Lista picturilor reprezentative realizate de Nicolae Grigorescu
articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia / From Wikipedia, the free encyclopedia
„În desfășurarea marelui său talent, pictorul din Câmpina apare cu aceleași trei mari însușiri, pe care până acum nu le împarte, nici în cea mai mică, măsură, cu nimeni.
- Acest articol dezvoltă secțiunea Opera a articolului principal Nicolae Grigorescu.
| ||||
Capodopere | Cronologie | |||
Familie | Începuturi | |||
Studii | 1870-1877 | |||
Modifică text |
Cea mai însemnată, din ele, nota dominantă a sufletului său de artist, e adevărul. Tablourile sale sunt reale, autentice, cu totul în același înțeles în care e autentic un vechi hrisov, cu scriptura sa deosebită, cu podoabele sale particulare, cu stilul său anumit, ce nu se poate născoci de un interesat. Aceste lucruri au fost și sunt, dar noi am știut de ele, deși trăim în mijlocul lor, numai când acest pictor a venit să ne spuie, pe când atâția mâzgăleau din amintire sau din fantezie, că țara noastră, țara neamului nostru are acest cer, această lumină, aceste perspective și că fiii ei cei mai adevărați, subt pânzăturile lor aspre, au, când sunt veseli, acest zâmbet, și acest înțeles în ochii adânci atunci când îi fură taina vieții sau a firii.
Grigorescu nu caută, nu combină, nu potrivește prin nici un meșteșug, măcar din cele mai îngăduite și mai intrate în obiceiul tuturor pictorilor. El nu se gândește că din potrivirea cutărui grup cu o anumită natură ar putea să rezulte un efect, care poate să intereseze și să placă. Goana după subiect, după subiectul nou, cum se zice, îi e cu desăvârșire necunoscută și, desigur, neînțeleasă. Noul e în ochii săi, în acei ochi străbătători, de diamant negru, și acel nou nu e momeală, ingeniozitate, prefacere sau prefăcătorie, ci e adevărul; mărimea sufletului său curat se înfrățește de-a dreptul cu aceeași mărime curată a naturii. Mâna se mișcă de la sine, și bucata de pânză se preface într-o destăinuire fermecătoare a amănuntului de viață ce a răsărit în calea pictorului. El n-ar ști să deosebească însă partea lui în această veșnicie a unui colț din lumea noastră. În frăția de toate zilele cu natura, nu s-a gândit niciodată să facă o hotărnicire a stăpânirii sale. Ce e al ei, e și al lui; ea-l împărtășește cu toate frumusețile; el le privește pe toate, le reproduce cu o măreață supunere, care-l înalță mai mult decât orice invenție trufașă. Arta lui, totuși așa de puternic personală, prin osteneala îndelungată, prin jertfa de o viață întreagă cu care a cucerit-o, ajunge la acea culme, păstrată pentru foarte puțini aleși: impersonalitatea. Nu zici alta decât că: e așa, și e foarte frumos pentru aceea. Natura binevoiește a iscăli ceea ce a ieșit din mâna închinătorului ei celui mai sincer.
A doua însușire e poezia. Există o poezie fabricată, o poezie de manufactură, care ne înjgheabă lesne în afară de lucrurile care sunt, poezia decorurilor de carton și subiectelor rare, străine, vechi, fantastice. Dar e și o alta, o mare poezie sfioasă, pentru găsirea căreia se cere și vitejia, și răbdarea, și nevinovăția unui Făt-Frumos al poveștilor. Cea dintâi trebuie necontenit reînnoită, dreasă, spoită; cealaltă e de o credință veșnică și nu se deslipește niciodată de cel ce a cucerit-o. Ea se îmbină de acolo înainte cu gândul, cu spusa sau fapta cuceritorului. Din tablourile lui Grigorescu ea nu s-a despărțit și nu se va despărți niciodată și pare așa de simplă, încât neînțelegătorul își închipuie poate că se găsește pentru orice trecători la răspântie, pe când pentru a o găsi și robi trebuie tot avântul neobosit al unui suflet mare.
Grigorescu e fecund, bogat, nemărginit în această însușire a lui. Bătrânețea sa e aproape tot așa de harnică precum i-au fost anii tinereții. Unii pot găsi că el a făcut multe tablouri. Pentru dânsul, cred că această noțiune nu există. El ascultă, de chemări ce nu se discută, și aceste chemări îi vin așa cum voiesc ele. Nu se teme deci, și nu se laudă pentru îmbelgușarea operei sale.”
-- Nicolae Iorga - (Fragment din Expoziția Grigorescu, Semănătorul, ianuarie 1904; reluat în O luptă literară, vol. I, 1916. Reprodus din Scrieri despre artă, antologie și prefață de Barbu Theodorescu, Editura Meridiane, București, 1968)