Nikita Sergheevici Hrușciov
om politic rus / From Wikipedia, the free encyclopedia
Nikita Sergheevici Hrușciov (în rusă Ники́та Серге́евич Хрущёв, pronunție audio; n. , Kalinovka, Gubernia Kursk, Imperiul Rus – d. , Moscova, RSFS Rusă, URSS) a fost un om politic rus care a condus Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece. A ocupat funcția de secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice între 1953 și 1964, și pe cea de președinte al Consiliului de Miniștri între 1958 și 1964. Hrușciov a rămas în istorie pentru destalinizarea Uniunii Sovietice, pentru susținerea primelor progrese ale programului spațial sovietic și pentru mai multe reforme de un relativ liberalism în unele arii ale politicii interne. Colegii de partid l-au înlăturat de la putere în 1964, înlocuindu-l cu Leonid Brejnev ca secretar general al PCUS și cu Alexei Kosîghin ca premier.
Nikita Sergheevici Hrușciov Никита Сергеевич Хрущёв | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 3 aprilie 1894 Kalinovka, gubernia Kursk, Imperiul Rus |
Decedat | (76 de ani)
Moscova, URSS |
Înmormântat | Cimitirul Novodevici[*][1] |
Cauza decesului | cauze naturale (infarct miocardic) |
Căsătorit cu |
|
Copii |
|
Cetățenie | Imperiul Rus Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă (–) Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste |
Etnie | rus |
Religie | Liber cugetător |
Ocupație | politician militar revoluționar |
Locul desfășurării activității | Moscova[2] |
Limbi vorbite | limba rusă[3][4] |
Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice | |
În funcție 14 martie 1953 – 14 octombrie 1964 | |
Președinte | |
Prim-ministru |
|
Precedat de | Gheorghi Malenkov |
Succedat de | Leonid Brejnev |
Prim ministru al Uniunii Sovietice | |
În funcție 27 martie 1958 – 14 octombrie 1964 | |
Precedat de | Nikolai Bulganin |
Succedat de | Alexei Kosîghin |
Președinte al CC al PCUS | |
În funcție 27 februarie 1956 – 16 noiembrie 1964 | |
Precedat de | Înființarea postului |
Succedat de | Leonid Brejnev |
Membru deplin al Prezidiilor al 18-lea, al 19-lea, al 20-lea, al 21-lea și al 22-lea al Prezidiului CC al PCUS | |
În funcție 22 martie 1939 – 16 noiembrie 1964 | |
Premii | |
Partid politic | Partidul Comunist al Uniunii Sovietice |
Alma mater | Vsesoiuznaia promîșlennaia akademia[*][[Vsesoiuznaia promîșlennaia akademia (Soviet educational institution (1925-1941))|]] Donețkîi naționalnîi tehnicinîi universîtet[*][[Donețkîi naționalnîi tehnicinîi universîtet (university in Ukraine)|]] |
Semnătură | |
Modifică date / text |
Hrușciov s-a născut în satul Kalinovka în 1894, aproape de actuala frontieră între Rusia și Ucraina. A lucrat ca muncitor siderurgic în tinerețe, și în timpul Războiului Civil Rus a fost comisar politic. Cu ajutorul lui Lazar Kaganovici, a avansat în ierarhia sovietică. A susținut epurările lui Iosif Stalin, și a aprobat mii de arestări. În 1939, Stalin l-a trimis să guverneze Ucraina sovietică, unde a continuat epurările. În al Doilea Război Mondial, Hrușciov a fost din nou comisar, servind ca intermediar între Stalin și generalii săi. Hrușciov a fost prezent la sângeroasa bătălie de la Stalingrad, fapt cu care s-a mândrit apoi toată viața sa. După război, a revenit în Ucraina înainte de a fi rechemat la Moscova pentru a fi unul din cei mai apropiați consilieri ai lui Stalin.
În lupta pentru putere declanșată de moartea lui Stalin în 1953, Hrușciov a ieșit victorios după câțiva ani. La 25 februarie 1956, la Congresul al XX-lea, el a ținut „Discursul Secret”, în care a denunțat epurările staliniste și prin care a deschis o perioadă de reducere a represiunilor în Uniunea Sovietică. Politicile sale interne, ce au avut ca scop ameliorarea vieții cetățenilor obișnuiți, au avut doar rareori succes, în special în domeniul agriculturii. Sperând că în cele din urmă se va baza pe rachete în domeniul apărării, Hrușciov a redus mult forțele convenționale. În ciuda acestor reduceri, anii lui Hrușciov au fost printre cei mai tensionați din Războiul Rece, ei culminând cu criza rachetelor cubaneze.
Unele din politicile lui Hrușciov au fost văzute de unii colegi de partid, și în special de către din ce în ce mai numeroșii săi rivali, ca fiind dezordonate, iar acești rivali au acumulat treptat putere și l-au înlăturat în octombrie 1964. El nu a mai fost ucis, ca unii dintre înfrânții mai vechilor lupte pentru putere din cercurile sovietice, dar a fost pensionat cu un apartament în Moscova și cu o dacea la țară. Și-a scris memoriile, iar benzile de magnetofon pe care erau înregistrate au fost scoase clandestin din țară și publicate parțial în Occident în 1970. Hrușciov a murit de o boală cardiacă în 1971.