Mediatizare (feudalism)
From Wikipedia, the free encyclopedia
În istoria Sfântului Imperiu Roman și a Confederației germane mediatizarea (în germană Mediatisierung) reprezintă procesul de pierdere a suveranității unui teritoriu (de cele mai multe ori de tip „enclavă”) prin integrarea acestuia într-un teritoriu mai mare. Stările imperiale cărora le aparțineau teritoriile mediatizate și-au pierdut imediatitatea imperială concomitent cu anexarea teritoriilor lor de către proprietarii de teritorii mai mari. Mediatizările cele mai semnificative au avut loc în 1803 prin Reichsdeputationshauptschluss și în 1806 prin crearea Confederației Rinului. În 1815 au fost stabilite prin lege privilegiile celor ale căror teritorii fuseseră mediatizate, privilegii care au existat până în 1918.[1] Acest proces de reorganizare a teritoriilor germane este cunoscut în istorie și sub denumirea de „mediatizare germană”.
Prinții și conții care fuseseră înfeudați cu teritorii imperiale direct de împărat, erau subordonați numai acestuia. Odată cu mediatizarea ei au pierdut majoritatea privilegiilor datorate poziției lor față de împărat. După mediatizare ei au devenit subordonați direct noilor proprietari care le anexaseră teritoriile, dar și-au păstrat egalitatea rangului, căpătat prin naștere, cu noii lor suverani. Pe de altă parte, odată cu pierderea imediatității imperiale, ei au pierdut privilegiul de a putea apela la direct la instanța de judecată imperială.
La formarea Confederației Germane mediatizarea statelor mai mici a fost uneori dificilă. În special Adunarea Națională de la Frankfurt de pe 5 decembrie 1848 a fost solicitată să ia o hotărâre cu privire la necesitatea unei noi mediatizări, însă statele afectate au protestat și nu s-a găsit o majoritate politică pentru o mediatizarea statelor mici.
Astăzi prin mediatizare în dreptul internațional se înțelege reprezentarea intereselor actorilor interni de către stat ca subiect de drept internațional public.