Ion Negoițescu
scriitor român / From Wikipedia, the free encyclopedia
Ion Negoițescu (n. , Cluj, România – d. , München, Germania), poreclit în cercul de prieteni Nego,[3] a fost un poet, eseist, critic și istoric literar român, unul dintre liderii Cercului Literar de la Sibiu.[4]
Ion Negoițescu | |
Ion Negoițescu în anii studenției | |
Date personale | |
---|---|
Poreclă | Nego |
Născut | Cluj, Regatul României |
Decedat | (71 de ani) München, Germania |
Înmormântat | Cimitirul Hajongard din Cluj |
Părinți | Ioan Negoițescu Lucreția Cotuțiu |
Căsătorit cu | Octavia Noghia Aurelia Ionescu Ileana Vidrașcu |
Cetățenie | România |
Religie | Ateu |
Ocupație | bibliotecar filolog[*] poet istoric literar[*] critic literar[*] secretar[*] traducător |
Limbi vorbite | limba română[1] limba germană limba engleză[2] |
Pseudonim | Nego, Damian Silvestru |
Studii | Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj |
Activitatea literară | |
Activ ca scriitor | 1937–1993 |
Mișcare/curent literar | Modernism, Sburătorul, Cercul Literar de la Sibiu, suprarealism |
Specie literară | Autoficțiune, eseu, poem liric, memorii, poem în proză, satiră |
Operă de debut | Povestea tristă a lui Ramon Ocg (1941) |
Opere semnificative | Straja dragonilor (1994) |
Note | |
Premii | Premiul scriitorilor tineri al Fundațiilor Regale (1947) |
Modifică date / text |
După cel de-Al Doilea Război Mondial, atitudinile anticomuniste și disidente ale lui Negoițescu, dar și orientarea lui sexuală au făcut din el un adversar al regimului Ceaușescu. Marginalizat și cenzurat, a petrecut trei ani închis la Jilava din motive politice. În cele din urmă, într-un episod de liberalizare la sfârșitul anilor 1960, Negoițescu a continuat să vorbească deschis împotriva restricțiilor politice, intrând în vizorul agenților de la Securitate. În 1977 s-a alăturat protestului lui Paul Goma și Ion Vianu împotriva regimului Ceaușescu,[5] dar a fost forțat să se retragă.[6] În următorii ani, a luat calea străinătății, stabilindu-se definitiv în Germania de Vest, unde a contribuit la Radio Europa Liberă și multe alte publicații anticomuniste, activând de asemenea și ca editor la reviste literare pentru comunitățile de români din diaspora.
Deși s-a căsătorit de trei ori, s-a simțit toată viața singur și neînțeles într-o lume în care a fost nevoit să-și ascundă orientarea sexuală pentru a putea supraviețui.[7] De-a lungul vieții a avut patru tentative de suicid: în adolescență, din cauza lipsei de comunicare cu părinții, în 1961, ca deținut politic, în 23 august 1974 (zi aleasă simbolic), în semn de protest față de cenzura care nu îi permitea să își publice cărțile și în 1977, după ce se solidarizase cu Paul Goma și fusese anchetat într-un mod brutal și umilitor de Securitate.[8]