![cover image](https://wikiwandv2-19431.kxcdn.com/_next/image?url=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/c/cc/Seaua_Cracaoani_03.jpg/640px-Seaua_Cracaoani_03.jpg&w=640&q=50)
Dealul Boiștea
structură anticlinală ce face parte din unitatea de orogen situată pe flancul exterior al Carpaților Orientali - Subcarpații Moldovei / From Wikipedia, the free encyclopedia
Dealul Boiștea (583 m altitudinea maximă)[1] sau Dealul Budaru este o structură anticlinală ce face parte din unitatea de orogen situată pe flancul exterior al Carpaților Orientali - Subcarpații Moldovei. Se află în grupa Subcarpațiilor Neamțului și limitează la est Depresiunea Neamțului, având un rol protectiv climatic în raport cu aceasta.
Dealul Boiștea | |
![]() Dealul Boiștea (în plan îndepărtat). Perspectivă sudică de pe Dealul Ghindăului, situat în apropierea Șeii Crăcăoani | |
Altitudine | 583 m |
---|---|
Proeminență | Inclus Anticlinoriului Culmii Pleșului din Subcarpații Moldovei |
Localizare | La est de Depresiunea Neamțului, între văile râurilor Neamț (Ozana) și Topolița |
Coordonate | 47°11′4.38″N 26°25′42.87″E ({{PAGENAME}}) |
Vârsta | Sarmațian |
Roci | Pietrișuri, nisipuri |
Tip | Culme deluroasă subcarpatică |
Caracteristici | Versant nordic mai abrupt. |
Localizare pe hartă | |
Modifică date / text ![]() |
Deși inclus morfologic în mod tradițional Subcarpaților, din punct de vedere geologic aparține în principal subunității piemontane a Podișului Moldovei, fiind format din acumulări fluvio-deltaice ale paleo-rețelei de râuri, în Sarmațian.
În decursul istoriei dealul a avut și un rol militar, facilitând din acest punct de vedere apărarea depresiunii situate la vest de acesta și astfel, a culoarului prin care se face trecerea spre Transilvania.