Două puncte
From Wikipedia, the free encyclopedia
Două puncte este semnul de punctuație care anunță vorbirea directă sau o enumerare, o explicație, o concluzie și marchează totodată o pauză, în general mai scurtă decât cea indicată prin punct. Exemplu:
„ — A, mamă, bine mi-ai spus tu: în loc de prieteni am găsit niște ticăloși nerecunoscători.”
:
Informații pe scurt Punctuație, Separatori de cuvinte ...
: | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Două puncte | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
semne valutare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Conexe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Închide
(citat din Ion Luca Caragiale, „Abu-Hasan”)
Semnul de punctuație „două puncte” se pune atât la sfârșitul unei fraze sau grup de cuvinte din limba română, cât și în interiorul său.
„Erau în casa aceea trei oameni[:] Busuioc, Iorgovan, Sofron.”
(citat din Ioan Slavici, O. I 269)
„Umblând baba, de colo-colo, rebegită de frig, vede pe fecioru-său răzimat cu șalele de-o stâncă și prinde a-i grăi[:] „Aba, Dragomire maică, lumea se prăpădește de frig, și tu stai și cânți din fluier!”
(citat din Alexandru Vlahuță, O. A 411)