Douglas DC-3
From Wikipedia, the free encyclopedia
Douglas DC-3 este un avion de linie cu elice produs de către compania de aeronave Douglas, care a avut un efect de durată asupra industriei aeriene în anii 1930-1940 și al Doilea Război Mondial. A fost dezvoltat ca o versiune mai mare și îmbunătățită a Douglas DC-2. Este un monoplan metalic cu aripi joase, cu tren de aterizare convențional, propulsat de două motoare cu piston radial de 1.000–1.200 CP. Deși DC-3-urile construite inițial pentru serviciul public utilizau motorul Wright R-1820 Cyclone, ulterioarele versiuni civile de DC-3 au folosit motorul Pratt & Whitney R-1830 Twin Wasp.[1] DC-3 are o viteză de croazieră de 333 km/h, o capacitate de 21 până la 32 de pasageri sau 2.700 kg de marfă și o autonomie de 2.400 km și poate opera de pe piste scurte.
Douglas DC-3 | ||
Tip | avion de linie cu 2 motoare cu elice[*] | |
---|---|---|
Țară de origine | Statele Unite ale Americii | |
Constructor | Douglas (companie) | |
Zbor inaugural | ||
Introdus | ||
Stare | în serviciu | |
Beneficiar principal | DC-3 fleet[*][[DC-3 fleet (fleet of Douglas DC-3 transport aircraft)|]] American Airlines Bavaria Fluggesellschaft[*][[Bavaria Fluggesellschaft (former German airline)|]] Lufthansa Air France British European Airways[*][[British European Airways (UK public-sector airline company (1946-1974))|]] Scandinavian Airlines System Olympic Airways[*][[Olympic Airways (former airline (Greece))|]] Luftwaffe[*] RAF Transport Command[*][[RAF Transport Command (a Royal Air Force command that controlled all transport aircraft of the RAF)|]] Aigle Azur (1946)[*][[Aigle Azur (1946) (Defunct airline in France 1946-1955)|]] | |
Bucăți fabricate | 607 | |
Modifică date / text |
DC-3 avea multe calități excepționale în comparație cu aeronavele anterioare. Era rapid, avea o autonomie bună, era mai fiabil și transporta pasagerii într-un confort mai mare. Înainte de război, a fost pionier în multe rute de călătorie aeriene. A putut traversa Statele Unite continentale de la New York la Los Angeles în 18 ore, cu doar trei escale. A fost unul dintre primele avioane care putea transporta profitabil doar pasageri fără a se baza pe subvențiile poștale.[2][3]
După război, piața avioanelor a fost inundată cu un surplus de avioane de transport, iar DC-3 nu a mai fost competitiv din cauza dimensiunilor inadecvate și a vitezei reduse. A devenit învechit pe rutele principale în comparație cu alte tipuri mai avansate, cum ar fi Douglas DC-4 și Lockheed Constellation, dar designul s-a dovedit adaptabil și util pe rute mai puțin solicitante din punct de vedere comercial.
Producția civilă de DC-3 s-a încheiat în 1943 la 607 avioane. Versiunile militare, cum ar fi C-47 Skytrain (Dakota în serviciul britanic RAF) și versiunile construite de sovietici și japonezi, au adus producția totală la peste 16.000. Multe au continuat să fie folosite într-o varietate de roluri de nișă. S-a estimat că 2.000 de DC-3 și derivate militare încă mai zburau în 2013,[4] până în 2017, aproximativ 300,[5] iar în 2023, doar aproximativ 150 încă mai erau în serviciu.[6]