Cucerirea romană a Marii Britanii
From Wikipedia, the free encyclopedia
Cucerirea romană a Marii Britanii a fost un proces treptat, care a început în anul 43, când Imperiul Roman s-a aflat sub conducerea împăratului Claudius. Generalul lui, Aulus Plautius, a fost primul guvernator al Britaniei. Insula a fost, însă, țelul expedițiilor militare romane mai devreme, în timpurile Republicii și Imperiului timpuriu. Ca în cazul tuturor regiuni limitrofe, Marea Britanie deja s-a bucurat de legături comerciale și diplomatice cu romanii, iar influența culturală și economică a Romei a fost o parte importantă a epocii de fier pe insulă, în special în ținuturile sale de sud.
Armata romană EXERCITUS•ROMANORUM | |||
|
Între 55 î.Hr. și 40, status quo introdus de Iulius Cezar și bazat pe tributuri, ostatici și dependență politică față de Roma, a rămas aproape neatins. August a planificat expediții în 34 î.Hr., 27 î.Hr. și 25 î.Hr. Întâia și cea din urmă au fost anulate din cauza revoltelor în celelălte părți ale imperiului, iar cea de-a doua pentru că britanii păruseră să fie gată să se înțeleagă[1]. Conform operei lui August, Res Gestae Divi Augusti, doi regi britani, Dumnovellaunus și Tincomarus, au venit la Roma ca implorători în timpul domniei lui[2], iar Geographica lui Strabo susține că Marea Britanie a plătit mai mult în taxe vamale și peaj decât ar fi plătit după cucerire[3]. Totuși, în jurul anului 40, situația politică la insula a schimbat. Catuvellauni au luat locul lor Trinovantes ca cel mai puternic regat din partea de sud-est a Marii Britanii, cucerind fostă capitală a lor, Camulodunum (astăzi Colchester) și i-a pus în pericol pe Atrebates, conduși de către descendanții aliatului vechi al lui Iulius Cezar, Commius.
Caligula a planificat o campanie împotrivă britanilor în 40, efectuându-o, însă, în mod caraghios: conform relației lui Suetonius, a aliniat trupele sale aflându-se în față Canalului Mânecii și i-a ordonat să lupte cu undele mării. Pe urmă, a decis că soldații ar colecționa carapacele, referindu-se la ele „prada din ocean pentru Capitolul și Palatul”. Istoricii moderni sunt incerți dacă aceasta a fost un fel de pedeapsă pentru o revoltă prin legioniști sau numai un semn al deranjamentului mintal al lui Caligula. Cu toate acestea, este cert că această „invazie” a pregătit trupele pentru luptă și cauzase că au fost construite mai multe clădiri de folos pentru expediția viitoare, spre exemplu un far de la Boulogne-sur-Mer, care a servit ca model pentru asemenea construcție în Dover.