regizor de film francez From Wikipedia, the free encyclopedia
Bertrand Tavernier (n. , Lyon, Rhône(d), Franța – d. , Sainte-Maxime, Provence-Alpes-Côte d'Azur, Franța) a fost un regizor, scenarist, actor și producător de film francez.[15]
Tavernier s-a născut în Lyon, ca fiu al Genevièvei (născută Dumond) și al lui René Tavernier, scriitor și publicist, care a deținut timp de mai mulți ani funcția de președinte al PEN club-ului francez.[16] Bertrand a spus că publicarea de către tatăl său a jurnalului de rezistență din timpul războiului și ajutorul oferit de acesta intelectualilor antinaziști i-a format profilul moral de artist. Potrivit lui Tavernier, tatăl său credea că cuvintele erau „la fel de importante și de letale ca gloanțele”.[17] Tavernier a vrut să devină regizor de film încă de la vârsta de 13 sau 14 ani. Printre cei care l-au influențat din punct de vedere cinematografic se află cineaștii John Ford, William Wellman, Jean Renoir, Jean Vigo și Jacques Becker.[18] Tavernier a fost influențat, de asemenea, de greva generală din Franța din 1968. El a asociat cu Organizația Comunistă Internaționalistă între 1973 și 1975 și a fost emoționat în special de scrierile lui Lev Troțki. Primul regizor cu care a lucrat a fost Jean-Pierre Melville. Mai târziu, primul său film (L'Horloger de Saint-Paul, 1974) a câștigat Premiul Louis Delluc și Marele Premiu al Juriului (Ursul de Argint) la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.
Primele sale creații aveau un scop mai degrabă comercial, dar filmele sale de mai târziu s-au caracterizat printr-un comentariu social mai clar, subliniind vederile sale de stânga (La Vie et rien d'autre, Căpitanul Conan) și prezentând o imagine critică a societății franceze contemporane (Ça commence aujourd'hui, Histoires de vies brisées: les dublu-peine de Lyon).
A câștigat premiul BAFTA pentru cel mai bun film într-o altă limbă decât limba engleză, în 1990, pentru La Vie et rien d'autre, dar și patru premii César.[19]
În 1995, filmul L'Appât a câștigat premiul Ursul de Aur la cea de-a 45-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.[20] Patru ani mai târziu, filmul Ça commence aujourd'hui a obținut un premiu special la cea de-a 49-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.[21]
Filmul Prințesa de Montpensier a concurat pentru Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes din 2010.[22]
Tavernier a fost căsătorit cu scenarista Claudine (Colo) O'Hagen din 1965 până în 1980. Ei au doi copii. Fiul lor, Nils Tavernier (născut la 1 septembrie 1965), lucrează ca regizor și actor. Fiica lor, Tiffany Tavernier (născută în 1967), este romancieră, scenaristă și asistentă de regie.
An | Titlu | Rol | Observații |
---|---|---|---|
1960 | Wen kümmert's? | Asistent de regie |
Scurtmetraj regizat de Volker Schlöndorff |
1963 | Contempt | Responsabil cu publicitatea |
Regizat de Jean-Luc Godard |
Le Doulos | Responsabil cu publicitatea |
Regizat de Jean-Pierre Melville | |
The Bakery Girl of Monceau | Narator | Scurtmetraj regizat de Éric Rohmer | |
1964 | The Terror of Rome Against the Son of Hercules | Asistent de regie | Regizat de Mario Caiano |
Les baisers | Director | Scurtmetraj | |
La chance et l'amour | Director | Scurtmetraj | |
1965 | The 317th Platoon | Atașat de presă | Regizat de Pierre Schoendoerffer |
1966 | A Question of Honour | Asistent de regie | Regizat de Luigi Zampa |
1967 | Mexican Slayride | Scenarist & atașat de presă | Regizat de Riccardo Freda |
1968 | Capitaine Singrid | Scenarist | Regizat de Jean Leduc |
1969 | Orgasmo | Asistent de regie |
Regizat de Umberto Lenzi |
Tout peut arriver | Actor | Regizat de Philippe Labro | |
1970 | Last Known Address | Atașat de presă | Regizat de José Giovanni |
1974 | L'Horloger de Saint-Paul | Regizor & scenarist | Premiul OCIC la Festivalul Internațional de Film de la Berlin Ursul de Argint la Festivalul Internațional de Film de la Berlin |
1975 | Let Joy Reign Supreme | Regizor & scenarist | Premiul César pentru cel mai bun regizor Premiul César pentru cel mai bun scenariu |
1976 | The Judge and the Assassin | Regizor & scenarist | Premiul César pentru cel mai bun scenariu Nominalizat - Premiul César pentru cel mai bun film |
1977 | Spoiled Children | Regizor & scenarist | |
La question | Producător | Regizat de Laurent Heynemann | |
1980 | Death Watch | Regizor, scenarist & producător | Nominalizat - Premiul César pentru cel mai bun scenariu Nominalizat - Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin |
A Week's Vacation | Regizor, scenarist & producător | Nominalizat - Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes Nominalizat - Chicago International Film Festival - Best Feature | |
1981 | Coup de Torchon | Regizor & scenarist | French Syndicate of Cinema Critics - Best Film Nominalizat - Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin |
Le petit Mitchell illustré | Actor | Film TV regizat de Gérard Jourd'hui | |
1982 | Philippe Soupault | Regizor | Documentar |
1983 | La trace | Scenarist & producător asociat | Regizat de Bernard Favre |
Pays d'octobre | Regizor, scenarist & producător | Documentar regizat împreună cu Robert Parrish | |
La 8ème génération | Regizor & scenarist | Scurtmetraj | |
Ciné citron | Regizor & scenarist | Scurtmetraj | |
1984 | A Sunday in the Country | Regizor, scenarist & producător | Boston Society of Film Critics Award for Best Director Boston Society of Film Critics Award for Best Foreign Language Film |
1986 | Round Midnight | Regizor & scenarist | Bodil Award for Best Non-American Film Italian National Syndicate of Film Journalists - Best Foreign Director |
1987 | Beatrice | Regizor | |
Les mois d'avril sont meurtriers | Scenarist | Regizat de Laurent Heynemann (2) | |
1988 | Lyon, le regard intérieur | Regizor & scenarist | Documentar |
1989 | La Vie et rien d'autre | Regizor & scenarist | Premiul BAFTA pentru cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza European Film Award - Special Prize of the Jury |
1990 | Daddy Nostalgie | Regizor, scenarist & narator | Nominalizat - Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes Nominalizat - Chicago Film Critics Association Award for Best Foreign Language Film |
Un été après l'autre | Consultant tehnic |
Regizat de Anne-Marie Etienne | |
1991 | Contre l'oubli | Regizor | Scurtmetraj |
Der grüne Berg | Scenarist | Documentar regizat de Fredi M. Murer | |
Ragazzi | Consultant tehnic |
Regizat de Mama Keïta | |
Jalousie | Consultant tehnic |
Regizat de Kathleen Fonmarty | |
1992 | L.627 | Regizor & scenarist | Nominalizat - Premiul César pentru cel mai bun film Nominalizat - Premiul César pentru cel mai bun regizor |
La guerre sans nom | Regizor & scenarist | Documentar Bergamo Film Meeting - Special Mention | |
1994 | Revenge of the Musketeers | Regizor & scenarist | |
Veillées d'armes | Producător | Documentar regizat de Marcel Ophüls | |
1995 | The Bait | Regizor & scenarist | Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin Nominalizat - Gramado Film Festival - Best Latin Film |
1996 | Căpitanul Conan | Regizor & scenarist | Premiul César pentru cel mai bun regizor Denver Film Festival - Krzysztof Kieslowski Award |
1997 | De l'autre côté du périph | Regizor | Documentar regizat împreună cu Nils Tavernier |
Fred | Producător executiv |
Regizat de Pierre Jolivet | |
Quand le chat sourit | Actor | Film TV regizat de Sabine Azéma | |
1999 | Ça commence aujourd'hui | Regizor & scenarist | Premiul FIPRESCI la Festivalul Internațional de Film de la Berlin Mențiune de onoare la Festivalul Internațional de Film de la Berlin |
2001 | Histoires de vies brisées | Regizor | Documentar regizat împreună cu Nils Tavernier (2) |
Mon père, il m'a sauvé la vie | Scenarist | Regizat de José Giovanni | |
Les enfants de Thiès | Regizor | Film TV regizat împreună cu Nils Tavernier (3) | |
Pas d'histoires ! | Coproducător | Regizat de 13 regizori | |
2002 | Safe Conduct | Regizor & scenarist | Ft. Lauderdale International Film Festival - Best Film Ft. Lauderdale International Film Festival - Best Director |
2004 | Holy Lola | Regizor & scenarist | San Sebastián International Film Festival - Audience Award |
2008 | Lucifer et moi | Scenarist | Regizat de Jean-Jacques Grand-Jouan |
2009 | In the Electric Mist | Regizor | Nominalizat - Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin |
2010 | Prințesa de Montpensier | Regizor & scenarist | Philadelphia Film Festival - Audience Award - Honorable Mention Nominalizat - Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes |
2013 | The French Minister | Regizor, scenarist & actor | San Sebastián International Film Festival - Best Screenplay Nominalizat - Premiul César pentru cea mai bună adaptare |
2016 | Voyage à travers le cinéma français | Regizor & producător | Documentar Nominalizat - L'Œil d'or la Festivalul de Film de la Cannes |
Lumière ! L'aventure commence | Producător | Documentar |
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.