Dictatura proletariatului
From Wikipedia, the free encyclopedia
În filozofia marxistă, dictatura proletariatului este o condiție în care proletariatul deține puterea în stat[1][2]. Dictatura proletariatului este stadiul intermediar între economia capitalistă și economia comunistă, în care statul post-revoluționar pune stăpânire pe mijloacele de producție, forțează organizarea de alegeri directe în numele și în limitele partidului proletar de stat aflat la putere și instituie delegați aleși în consilii muncitorești reprezentative care naționalizează mijloacele de producție din proprietate privată și le trece în proprietate colectivă. În această fază, structura organizatorică administrativă a partidului va fi determinată în mare măsură de necesitatea ca acesta să guverneze cu fermitate și să exercite puterea de stat pentru a preveni contrarevoluția și pentru ca să faciliteze tranziția către o societate comunistă durabilă.
Alți termeni utilizați în mod obișnuit pentru a descrie dictatura proletariatului includ stat socialist[3]. Statul proletar[4], statul proletar democratic[5], dictatura revoluționară a proletariatului[6] și dictatura democratică a proletariatului[7]. În filozofia marxistă, termenul de dictatura burgheziei este antonimul dictaturii proletariatului[8].