Bătălia de la Blenheim
From Wikipedia, the free encyclopedia
Bătălia de la Blenheim (menționată în unele țări ca a doua bătălie de la Höchstädt) a fost o bătălie majoră din timpul Războiului spaniol pentru succesiune, care a avut loc pe 13 august 1704 în satul bavarez Blenheim. Combatanții erau englezii, austriecii, ungurii, hanoverienii, prusacii, danezii și hessii împotriva francezilor aliați cu bavarezii. Regele Ludovic al XIV-lea în încercarea de a-l elimina pe împăratul Leopold I, Împărat Roman din conflict, a încercat să cucerească Viena, capitala Sfântului Imperiu Roman a Habsburgilor. Amenințarea asupra Vienei era considerabilă: forțele Electorului de Bavaria și ale mareșalului Ferdinand de Marsin amenințau din vest, în timp ce armata mareșalului Vendôme desfășurată în nordul Italiei, reprezenta un pericol printr-o potențială ofensivă prin pasul Brenner. Viena era amenințată și de insurgența maghiară declanșată de Rákóczi. Realizând gravitatea situației, Ducele de Marlborough pentru a reduce pericolul și a-l ajuta pe împăratul Leopold să rămână în Marea Alianță, a mărșăluit cu forțele sale la sud de Bedburg. O combinație de înșelăciune strategică și administrare genială - concepute pentru a ascunde obiectivele sale inamicului dar și aliaților - i-au permis lui Marlborough să-și atingă scopul[3]. Cu un marș discret de aproximativ 400 de kilometri, a parcurs nestingherit traseul de la Țările de Jos la Dunăre în cinci săptămâni. După ce a luat Donauwörth pe Dunăre, ducele englez a căutat să angajeze în luptă armatele Electorului de Bavaria și ale mareșalului Marsin înainte ca mareșalul Tallard să sosească cu întăriri din Pădurea Neagră. Cu toate acestea, comandanții franco-bavarezi erau reticenți să se angajeze în luptă înainte de a-și asigura superioritatea numerică. Atunci Ducele de Marlborough a adoptat o politică de pământ ars în Bavaria pentru a forța mâna oponenților săi. Tactica lui a eșuat, dar atunci când mareșalul Tallard a sosit pentru a consolida armata franco-bavareză, comandantul imperial Eugen de Savoia a ajuns la rândul său cu întăriri pentru aliați. Cele două armate s-au întâlnit în cele din urmă pe malurile Dunării lângă un mic sat Blindheim.
Bătălia de la Blenheim | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte a Războiului Succesiunii Spaniole | |||||||
Bătălia de la Blenheim de Joshua Ross | |||||||
Informații generale | |||||||
| |||||||
Beligeranți | |||||||
Regatul Angliei Sfântul Imperiu Roman Austria Prusia Hanovra Landgraviatul Hessa-Kassel Provinciile Unite | Regatul Franței Electoratul de Bavaria | ||||||
Conducători | |||||||
Ducele de Marlborough Prințul Eugen de Savoia | Ducele de Tallard Ferdinand de Marsin Maximilian al II-lea Emanuel, Elector de Bavaria | ||||||
Efective | |||||||
52000 de oameni[2] 66 de tunuri | 56000 de oameni 90 de tunuri | ||||||
Pierderi | |||||||
4542 morți 7942 răniți | 20000 morți, înecați sau răniți 14190 prizonieri | ||||||
Modifică date / text |
Blenheim a intrat în istorie ca unul din punctele de cotitură ale războiului de succesiune spaniol, victoria copleșitoare a aliaților punând la adăpost Viena în fața amenințării armatei franco-bavareze și prevenind prăbușirea Marii Alianțe. Întreaga campanie a fost un model de planificare, logistică, tactică și operațiune militară și a schimbat cursul conflictului - Bavaria a fost scoasă din război, iar Ludovic al XIV-lea a pierdut orice speranță într-o victorie timpurie[4]. Armata franceză a pierdut mai mult de 30000 de oameni, printre care și comandantul său Tallard care a fost luat prizonier și dus în Anglia. Înainte de sfârșitul campaniei din 1704, Marea Alianță cucerise Landau pe Rin și orașele Trier și Traben-Trarbach pe râul Mosela, pregătind o eventuală campanie chiar în Franța.