Dancing Queen
From Wikipedia, the free encyclopedia
„Dancing Queen” este un cântec al grupului suedez ABBA, scris de Björn Ulvaeus, Benny Andersson, Stig Anderson, produs de primii doi și lansat ca prim single de pe al patrulea album de studio al grupului, Arrival. Cântecul este alcătuit din două strofe și un refren, repetat de trei ori. Discul single a fost lansat de trei ori: o dată în 1976 pentru a promova albumul Arrival, a doua oară în 1992 pentru a promova compilația de hituri ABBA Gold, iar a treia oară în 2008, în urma succesului mare obținut de filmul Mamma Mia.
Dancing Queen | |||||
Disc single de ABBA | |||||
---|---|---|---|---|---|
Lansare | 16 august 1976 21 august 1976 12 noiembrie 1976 | ||||
Înregistrare | 1975 | ||||
Gen | Disco/Pop | ||||
Durată | 3:51 | ||||
Casă de discuri | Polar (Suedia) Epic (UK) Atlantic (SUA) | ||||
Textier | Björn Ulvaeus[1] Stikkan Anderson[*][[Stikkan Anderson (Swedish lyricist, music publisher, composer, music executive, manager for ABBA, teacher (1931-1997))|]][1] Benny Andersson[1] | ||||
Compozitor | Björn Ulvaeus[1] Stikkan Anderson[*][[Stikkan Anderson (Swedish lyricist, music publisher, composer, music executive, manager for ABBA, teacher (1931-1997))|]][1] Benny Andersson[1] | ||||
Limba originară | limba engleză | ||||
Producător | Björn Ulvaeus, Benny Andersson | ||||
Recenzii profesioniste | |||||
Cronologie – ABBA | |||||
|
|||||
Alte informații | |||||
Piesa a fost primită cu recenzii pozitive, fiind numită un „clasic pop absolut perfect”, cu toate că revista americană Rolling Stone nu a fost deloc impresionată. Discul single a ocupat locul întâi în 12 țări, notabil în Statele Unite, fiind singura lor înregistrare clasată pe primul loc în Billboard Hot 100, Regatul Unit, unde a devenit al patrulea lor disc single ocupant al locului 1, Australia și Germania, fiind al cincilea lor șlagăr ce a ocupat primul loc și în țara lor de origine, Suedia, unde a fost primul lor hit.
Pentru a promova piesa, ABBA au filmat un videoclip și au interpretat șlagărul în mai multe țări, inclusiv Japonia și Statele Unite ale Americii.