Dosarul Loteria I a fost un scandal de evaziune fiscală din România care l-a avut în centru pe omul de afaceri George Copos. În vara anului 2004, Loteria Națională a cumpărat un pachet de 38 de spații comerciale, indirect, de la compania Ana Electronic a lui George Copos[1]. Tranzacția s-a realizat prin trei intermediari, două persoane fizice (Ion Matei și Nicolae Ghinea) și o firmă, Rom Tour GM Impex SRL[1]. Cei trei intermediari au cumpărat de la George Copos la un preț foarte mic[1]. Ei au revândut apoi Loteriei, după doar câteva săptămîni, la un preț de 10-12 ori mai mare[1]. Copos a ales această metodă de a vinde cele 38 de clădiri Loteriei deoarece persoanele fizice sunt scutite de impozit în cazul tranzacțiilor imobiliare, iar cealaltă persoană juridică era o microîntreprindere, care a plătit impozitul legal specific IMM-urilor, de doar 1,5%, în loc de 25% cât ar fi trebuit să plătească Ana Electronic dacă ar fi vândut direct Loteriei[1].

De fapt, Loteria Română a plătit 5,2 milioane de euro pentru cele 38 de spații unor intermediari care au legătură directă cu George Copos[1]. Dacă acesta ar fi vândut spațiile Loteriei direct prin firma sa, el ar fi trebuit să plătească un impozit de peste un milion de euro[1]. După ce a vândut prin intermediari, Copos a plătit doar 1,5% din suma tranzacției, adică 78.000 de euro[1]. Cele 38 de spații comerciale au fost obținute de Ana Electronic prin preluarea societății Fast Service Electronica SA București, preluare care a fost de asemenea contestată, făcând obiectul dosarului Loteria II [2].

Istoric

Urmărirea penală a fost declanșată pe 11 ianuarie 2006 de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, sub acuzația de evaziune fiscală[3][4][5]. Pe 6 iunie 2006, George Copos a fost trimis in judecată, alături de alte patru persoane[3][6]. Cu câteva zile înainte (la 1 iunie) acesta demisionase din funcția ocupată în Guvern, de vicepremier[3][7]. Ceilalți inculpați în dosar erau Gilio Giuzepe Roza (administrator la SC Romtour SRL) - evaziune fiscală; Nicolae Cristea (director general la Compania Națională Loteria Română) - complicitate la evaziune fiscală; Stelian Ioan Rațiu (administrator la firma Transilvania International) - evaziune fiscală; Gabriel Rogoveanu (agent imobiliar la firma Euroest Invest) - complicitate la evaziune fiscală[3].

La data de 22 octombrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) decide că dosarul trebuie trimis către Parchetul de pe lângă ÎCCJ, pentru refacerea urmăririi penale[3]. La data de 14 aprilie 2008 recursul DNA la această decizie a fost admis, iar dosarul a rămas pe rolul ÎCCJ.[3] La data de 9 decembrie 2009 dosarul a fost trimis la Judecătoria Sectorului 2 București.[3]

Pe 25 august 2014, Tribunalul București l-a condamnat pe George Copos la patru ani de închisoare cu executare, decizia instanței fiind definitivă.[8]

Vezi și

Note

Wikiwand in your browser!

Seamless Wikipedia browsing. On steroids.

Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.

Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.