![cover image](https://wikiwandv2-19431.kxcdn.com/_next/image?url=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/5/57/RIAN_archive_850809_General_Secretary_of_the_CPSU_CC_M._Gorbachev_%2528crop%2529.jpg/640px-RIAN_archive_850809_General_Secretary_of_the_CPSU_CC_M._Gorbachev_%2528crop%2529.jpg&w=640&q=50)
Glasnost
From Wikipedia, the free encyclopedia
Glasnost (în rusă гласность, în traducere literală Deschiderea) a fost un concept de transparență (socială) introdus de secretarul general Mihail Gorbaciov în cea de-a doua jumătate a anilor 1980 în instituțiile guvernamentale și în viața civilă din Uniunea Sovietică.[1]
![Thumb image](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/5/57/RIAN_archive_850809_General_Secretary_of_the_CPSU_CC_M._Gorbachev_%28crop%29.jpg/320px-RIAN_archive_850809_General_Secretary_of_the_CPSU_CC_M._Gorbachev_%28crop%29.jpg)
Glasnost se folosește asociat cu Perestroika (literal: Restructurare), o altă reformă implementată de Gorbaciov în același timp. Cuvântul "glasnost" a fost folosit în limba rusă de prin secolul al XVIII-lea. [2] Cuvântul a fost folosit frecvent de către Gorbaciov pentru a denumi politicile care el credea că ar putea ajuta la reducerea corupției din conducerea de vârf a Partidului Comunist și a guvernului sovietic, și să modereze abuzul de putere în administrație, în Comitetul Central.