From Wikipedia, the free encyclopedia
Mircea Popescu (n. 8 aprilie 1920, Tufești, județul Brăila – d. 2004, București) a fost un istoric și critic de artă român, precum și autor de volume de science-fiction.
Fiu de învățător. A urmat Facultatea de litere și filosofie a Universității din București, cu licențe în limba germană, limba engleză și istoria artei obținute în anul 1941, după care face studii de specializare până în anul următor la München. Căsătorit cu o persoană de etnie germană.
A fost cercetător la Institutul de istoria artei din București (1949-1972), director adjunct al profesorului G. Oprescu, director al institutului (1970-1973), muzeograf la muzeul Toma Stelian și Muzeul de artă al Republicii (1956-1959), cadru universitar la Institutul de arte plastice Nicolae Grigorescu din București (1964-1968) unde ține cursul de muzeografie, director adjunct la CCES (1972-1979).
A fost în comisiile de atestare a cadrelor din instituțiile muzeale autohtone, a fost redactor la revista Arta plastică, îndeplinit funcția de redactor șef al SCIA.
Participă la congrese și conferințe internaționale la Paris (1964), (1971), (1973), New York (1965), precum și la organizarea unor expoziții de artă românească în străinătate în Edinburg, Helsinki, Moscova, Bonn, ș. a.[1]
A colaborat cu securitatea, conform arhivelor existente la C.N.S.A.S.[2]
UAP România, 1955
AICA , 1965
membru și secretar al Comitetului român pentru ICOM (1963-1975)
Membru al Academiei de științe și politice a RSR.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.