Partidul Social Democrat (România)
partid politic din România / From Wikipedia, the free encyclopedia
Partidul Social Democrat (PSD) este un partid politic parlamentar din România, reprezentant al social-democrației în Parlamentul României. PSD este alături de aripa democrat-liberală (fostul PDL), care a fuzionat în cadrul Partidului Național Liberal (PNL) în 2014, formațiunea succesoare a Frontul Salvării Naționale (FSN), ulterior Frontul Democrat al Salvarii Naționale (FDSN), respectiv Partidul Democrației Sociale în România (PDSR), care se consideră, totodată, continuatoarea mișcării social-democrate (i.e. Partidul Social Democrat Român sau PSDR pe scurt, partid istoric din perioada interbelică) de dinaintea instaurării regimului comunist, deși FSN este, de fapt, continuatorul Partidului Comunist Român (PCR), cu foști membrii fondatori provenind din primul respectiv cel de-al doilea eșalon al acestuia din 1990 până în prezent.
Partidul Social Democrat (PSD) | |
Abreviere | PSD |
---|---|
Oameni cheie | |
Președinte | Marcel Ciolacu[1] |
Secretar general | Paul Stănescu |
Purtător de cuvânt | Ștefan-Radu Oprea |
Președinte de onoare | Ion Iliescu |
Date | |
Înființat | 1990 ca FSN 1992 ca FDSN 2001 ca PDSR |
Sediu | Șoseaua Kiseleff, nr. 10 București |
Organizație de tineret | Tineretul Social Democrat |
Număr de membri (2014) | 509.833[2] |
Informații | |
Ideologie oficială | Social-democrație[3][4][5] Naționalism de stânga[6][7][8] Populism de stânga[9][10][11] Conservatorism social[12][13][14] Pro-Europenism[15][16][17][18][19][20] Stânga creștină[21] Laburism(d) |
Poziție politică | Centru-stânga |
Slogan politic | Siguranța unui trai mai bun |
Afiliere națională | Patrulaterul roșu (1992-1996) Polul Democrat-Social din România (2000-2004) Uniunea Social-Liberală (2011-2014) Alianța de Centru-Stânga (2012-2014) Coaliția Națională pentru România (2021-prezent) |
Afiliere internațională | Internaționala Socialistă Alianța Progresistă |
Afiliere europeană | Partidul Socialiștilor Europeni |
Grup europarlamentar | Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților |
Culori oficiale | Roșu și alb |
Senat | 50 / 136
|
Camera Deputaților | 106 / 330
|
Parlamentul European | 9 / 33
|
Consilieri Județeni | 362 / 1340
|
Primari | 1362 / 3176
|
Consilieri Locali | 13820 / 39900
|
Prezență online | |
www.psd.ro | |
Modifică date / text |
Partidul a fost reprezentat timp de trei mandate la conducerea României de fostul secretar județean al Partidul Comunist Român (PCR) Ion Iliescu și a guvernat singur sau a susținut guvernarea din România în mai multe perioade: între 1990 și 1996, 2000 și 2004, din nou între 2007 și 2009, apoi între 2012 și 2015 și din 2017 până în 2019.[23] Din 2021 se află din nou la guvernare alături de PNL și UDMR/RMDSZ (cu acesta din urmă doar până în 2023) în cadrul largii coaliții Coaliția Națională pentru România (CNR). Din 2023 până în prezent, partidul se află la guvernare doar cu PNL, într-o formă bipartită a CNR.
În termeni de aleși locali și aleși parlamentari, Partidul Social Democrat (PSD) este cel mai mare partid politic din România la începutul anului 2024 și cel de-al doilea partid politic ca număr de europarlamentari/eurodeputați în Parlamentul European (P.E.), mai precis 9 dintr-un total de 33 (inițial 8 după alegerile pentru Parlamentul European din România din 2019, ulterior 9).