Comerțul cu mirodenii
From Wikipedia, the free encyclopedia
Comerțul cu mirodenii se referă la comerțul dintre civilizațiile istorice din Asia, Africa de Nord-Est și Europa. Mirodeniile precum scorțișoara, scorțișoara chinezească, cardamomul, ghimbirul, piperul și curcuma erau cunoscute și folosite în Antichitate pentru comerțul din lumea orientală[1]. Aceste mirodenii și-au croit drumul în Orientul Apropiat înainte de începutul erei creștine, unde adevăratele lor surse au fost ascunse de către comercianți și asociate cu povești fantastice.
Aspectul maritim al comerțului a fost dominat de către civilizația austroneziană din Sud-Estul Asiei, care a stabilit rutele comerciale precursoare din Sud-Estul Asiei în Sri Lanka și India încă din 1500 î.Hr. Aceste bunuri erau apoi transportate mai departe pe uscat către Marea Mediterană și lumea Greco-Romană pe Drumul Tămâii și rutele indo-romane de către comercianții din India și Persia. Rutele austroneziene de comerț maritim s-au extins mai târziu în Orientul Mijlociu și Africa de Est până în primul mileniu e.n., ducând la colonizarea austroneziană a Madagascarului.
În cadrul unor regiuni specifice, Regatul Axum (c. sec. al V-lea î.Hr. - sec. al XI-lea E.n) a fost pionierul rutei de pe Marea Roșie înaintea sec. I e.n. În timpul primului mileniu, Etiopienii au devenit puterea comercială maritimă din Marea Roșie. Până în această perioadă, rutele comerciale din Sri Lanka (în romană „Trapobana”) și India erau de asemenea controlate în mare parte de către poporul Tamil, care a dobândit tehnologie maritimă din contactul timpuriu cu Austronezia. La mijlocul sec. al VII-lea E.n după răspândirea Islamismului, tranzacțiile arabe au început să frecventeze aceste rute maritime și să domine rutele maritime din vestul Oceanului Indian.
Comercianții arabi au preluat în cele din urmă transporturile de bunuri prin intermediul regiunii Levant și al comercianților venețieni în Europa până la apariția turcilor selgiucizi și mai târziu a turcilor otomani care au tăiat iarăși ruta în 1090 și respectiv 1453. Rutele de pe uscat au ajutat inițial comerțul cu mirodenii, dar rutele de comerț maritime au dus la o extraordinară creștere în activitățile comerciale. În Evul Mediu mijlociu și târziu, comercianții musulmani au dominat rutele comerciale maritime de-a lungul Oceanului Indian, explorând regiunile sursă din Asia de Est și transportând mirodenii din centre comerciale din India spre Golful Persic și Marea Roșie, de unde rutele de pe uscat duceau spre Europa.
Comerțul a fost schimbat de cruciade și mai târziu de către perioada marilor descoperire geografice[2] realizate de Europa, în timpul căreia comerțul cu mirodenii, în special piperul negru, a devenit o activitate influentă pentru comercianții europeni[3]. Traseul Capului din Europa în Oceanul Indian prin Capul Bunei Speranțe a fost inițiat de către exploratorul portughez Vasco da Gama în anul 1498, ducând la noi rute maritime pentru comerț[4].
Acest comerț a condus economia lumii de la sfârșitul Evului Mediu până la Renaștere[3], fiind introdus într-o epoca a dominației europene in Est[4]. Canalele, precum Golful Bengal, au servit drept poduri pentru schimburile culturale și comerciale dintre diverse culturi[2] pe măsură ce națiunile au luptat pentru a obține controlul comerțului de-a lungul multor rute comerciale cu mirodenii[1]. În 1571 spaniolii au deschis prima rută trans-pacifică între teritoriile din Filipine si Mexic, cunoscute drept Galioanele Manila, ce a durat până în anul 1815. Rutele de comerț portugheze erau restricționate în mare parte de către rutele, porturile și națiunile antice care erau greu de dominat. Neerlandezii au fost capabili mai târziu să evite multe dintre aceste probleme inițiind o rută oceanica directă de la Capul Bunei Speranțe la Strâmtoarea Sunda din Indonezia.