From Wikipedia, the free encyclopedia
Eduard Wachmann (n. , București, Țara Românească – d. , București, România) a fost un dirijor, compozitor și profesor universitar român de origine germană.[1] Este fiul compozitorului Ioan Andrei Wachmann.[2]
Eduard Wachmann | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 10 februarie 1836 București, Țara Românească București, Țara Românească |
Decedat | 12 decembrie 1908 București, România București, România |
Cetățenie | România |
Ocupație | dirijor, compozitor, profesor universitar |
Limbi vorbite | limba română |
Activitate | |
Gen muzical | muzică cultă, muzică ușoară |
Instrument(e) | pian |
Interpretare cu | Teatrul Național din Craiova, Teatrul Național din București, Societatea Filarmonică Română |
Modifică date / text |
Primele lecții de muzică i-au fost oferite de tatăl său. Studiază la Viena cu profesorii Gustav Nottebohm și Dachs, apoi la Paris cu Henri Reber, Antoine-François Marmontel și Michele Carafa (1787 - 1872).[1]
Wachmann a dirijat orchestrele Teatrului Național din Craiova și Teatrului Național din București și a fost director al Operei Române, în cadrul Teatrului Național din București.[2] A fondat Societatea Filarmonică Română din București (1868), unde a activat ca dirijor și director. În total, a petrecut 35 de ani la pupitrul dirijoral, reușind să formeze un nou public interesat de muzica simfonică.[1]
A scris vodeviluri, muzică vocal-simfonică, de cameră, corală,[2] lieduri și muzică de scenă. Printre lucrările sale se numără: un cvartet de coarde, o sonatină pentru pian, cinci canțonete comice pentru vioară și pian, vodevilurile proiectate pentru spectacole bucureștene Păunașul codrilor (1857) și Spoielile Bucureștilor (1863), muzica însoțitoare la Despot-Vodă (Vasile Alecsandri, 1860) ș.a.[1]
A fost profesor în Conservatorul din București și director al acestuia; a predat aici cursuri de pian și armonie.[1] A redactat lucrări didactice și a cules folclor, la fel ca tatăl său.[2] A publicat piesele folclorice în aranjament pentru pian.[1]
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.