![cover image](https://wikiwandv2-19431.kxcdn.com/_next/image?url=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/9/96/IoanEmanoilFlorescu.jpg/640px-IoanEmanoilFlorescu.jpg&w=640&q=50)
Industria românească de armament
From Wikipedia, the free encyclopedia
Industria românească de armament a fost înființată oficial la 26 august 1861 printr-un decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza (în baza unui raport elaborat de ministrul de război Ion Ghica) care prevedea înființarea „Direcției stabilimentelor de material de artilerie”.[1] Construcția și organizarea stabilimentelor a fost realizată sub mandatul ministrului de război Ioan Emanoil Florescu.
![Thumb image](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/9/96/IoanEmanoilFlorescu.jpg/640px-IoanEmanoilFlorescu.jpg)
Din anul 1861 până în anii 1930, industria de armament din România a rămas la un stadiu embrionar. Din cauza cursei înarmării din perioada interbelică, în industria românească de armament s-a investit masiv. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în Regatul României se puteau fabrica arme de foc, tunuri antitanc, de câmp și antiaeriene, avioane de luptă, nave militare și muniții. Fabricile de război au fost desființate la sfârșitul războiului din cauza prevederilor Tratatului de Pace de la Paris din 1947.
În anii 1950, la îndemnul Uniunii Sovietice, au fost reînființate fabricile de armament, însă România a rămas în continuare dependentă de importurile de armament și muniții din URSS. Procesul de modernizare și augmentare al industriei de armament a fost accelerat după anul 1968, în urma răcirii relațiilor cu Uniunea Sovietică. Autoritățile de la București au solicitat licențe de fabricație, însă produsele fabricate în România aveau un cost mai mare de fabricație din cauza tehnologiei depășite și erau cu cel puțin o generație în urma celor fabricate în URSS. La sfârșitul anilor 1980, criza economică a acutizat problemele industriei de apărare, iar la nivel politic autoritățile s-au opus creșterii cheltuielilor militare.
La începutul anilor 1990, industria de armament a intrat într-un proces de reformă, însă continuă să aducă pierderi la bugetul de stat al României. Peste 90% din producție este destinată exportului.[2]