Miep Gies
From Wikipedia, the free encyclopedia
Hermine Santruschitz (n. , Viena, Austro-Ungaria – d. , Hoorn, Olanda de Nord, Țările de Jos), mai cunoscută sub numele de Miep Gies (Pronunție în neerlandeză: /ˈmip ˈxis/),[10] a fost unul dintre cetățenii neerlandezi care i-au ascuns de naziști pe Anne Frank, familia ei (Otto Frank, Margot Frank, Edith Frank-Holländer) și pe alți patru evrei (Fritz Pfeffer, Hermann van Pels, Auguste van Pels, Peter van Pels) într-o anexă secretă aflată deasupra birourilor celor două companii deținute de tatăl Annei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ea s-a născut în Austria, dar în 1920, la vârsta de unsprezece ani, a fost luată în Țările de Jos ca fiică adoptivă de o familie olandeză de care a devenit foarte atașată. Deși trebuia inițial să rămână doar șase luni, această ședere s-a prelungit la un an din cauza sănătății sale fragile, după care a ales să rămână cu ei, trăind tot restul vieții ei în Țările de Jos.
Miep Gies | |
Date personale | |
---|---|
Născută | [1][2][3][4] Viena, Austro-Ungaria[5] |
Decedată | (100 de ani)[6][1][2][3] Hoorn, Olanda de Nord, Țările de Jos |
Cauza decesului | boală |
Căsătorită cu | Jan Gies (–) |
Cetățenie | Regatul Țărilor de Jos |
Religie | Biserica Catolică |
Ocupație | scriitoare luptător în rezistență[*] |
Locul desfășurării activității | Amsterdam[7] |
Limbi vorbite | limba neerlandeză[8] |
Activitate | |
Cunoscută pentru | că a ajutat și ascuns familia Annei Frank |
Premii | Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de Ofițer[*] () Großes Ehrenzeichen für Verdienste um die Republik Österreich[*][[Großes Ehrenzeichen für Verdienste um die Republik Österreich |]] Ordinul Orania-Nassau în grad de cavaler[*] Jan Karski Courage to Care Award[*][[Jan Karski Courage to Care Award (award to honor rescuers of Jews during the Holocaust era)|]] () Raoul Wallenberg Award[*][[Raoul Wallenberg Award (bestowed by The Raoul Wallenberg Committee of the United States)|]] () Drept între popoare ()[9] |
Prezență online | |
Modifică date / text |
În 1933 a început să lucreze pentru Otto Frank, un om de afaceri care se mutase, împreună cu familia sa, din Germania în Țările de Jos cu speranța de a-și proteja familia de persecuția nazistă din pricina faptului că erau evrei. Gies a devenit o prietenă apropiată și de încredere a familiei și le-a fost de mare ajutor în timpul celor doi ani cât au trăit ascunși. Ea a recuperat jurnalul Annei Frank după ce familia a fost arestată și l-a păstrat în condiții de siguranță până când Otto Frank s-a întors de la Auschwitz în 1945 și a aflat de moartea fiicei sale mai mici. Ea a fost fericită că notițele din jurnalul Annei nu au fost descoperite, deoarece altfel ar fi trebuit să-l distrugă pentru că dezvăluia identitatea tuturor persoanelor care au ajutat familia Frank în momentele ei grele petrecute în anexă.[11][12][13][14][15][16][17] Împreună cu Alison Leslie Gold, Gies a scris cartea Anne Frank Remembered: The Story of the Woman Who Helped to Hide the Frank Family, publicată pentru prima dată în 1987.