Lista episcopilor Maramureșului
From Wikipedia, the free encyclopedia
Această listă de episcopi ai Maramureșului își propune să menționeze toți episcopii care au avut jurisdicție asupra Maramureșului.
Nu sunt știri mai devreme de secolul al XIV-lea legate de organizarea unei vieți religioase în Maramureș. Abia începând cu acest secol, izvoarele atestă aici biserici și preoți români. La 1391 mănăstirea voievodală de la Peri este ridicată la rangul de stavropighie patriarhală, iar starețul primește atribuții apropiate celor episcopale, având o jurisdicție întinsă și peste nordul Transilvaniei. Scrisoarea patriarhului Antonie al IV-lea din 13 august 1391 amintește de ”arhiereii locali”. Cine erau aceștia?
S-ar părea că este vorba de mitropolitul ortodox din Haliciu (Polonia de azi) și de episcopii subordonați lui, dintre care cel mai apropiat era episcopul din Przemysl, unde trăiau mulți credincioși valahi, păstoriți la 1353 de episcopul Chiril Românul[1].
În 1491 regele Vladislav al II-lea supune Maramureșul jurisdicției episcopului Ioan din Muncaci. Trei ani mai târziu, în 1494, același rege cere ca egumenul mănăstirii Peri să fie supus episcopului din Muncaci și mitropolitului din Ardeal, pentru ca în 1498, regele să ceară autorităților comitatului să-l sprijine pe egumen împotriva amestecului ilegal al episcopului Ioan din Muncaci.[2] Dispozițiile acestea, contradictorii, precum și altele asemenea, au creat în următoarele două secole situații confuze și greu de înțeles, episcopii din Muncaci și (arhi)episcopii din Ardeal revendicându-și fiecare jurisdicția asupra Maramureșului.
La sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea în fața presiunilor calvine exercitate de autoritățile comitatului și a celor greco catolice reprezentate de autoritățile imperiale, episcopul Iosif Stoica reușește să consolideze episcopia ortodoxă. Stăpânirea austriacă va desființa această episcopie ortodoxă în 1720[3] și va transfera din nou autoritatea episcopilor greco catolici de la Muncaci.
În 1856 parohiile românești reușesc să se desprindă de episcopia ruteană din Muncaci și sunt alipite la nou înființata Episcopie greco catolică de Gherla. În 1930 se înființează Episcopia greco catolică a Maramureșului, desființată în 1948 de autoritățile comuniste și reînființată în 1990.
La începutul secolului XX o parte din credincioșii din Săcel și Dragomirești revin la ortodoxie. După Marea Unire revin mai multe sate la ortodoxie (re)înființându-se protopopiatul ortodox Sighet, sub jurisdicția Episcopiei Vadului Feleacului și Clujului, iar în anul 1937 se (re)înființează Episcopia Ortodoxă a Maramureșului, cu sediul la Sighetul Marmației având 5 protopopiate: Cetatea de Piatră – Baia Mare, Sighet, Vișeu, Satu Mare, Sălaj – Carei, cu 87 de parohii[4].
În 1940 episcopia ortodoxă este desființată de autoritățile hortyste, este reactivată în 1944, desființată din nou, de această dată de autoritățile comuniste în 1948 și reînființată în 1990.
Azi în Maramureș există două episcopii: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului cuprinzând județele Maramureș și Satu Mare și Episcopia greco Catolică a Maramureșului cuprinzând județele Maramureș, parte din Satu Mare și parte din Suceava. Ambele episcopii au sediu în Baia Mare.