From Wikipedia, the free encyclopedia
Biserica de lemn din Dumbrava, oraș Târgu Lăpuș, județul Maramureș, datează probabil din sec.XVIII[1]. Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (8 Noiembrie). Figurează pe lista monumentelor istorice, cod LMI MM-II-m-B-04571.
Localitatea Dumbrava este așezată sub Șatra Pintii, la 4 kilometri nord de Târgu Lăpuș, pe Valea Dobricului. Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este o biserică „călătoare”, fiind adusă din satul Cărbunari (comuna Dumbrăvița) și așezată pe o colină în Dumbrava, în partea vestică a satului.
Planimetria respectă structura specifică bisericilor de lemn din zona Lăpușului, respectiv pridvor, pronaos, naos și altar. Biserica este construită din bârne de stejar, pe fundație de piatră, învelitoarea fiind din tablă.
Interiorul bisericii este tencuit și zugrăvit. Iconostasul, realizat în stilul barocului târziu (secolul XVIII), are valoare de unicat, atât prin încărcătura artistică, cât și prin elementele și motivele decorative originale, singulare în zonă.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.