Iosif Vissarionovici Stalin
lider al Uniunii Sovietice (1922-1952) / From Wikipedia, the free encyclopedia
Iosif Vissarionovici Stalin, numele de familie originar: Djugașvili (în rusă: Иосиф Виссарионович Сталин ► pronunție ► , născut: Ioseb Besarionis Dze Jugashvili, în georgiană: იოსებ ბესარიონის ძე ჯუღაშვილი; n. 18 decembrie 1878[21] – d. 5 martie 1953), din tată gruzin și mamă osetină, a fost un comandant militar cu gradul suprem (sui generis) de Generalisim al Uniunii Sovietice, politician sovietic, a fost revoluționar bolșevic devenit după Marea Revoluție Socialistă din Octombrie (serbată la 7 noiembrie) conducător politic sovietic. Stalin a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1922, câștigând în anii deceniului al treilea lupta pentru putere cu Lev Troțki și consolidându-și pe deplin autoritatea odată cu Marea Epurare, o perioadă de represiune al cărei apogeu a fost atins în 1937. Stalin a rămas la putere pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, și după încheierea acestuia, până la deces. Din 1946 a deținut și funcția de prim-ministru al Uniunii Sovietice. Ideologia marxist-leninistă și, în interpretarea lui Stalin, stalinism.
Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
Sub Stalin, care a înlocuit Noua Politică Economică (NEP) cu planurile cincinale, (introduse în 1928) și agricultura individuală cu agricultura cooperatistă, Uniunea Sovietică a fost transformată dintr-o societate țărănească într-o putere industrială la sfârșitul celui de-al patrulea deceniu, țara sa devenind a doua putere economică din lume.[22] Agricultura sovietică, care a fost exploatată pentru finanțarea industrializării, a continuat să fie subdezvoltată pe toată durata deceniului. Colectivizarea a trebuit sa facă față opoziției generalizate a chiaburilor, în fapt, cei mai harnici și gospodari oameni ai satelor, proprietari de pământ și vite, având ca rezultat o luptă înverșunată a multor țărani împotriva autorităților.
În acest timp, Stalin a argumentat că fracționismul Partidului Comunist aflat la putere ar putea slăbi Uniunea Sovietică în fața inamicilor externi. Pe durata deceniului al patrulea, el, practic, a eliminat opoziția politică prin intermediul sistemului foarte dur al exilului intern (vezi Gulag) și prin execuții, iar prin asigurarea de beneficii anumitor segmente ale populației, a câștigat sprijinul sau cooperarea lor cu regimul.
O victorie greu cucerită în Marele Război pentru Apărarea Patriei, 1941–1945, (care a fost posibilă cel puțin parțial datorită capacităților de producție ridicate în timpul industrializării forțate), a pus temelia pentru formarea Pactului de la Varșovia și a consfințit poziția URSS drept una dintre cele două superputeri mondiale, poziție pe care a menținut-o pentru aproape patru decenii după moartea lui Stalin (în 1953). Conducătorii care au urmat au repudiat stalinismul. Succesorul lui Stalin și prim-secretar al partidului, Nikita Hrușciov, a denunțat folosirea represiunii în masă și cultul personalității, (în 1956).