patriarh al Constantinopolului From Wikipedia, the free encyclopedia
Dionisie al II-lea (în greacă Διονύσιος Β΄, transliterat: Dionisios 2; n. secolul al XV-lea, Constantinopol, Imperiul Roman de Răsărit – d. iulie 1556, Constantinopol, Imperiul Otoman) a fost un cleric ortodox grec, care a îndeplinit funcția de patriarh ecumenic al Constantinopolului între anii 1546 și 1556.
Dionisie al II-lea al Constantinopolului | |
Dionisie al II-lea trimițându-l pe Ioasaf, mitropolitul Cizicului, ca sol la țarul Ivan al IV-lea al Rusiei | |
Date personale | |
---|---|
Născut | secolul al XV-lea Constantinopol, Imperiul Roman de Răsărit |
Decedat | iulie 1556 Constantinopol, Imperiul Otoman |
Religie | creștinism ortodox[*] |
Ocupație | preot |
Funcția episcopală | |
Modifică date / text |
S-a născut la Galata (acum parte a Istanbulului).[1] În anul 1516[2]:186 a fost numit mitropolit al Nicomidiei și a fost hirotonit episcop de către patriarhul Teolept I al Constantinopolului.[1]
Mitropolitul Dionisie a fost desemnat de patriarhul Ieremia I ca succesor al său și, după moartea lui Ieremia, a fost ales patriarh la 17 aprilie 1546,[2]:39 în urma unor manifestații populare de susținere și împotriva dorințelor membrilor Sfântului Sinod.[3] În perioada păstoririi sale, i s-a reproșat că a majorat peșcheșul de numire (peshtesh) datorat sultanului otoman la trei mii de écu și că a demolat, la porunca sultanului, marea cruce de pe acoperișul Bisericii Pammakaristos, care îndeplinea în acea vreme funcția de catedrală patriarhală.[4]
Evenimentul cel mai important al păstoririi sale a fost călătoria în Italia în anul 1546 a tânărului mitropolit al Cezareei, Mitrofan, care a devenit după mai mulți ani patriarh al Constantinopolului. Dionisie l-a trimis pe Mitrofan la Veneția în principal pentru a strânge fonduri, dar Mitrofan a profitat de ocazie și a călătorit la Roma, unde l-a întâlnit pe papă. Aceste știri au provocat o mare îngrijorare unei părți semnificative a populației grecești din Constantinopol, care a declanșat o revoltă în 1548 și a încercat să-l ucidă pe Dionisie, care era considerat la fel de vinovat ca și Mitrofan.[5] Sinodul intenționa să-l destituie pe patriarh, dar nu a întreprins nicio acțiune împotriva lui, deoarece Dionisie se bucura de sprijinul sultanului Soliman Magnificul.[6]
Dionisie a păstorit ca patriarh până la moartea sa. Cercetătorii nu s-au pus de acord cu privire la data morții sale și au susținut diverse date ale morții sale precum 1554 și 1555, dar data corectă pare să fie iulie 1556,[2]:46 o concluzie susținută de documente venețiene.[5] Dionisie a fost înmormântat în Mănăstirea Kamariotissa de pe insula Chalki.[1]
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.