From Wikipedia, the free encyclopedia
Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova este instanță judecătorească supremă în stat, are ca bază în activitatea sa principiile generale ale dreptului, iar scopul ei este purificarea actului de justiție prin eliminarea erorilor de fapt, prin interpretare și analiză, prin uniformizarea practicii judiciare. Astfel, instanța jurisdicțională supremă are sarcina să asigure aplicarea corectă și uniformă a legislației de către toate instanțele judecătorești, să soluționeze litigiile apărute în cadrul aplicării legilor, să garanteze responsabilitatea statului față de cetățean și a cetățeanului față de stat. În această instanță evoluează și se combină, după reguli specifice și precise, munca corpului magistraților, a personalului de specialitate și a celui auxiliar, cu legea și procedurile ei, cu experiența de viață, cu conștiința și credința, în general, a angajaților care activează în acest domeniu.
Curtea Supremă de Justiție este organizată și funcționează în baza art. 114–121 din Constituția Republicii Moldova, în baza Legii nr. 789–XIII cu privire la Curtea Supremă de Justiție din 26 martie 1996, a altor legi, precum și a Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea Curții Supreme de Justiție, aprobat prin Hotărîrea Plenului acestei instanțe nr. 34 din 24 octombrie 2003.
Ca în România, există instanțe de judecată civile, dar și militare. Cele militare, cu tot cu magistrați militari moldoveni, își au activitatea determinată de dispozițiile Legii nr. 836 din 17 mai 1996. De fapt, există o singură judecătorie militară, la Chișinău, și o singură Curte militară de Apel, tot acolo. [1] [2]
Activitatea Curții Supreme de Justiție este determinată de competența și funcțiile speciale ale unei instanțe aflate în vîrful ierarhiei sistemului judiciar. Funcțiile acestei instanțe sunt concentrate asupra îndrumării instanțelor judecătorești pentru aplicarea și interpretarea corectă a legii în opera de înfăptuire a justiției. La stabilirea competențelor instanței supreme se ține seama de delimitarea atribuțiilor structurilor organizatorice ale acesteia. Astfel, potrivit normelor de organizare judecătorească și de procedură, Curtea Supremă de Justiție își realizează competența în cadrul Plenului și a trei colegii permanente: civil și de contencios administrativ, economic și penal. În funcție de anumite categorii de cauze, Plenul poate constitui și alte colegii, stabilindu-le durata lor de activitate.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.