Cei patru mari
From Wikipedia, the free encyclopedia
Cei Patru Mari (cunoscuți și ca cei patru jandarmi) este numele sub care este cunoscut un consiliu format, în perioada postbelică, din lideri mondiali propuși de președintele american Franklin D. Roosevelt pentru asigurarea și garantarea păcii mondiale. Membrii grupului celor patru mari, care în timpul războiului mondial fuseseră cunoscuți ca cele patru puteri erau principalii aliați în războiul împotriva Germaniei Naziste și Imperiului Japonez: SUA, Regatul Unit, URSS și China.
Președintele american Roosevelt preconizase crearea ONU cu trei ramuri: una executivă formată din cei patru mari, o forță militară formată din aceleași patru mari puteri, care să acționeze ca patru jandarmi / șerifi, și un corp legislativ în care să fie reprezentați toate națiunile membre ale organizației internaționale.[1]
Cei patru jandarmi urmau să fie responsabili pentru păstrarea echilibrului în cadrul sferelor lor de influență: britanicii în Imperiul Britanic și Europa Occidentală, sovieticii în Europa Răsăriteană și Asia Centrală, chinezii în Asia răsăriteană și Pacificul de vest și americanii în emisfera vestică.
Pentru prevenirea izbucnirii unor noi războaie, toate celelalte țări, în afară de Cei Patru, urmau să fie dezarmate, fiindu-le permise doar posesia armelor ușoare de infanterie – pistoale și puști. Doar cei patru mari aveau dreptul să se doteze cu orice tip de arme.[2] Cei patru jandarmi urmau să fie membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, dar puterile lor au fost diminuate în mod sensibil, ca urmare a criticilor unor oponenți.[3] Franța a fost adăugată mai târziu ca al cincilea membru al Consiliului ca urmare a insistențelor lui Churchill.