Larissa (satelit)

Larissa, cunoscută și sub numele de Neptun VII, este al cincilea cel mai apropiat satelit interior al lui Neptun. Este numit după Larissa, o iubitoare a lui Poseidon (Neptun) în mitologia greacă și nimfa eponimă a orașului din Tesalia, Grecia.

Larissa
Larissa din Voyager 2
Descoperire
Descoperit de	Harold J. Reitsema, William B. Hubbard, Larry A. Lebofsky, și David J. Tholen[1]
Dată descoperire	24 mai 1981
Denumiri
Denumire MPC	Neptun VII
Pronunție	/la'ri.sa/
Denumit după	Λάρισσα Lārissa
Nume alternative	S/1989 N 2 S/1981 N 1
Atribute	Larissean,[2] /la.ri'se̯an/
Caracteristicile orbitei[3][4]
Epocă 18 august 1989
Axa semi-majoră	73 548,26 km
Excentricitate	0,001393 ± 0,00008
Perioadă orbitală	0,55465332 ± 0,00000001 z
Înclinație	0,251 ± 0,009° (față de ecuatorul lui Neptun) 0,205° (față de planul Laplace local)
Sateliți	Neptun
Caracteristici fizice
Dimensiuni	216 × 204 × 168 km (± ~10 km)[5][6]
Raza medie	97 ± 5.4 km[4]
Suprafață	118.236,98 km2[7]
Volum	~3,5×106 km³
Masă	~4,2×1018 kg (estimare)[lower-alpha 1]
Densitate medie	~1,2 g/cm3 (estimare)[9]
Gravitație	~0,03 m/s2[lower-alpha 2]
Viteză cosmică	~0,076 km/s[lower-alpha 3]
Perioadă de rotație	sincronă
Înclinare axială	zero
Albedo	0,09[5][9]
Temperatură	~51 K medie (estimare)
Magnitudinea aparentă	21,5[9]

Descoperire

A fost descoperit pentru prima dată de Harold J. Reitsema, William B. Hubbard, Larry A. Lebofsky și David J. Tholen, pe baza observațiilor fortuite de ocultare a stelelor, de la sol pe 24 mai 1981, a primit denumirea temporară S/1981 N 1 și a fost anunțat pe 29 mai 1981. Satelitul a fost recuperat și confirmat a fi singurul obiect de pe orbita sa în timpul zborului Voyager 2 în 1989 după care a primit denumirea suplimentară S/1989 N 2 pe 2 august 1989. Anunțul lui Stephen P. Synnott vorbea despre „10 cadre făcute în 5 zile”, care dă o dată de recuperare cu ceva timp înainte de 28 iulie. Numele a fost dat pe 16 septembrie 1991.

Caracteristici

Comparație alăturată a Larissei fotografiată de Voyager 2 și o versiune îmbunătățită în dreapta

Al patrulea cel mai mare satelit al lui Neptun, Larissa are o formă neregulată (nesferică) și pare a fi puternic craterizată, fără semne de modificare geologică. Este probabil ca Larissa, la fel ca ceilalți sateliți interiori lui Triton, să fie o grămadă de moloz re-acretată din fragmente ale sateliților originali ai lui Neptun, care au fost perturbați de Triton la scurt timp după capturarea acelui satelit pe o orbită inițială foarte excentrică.

Orbita Larissei este aproape circulară și se află sub raza orbitei sincrone a lui Neptun, așa că se îndreaptă lent spre interior din cauza decelerației mareice și se poate ciocni cu atmosfera lui Neptun sau se poate destrăma într-un inel planetar la depășirea limitei Roche din cauza întinderii mareice, în mod similar cu cum Triton se va ciocni în cele din urmă cu Neptun sau se va sparge într-un inel planetar.

Explorare

Hartă cu Larissa

Larissa a fost vizitată doar de Voyager 2.^[10] Sonda a reușit să obțină fotografii ale Larissei, arătând suprafața craterizată.

Note

1. The mass estimate is based on the assumed density of 1.2 g/cm³, and a volume of 3.5 ×10⁶ km³ obtained from a detailed shape model in Stooke (1994).^[8]
2. Surface gravity derived from the mass m, the gravitational constant G and the radius r: Gm/r².
3. Escape velocity derived from the mass m, the gravitational constant G and the radius r: Format:Radical.

Referințe

1. „Larissa In Depth”. solarsystem.nasa.gov/. Arhivat din original la 24 septembrie 2021. Accesat în 3 septembrie 2020.
2. Boccaccio (1974) The book of Theseus
3. Jacobson, R. A.; Owen, W. M., Jr. (2004). „The orbits of the inner Neptunian satellites from Voyager, Earthbased, and Hubble Space Telescope observations”. Astronomical Journal. 128 (3): 1412–1417. Bibcode:2004AJ....128.1412J. doi:10.1086/423037 .
4. Showalter, M. R.; de Pater, I.; Lissauer, J. J.; French, R. S. (2019). „The seventh inner moon of Neptune” (PDF). Nature. 566 (7744): 350–353. Bibcode:2019Natur.566..350S. doi:10.1038/s41586-019-0909-9. PMC 6424524 . PMID 30787452. Arhivat din original (PDF) la 22 februarie 2019. Accesat în 23 septembrie 2022.
5. Karkoschka, Erich (2003). „Sizes, shapes, and albedos of the inner satellites of Neptune”. Icarus. 162 (2): 400–407. Bibcode:2003Icar..162..400K. doi:10.1016/S0019-1035(03)00002-2.
6. Williams, Dr. David R. (22 ianuarie 2008). „Neptunian Satellite Fact Sheet”. NASA (National Space Science Data Center). Accesat în 13 decembrie 2008.
7. „Larissa In Depth”. solarsystem.nasa.gov/. Arhivat din original la 27 ianuarie 2022. Accesat în 3 septembrie 2020.
8. Stooke, Philip J. (1994). „The surfaces of Larissa and Proteus”. Earth, Moon, and Planets. 65 (1): 31–54. Bibcode:1994EM&P...65...31S. doi:10.1007/BF00572198.
9. „Planetary Satellite Physical Parameters”. JPL (Solar System Dynamics). 18 octombrie 2010. Accesat în 11 octombrie 2011.
10. „Larissa Facts”. factsjustforkids.com. Accesat în 3 septembrie 2020.

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Larissa

• Profilul Larissei de către NASA’s Solar System Exploration
• Sateliții cunoscuți ai lui Neptun (de Scott S. Sheppard)