scriitor român From Wikipedia, the free encyclopedia
Leonid Dimov (n. 11 ianuarie 1926, Ismail, Basarabia – d. 5 decembrie 1987, București) a fost un poet și traducător român, cu rădăcini evreiești, unul dintre precursorii Postmodernismului românesc, membru marcant al grupului onirist.
Membru titular al Academiei Române |
---|
Leonid Dimov | |
Poetul Leonid Dimov | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 11 ianuarie 1926 Ismail, Basarabia,Regatul României |
Decedat | 5 decembrie 1987 (61 de ani) București, Republica Socialistă România |
Înmormântat | Cimitirul Bellu |
Cauza decesului | insuficiență cardiacă |
Părinți | Nadejda Dimov Naum Mordcovici |
Căsătorit cu | Lucia Salam Ana-Marina Voinescu |
Copii | Tatiana (cu Lucia) Ileana Pâcă (înfiată) |
Cetățenie | România |
Ocupație | poet, traducător |
Limbi vorbite | limba română[1] limba franceză limba rusă limba italiană |
Studii | Facultatea de Filologie din București |
Activitatea literară | |
Mișcare/curent literar | Onirismul estetic |
Specie literară | poezie |
Operă de debut | 1966 - volumul „Versuri” |
Opere semnificative | „Carte de vise” |
A influențat pe | |
Note | |
Premii | Premiul Uniunii Scriitorilor (1979) |
Semnătură | |
Modifică date / text |
A fost fiul Nadejdei Dimov, fiică de învățător și nepoată de preot basarabean de origine bulgară, și al lui Naum Mordcovici, fiul unui comerciant evreu de caviar (necesita citare). Numele Dimov îl ia în 1941, când, pentru a-l proteja de persecuția antisemită, Nadia îi intentează proces de paternitate lui Naum, proces în urma căruia Leonid e declarat fiu natural, modificându-i-se numele în certificatul de naștere.[2]. Rădăcinile evreiești, odată conștientizate, i-au pricinuit lui Dimov grele complexe de inferioritate, făcându-l în tinerețe să se identifice cu ideologia antisemită legionară.[3]
A absolvit Colegiul „Sfântul Sava” din București, 1944, continuând cu studii (trei ani) la Facultatea de Filologie din București, facultate pe care a abandonat-o, însă. La fel a studiat 3 ani de zile biologia, fără a-și lua licența. A mai studiat în paralel, câte un an sau doi, dreptul, teologia și matematica.
Căsătorit de două ori, prima dată, în 1948, cu Lucia Salam (cu care are un copil, Tatiana, n. 1952), iar a doua oară, în 1959, cu Ana-Marina Voinescu (pe a cărei fiică, Ileana - tatăl fiind Teodor Pîcă - o va înfia).
A fost redactor al revistei România literară.
În 1959 îl cunoaște pe Dumitru Țepeneag, alături de care a teoretizat onirismul estetic. Grupul oniric i-a inclus pe Emil Brumaru, Sorin Titel, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Iulian Neacșu, Florin Gabrea, Vintilă Ivănceanu.
În 1971, după Tezele din iulie, presiunea cenzurii se resimte acut și grupul se destramă, unii dintre membri plecând în exil (Țepeneag, Gabrea, Ivănceanu), alții retrăgându-se din zona vizibilă a lumii culturale (Dimov, Mazilescu, Turcea, Titel).
Relația apropiată a lui Dimov cu Țepeneag și apartenența la Grupul oniric l-a adus pe poet în atenția Securității, care l-a urmărit ani de-a rândul, după cum o dovedesc documentele din arhiva CNSAS.[4]
Dimov a murit în urma unui stop cardiac; este înmormântat la Cimitirul Șerban-Vodă (Bellu).[5]
A tradus din Marcel Raymond, Pierre Daix, Hugo Friedrich, Curzio Malaparte, Giambattista Marino, Gerard de Nerval, Andrei Belîi, Mihail Lermontov etc.
“ | Un ermetic descins din Ion Barbu, balcanizant ca Gheorghe Magheru, dar la o treaptă a ființei mult superioară, arghezian și bacovian pe alocuri, „oniric” și acumulator de realități fascinante prin teribila lor concretețe, barochist, grav și burlesc deopotrivă, manierist prin gratuitatea invenției imagistice și virtuozitatea asamblării cuvintelor rare în versuri perfecte, toate acestea sunt, negreșit, adevărate. Dar, dincolo de ele, farmecul secret al artei lui Dimov scapă. Ca un silf, deși ni se înfățișează dimpotrivă în posturi mai curând grotești și neajutorate, Dimov lunecă printre definiții. | ” |
“ | Un manierist reținut tardiv de tradiția poeziei interbelice este Leonid Dimov. El scrie, așa cum scriau în Contimporanul, Eugen Jebeleanu, Cicerone Theodorescu sau Camil Baltazar și la fel cu Romulus Vulpescu, să zicem, este un versifex. Un tipar prozodic, o dizlocare, amintesc de Barbu sau Arghezi, și, pentru că asemenea versuri o impun, criticul este tentat să caute influențele în stânga și-n dreapta. [...] Istoricul literar va spune că Leonid Dimov aparține, măcar spiritului, unei generații interbelice care a proliferat la Contimporanul, Integral, Unu sau 75 HP. Întrebarea este în ce măsură poate fi reluată o asemenea tradiție (dincolo de justificarea ei ca o reacție firească la un aticism prelungit, nociv pentru evoluția poeziei), fără riscul manierei. | ” |
“ | Ca și visele, basmele acestea lirice sunt numai aparent inocente, cu zmângălituri și culori copilărești. Sunt în fond crude și anxioase, chiar dacă îmblânzite de un estetism grațios, coregrafic, povești despre viață și moarte. Ludicul nu poate masca substratul existențial, întrebarea înspăimântată despre identitate. [...] Ușurința fanteziei lui Leonid Dimov induce adesea în eroare. Multe poezii par simple evocări sentimentale – impregnate de dulceața obiectelor cotidiene, de zgomotele străzii și ale casei, de un pitoresc vag balcanic – și sunt în definitiv niște parabole ingenioase ale morții, vieții, incertitudinii sau fricii. | ” |
“ | El este un voluptuos al materiilor exotice, pitorești, luxoase și un fantezist al domesticului, nu fără o nelipsită notă de umor. Lirismul lui metronomic nu exclude volute largi ale unei imaginații bete de ea însăși. Lexicul e baroc și opulent. | ” |
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.