Marian Rejewski
From Wikipedia, the free encyclopedia
Marian Adam Rejewski (ajutor·info) (API: /ˈmarjan reˈjefski/; n. 16 august 1905, Bromberg, Imperiul German, astăzi Bydgoszcz, Polonia–d. 13 februarie 1980, Varșovia, Polonia) a fost un matematician și criptograf polonez care, în 1932, a rezolvat mașina Enigma, principalul dispozitiv de cifrare folosit de Germania. Succesul lui Rejewski și al colegilor săi au ajutat mult criptanaliza britanică a mașinii Enigma în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și informațiile obținute astfel, purtând numele de cod „Ultra”, au contribuit, poate decisiv, la înfrângerea Germaniei naziste.
Marian Rejewski | |
![]() | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Marian Adam Rejewski ![]() |
Născut | [1][2] ![]() Bromberg, Imperiul German[3] ![]() |
Decedat | (74 de ani)[4][2][5] ![]() Varșovia, Republica Populară Polonă[6] ![]() |
Înmormântat | cimitirul Powązki[*][7][8] ![]() |
Cauza decesului | cauze naturale (infarct miocardic) ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() |
Ocupație | matematician criptolog[*] inventator ![]() |
Limbi vorbite | limba poloneză[9] limba germană ![]() |
Activitate | |
Domeniu | matematică criptografie ![]() |
Instituție | Universitatea Adam Mickiewicz din Poznań[10] Biuro Szyfrów[*][[Biuro Szyfrów (interwar Polish-intelligence cryptology agency)|]][10] Cadix[*][[Cadix (codename of a World War II clandestine intelligence center)|]][10] Wojska Lądowe[*][[Wojska Lądowe (ground warfare branch of Poland's military forces)|]][10] ![]() |
Alma Mater | Universitatea Adam Mickiewicz din Poznań[10] Universitatea Georg-August din Göttingen[10] I Liceum Ogólnokształcące im. Cypriana Kamila Norwida w Bydgoszczy[*][[I Liceum Ogólnokształcące im. Cypriana Kamila Norwida w Bydgoszczy (high school in Bydgoszcz)|]] ![]() |
Premii | Srebrny Medal „Za zasługi dla obronności kraju”[*][[Srebrny Medal „Za zasługi dla obronności kraju” |]] Medalia de Război 1939-1945[*] (iulie 2005) Ordinul Polonia Restituta în grad de ofițer[*] () Ordinul Polonia Restituta în grad de mare cruce[*] ()[11] ![]() |
Modifică date / text ![]() |
Pe când studia matematica la Universitatea Poznań, Rejewski a participat la un curs de criptografie ținut de ofițeri ai Biroului de Cifruri, la care Rejewski s-a și angajat în 1932. Biroul nu avusese foarte mult succes în decriptarea mesajelor Enigma și, spre sfârșitul lui 1932, Rejewski a fost pus să lucreze la această problemă. După doar câteva săptămâni, a reușit să deducă cablajele interne secrete ale mașinii Enigma. Împreună cu doi colegi matematicieni, a dezvoltat o serie de tehnici pentru decriptarea în mod regulat a mesajelor criptate de Enigma. Printre contribuțiile lui Rejewski se numără dezvoltarea „catalogului de caracteristici”, derivat folosind „ciclometrul”, și „bomba”.
Cu cinci săptămâni înainte de invazia Poloniei din 1939, Rejewski și colegii săi și-au prezentat rezultatele privind decriptarea mașinii Enigma reprezentanților serviciilor de informații ale Franței și Regatului Unit. La scurt timp după izbucnirea războiului, criptografii polonezi au fost evacuați în Franța, unde și-au continuat munca în colaborare cu armatele britanică și franceză. După căderea Franței în iunie 1940, ei au fost obligați din nou să se refugieze, dar după câteva luni s-au întors să lucreze în secret în Franța neocupată. După ce țara a fost complet ocupată de Germania în noiembrie 1942, Rejewski și colegul său matematician Henryk Zygalski au fugit, prin Spania, Portugalia și Gibraltar, în Regatul Unit. Acolo, ei au lucrat într-o unitate a armatei poloneze, la decodificarea cifrurilor germane. În 1946, Rejewski s-a întors la familia sa în Polonia și a lucrat drept contabil, păstrând secretul asupra muncii sale de criptanaliză până în 1967.