CSM Corona Brașov
pagină de dezambiguizare Wikimedia / From Wikipedia, the free encyclopedia
Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov este un club sportiv aflat în administrarea municipiului Brașov din România. Clubul are secții de handbal, hochei pe gheață, „patinaj viteză și patinaj artistic”, schi alpin, natație, polo pe apă și scrimă.[1] Clubul a fost înființat prin Hotărârea nr. 235 din 29 martie 2019 a Consiliului Local Brașov și este o „structură sportivă, instituție publică de interes local cu personalitate juridică, sub forma unui club sportiv municipal, polisportiv, persoană juridică de drept public, în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brașov, a cărui activitate este finanțată din venituri proprii și din alocații/subvenții”.[2][3] Obiectul de activitate al CSM Corona Brașov „îl constituie activitatea de performanță, selecția, pregătirea și participarea la competiții interne și internaționale”.[2] Sediul Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov se află pe Bulevardul Gării nr. 21 din Brașov, în incinta Bazinului Olimpic Brașov, iar culorile oficiale sunt galben-albastru.[2]
CSM Corona Brașov | |
![]() | |
Informații generale | |
---|---|
Nume complet | Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov |
Poreclă | Corona |
Data fondării | 29 martie 2019 |
Culori | |
Arena | Sala „Dumitru Popescu Colibași” Patinoarul Olimpic Brasov Bazinul Olimpic Brașov |
Finanțator | Consiliul Local Brașov |
Președinte | Radu Miclăuș |
Site web | |
Pagina oficială | |
Palmares | |
Național | Handbal Liga Națională (1981, 2006) Cupa României (1981, 2006) Hochei pe gheață Liga Națională (2014, 2017, 2019) Cupa României (2013, 2015, 2021) Volei Divizia A1 (2024) |
Internațional | Handbal Cupa Challenge (2006) |
Modifică date / text ![]() |
Secții CSM Corona Brașov | ||
---|---|---|
![]() |
![]() |
![]() |
Fotbal | Handbal | Hochei pe gheață |
![]() |
![]() |
![]() |
Natație | Patinaj artistic | Patinaj viteză |
![]() |
![]() |
![]() |
Polo pe apă | Schi alpin | Scrimă |
![]() |
![]() | |
Volei masculin | Volei feminin |
CSM Corona Brașov este continuatorul Asociației Sport Club Corona 2010 Brașov (ASC Corona 2010 Brașov), club sportiv de drept privat, înființat în anul 2010, în cadrul căruia au activat nouă secții: handbal, hochei, schi biatlon, patinaj artistic, patinaj viteză, polo, natație, scrimă și fotbal, secții care au fost preluate în totalitate de CSM Corona Brașov[1][4][5]