From Wikipedia, the free encyclopedia
George Tabori (n. , Budapesta, Austro-Ungaria – d. , Berlin, Germania) a fost un dramaturg și regizor de teatru, cetățean britanic de origine evreiască maghiară. În ultimii săi ani a activat în Berlin.
Era al doilea fiu al jurnalistului, scriitorului și istoricului amator Cornelius Tabori (1879-1944). După examenul de bacalaureat, în 1932, George Tabori a plecat la Berlin, unde a început să învețe meseria de hotelier, la hotelul Adlon, apoi în orașul Dresda, la hotelul Hessler. S-a văzut nevoit să părăsească Germania în 1933, din cauza originii sale evreiești, întrucât naziștii acaparaseră puterea la finele lui ianuarie în același an.
În anii următori, a dus viață de emigrant în Viena, Praga și Londra (unde i se afla fratele, mai vârstnic, Paul). A activat ca jurnalist și traducător. Între 1939 și 1941 a fost corespondent de presă în Sofia și Istanbul.
În 1941 a primit cetățenia britanică. Până în 1943 a activat în calitate de corespondent de război, dar și ca ofițer al serviciului de informații al armatei britanice. A avut numele conspirativ Turner. Tabori nu a reușit să-și convingă părinții să emigreze. Tatăl său a murit în 1944 la Auschwitz. Mama sa, Elsa, a scăpat de deportare într-o împrejurare norocoasă. Tabori a lucrat până în 1947 ca traducător pentru BBC în Londra. În 1945 a terminat primul său roman, Beneath the stone (Sub piatră).
În 1947 a plecat în Statele Unite cu intenția să rămână cel mult câteva luni. A rămas douazeci de ani. A fost scenarist și dramaturg la Hollywood, unde a întreținut legătura cu scriitori și alți oameni de cultură germani exilați, ca Bertolt Brecht, Thomas Mann, Lion Feuchtwanger etc. Tot la Hollywood a scris scenarii pentru Alfred Hitchcock, Joseph Losey și Anatole Litvak. În 1952, în era McCarthy, Tabori a figurat pe "lista neagră" a numelor persoanelor bănuite și acuzate de "activități neamericane". La aceasta s-a ajuns în urma unei depoziții făcute de prietenul său, regizorul Elia Kazan, cu care nu a mai vorbit apoi timp de cinci ani.
Tabori a tradus din operele scriitorilor Bertolt Brecht și Max Frisch. Debutul lui ca regizor a avut loc în 1955.
Reîntoarcerea sa în Europa a avut loc în 1969. În 1971 s-a mutat în Republica Federală Germania. În 1975 a fondat "Bremer Theaterlabor" (Laboratorul de teatru din Bremen), pe care l-a condus până în 1978, când s-a mutat la München. Aici a organizat spectacole importante, cu piese de Beckett (Așteptându-l pe Godot), Euripide (Medeea, sub titlul M). Prima sa operă a înscenat-o în 1986 la Opera din Viena (Paiațe de Leoncavallo). Punctul culminant al carierei l-a reprezentat activitatea la Burgtheater din Viena, sub conducerea lui Claus Peymann.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.