de o poziție de referință. Este posibil ca o rotație să nu fie suficientă pentru a ajunge la poziția curentă, putând fi necesar să se facă și o ipotetică translație. Împreună, locul și orientarea descriu complet modul în care obiectul este plasat în spațiu. Rotația și translația menționate mai sus pot să apară în orice ordine, deoarece orientarea unui obiect nu se schimbă atunci când este translat, iar locul său nu se schimbă când este rotit.
![Thumb image](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/c/c2/Change_of_axes.svg/320px-Change_of_axes.svg.png)
Teorema de rotație a lui Euler(d) arată că în spațiul tridimensional orice orientare poate fi realizată cu o singură rotație în jurul unei axe fixe(d). Aceasta oferă unul dintre modurile uzuale de reprezentare a orientării folosind o reprezentare axă–unghi(d). Alte metode utilizate pe scară largă sunt cuaternionii de rotație(d), unghiurile lui Euler sau matricile de rotație. Utilizările mai specializate folosesc indici Miller(d) în cristalografie, azimut și înclinare în geologie și panta(d) pe hărți și indicatoare. Versorii pot fi utilizați și ei pentru a reprezenta orientarea unui obiect.
Tipic, orientarea este legată de un sistem de referință, uzual în coordonate carteziene.