Moldtelecom
companie de telecomunicații din Republica Moldova / From Wikipedia, the free encyclopedia
Moldtelecom este operatorul național de telecomunicații și totodată cea mai mare companie de telecomunicații din Republica Moldova.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Moldtelecom | |
Tip | Societate pe acțiuni |
---|---|
Fondată | 1 aprilie 1993 |
Țara | Republica Moldova |
Sediu | Chișinău |
Oameni cheie | Alexandru Ciubuc[1] |
Industrie | Telecomunicații |
Produse | Prefix local de apel fix[*] |
Servicii | Telefonie fixă, Telefonie mobilă, Servicii Internet, Televiziune Digitală IPTV |
Angajați | 2.750 (2019) |
Prezență online | |
www.moldtelecom.md | |
Modifică date / text |
La 1 aprilie 1993, în urma restructurării sectorului de telecomunicații din Republica Moldova, a fost înființată Întreprinderea de Stat „Moldtelecom”. La 5 ianuarie 1999, întreprinderea a fost reorganizată în societate pe acțiuni, statul fiind fondator și unic acționar.
De-a lungul activității sale, Moldtelecom a parcurs o perioadă de perfecționare și evoluție continuă, de la un monopol de stat la o companie deschisă pentru colaborare, de la tradiționala telefonie fixă, până la cele mai avansate servicii. Astfel, Moldtelecom este unica companie care oferă populației întreaga gamă de servicii de telecomunicații: telefonie fixă, telefonie mobilă, Internet, transport de date și televiziune digitală.
În prezent, compania deține poziția de lider pe piața serviciilor de telefonie fixă (96,5%) și pe cea a serviciilor de acces la Internet în bandă largă (70,3%). De asemenea, după volumul vânzărilor, primul loc pe acest segment de piață îi revine tot companiei Moldtelecom, cu o cotă de piață de circa 57% [2].
Performanțele companiei sunt reflecția investițiilor de circa 700–800 milioane lei alocate anual, în implementarea de tehnologii și servicii noi, precum și îmbunătățirea continuă a relației cu abonații săi. Abonații justifică efortul și așteptările companiei, înregistrând, în 2011, cifra record de 1,124 milioane de abonați. Numărul abonaților este într-o continuă creștere, atingând o densitate de 33% la 100 de locuitori[2].