Asediul Palmirei

Asediul Palmirei a fost victoria decisivă a împăratului Aurelian în campania împotriva Imperiului de la Palmira din anul 272, care a dus la realipirea provinciilor estice. În anul următor, orașul a fost distrus ca urmare a unei rebeliune secunde.

Asediul Palmirei
Parte din Palmyrene War[*][[Palmyrene War (272 military campaign)|​]]
Monedă cu efigia Zenobiei.
Informații generale
Perioadă 272 Loc Palmira 34°33′36″N 38°16′02″E ({{PAGENAME}}) Rezultat Victorie decisivă a romanilor
Beligeranți
Imperiul Roman	Imperiul de la Palmira
Conducători
Aurelian	Zenobia Zabdas
Modifică date / text

Contextul istoric

Imperiul de la Palmira a devenit autonom în anul 260 sub conducerea lui Septimius Odenatus și apoi, sub a soției sale, Zenobia. După o recunoaștere reciprocă inițială a lui Aurelian și Vaballathus (fiul lui Odenathus, domnind sub tutela mamei sale, Zenobia), împăratul a rupt însă pactul și a început o campanie de recucerire. Servind ca recuceritor și restaurator, Aurelian a învins triburile alemanilor cu care se confrunta în Italia, ca mai apoi să se reorienteze asupra Zenobiei pe care o va învinge în bătăliile de la Immae și Emesa. Zenobia a fost forțată să se refugieze în Palmira, unde a organizat ultima rezistență^[1].

Efective

Forță de invazie care a compus armata lui Aurelian a fost compus din legiuni din provinciile Moesia, Pannonia, Noricum și Raetia, trupe de elită din cadrul Gărzii pretoriene, și cavalerie din Dalmația și Mauretania; contingente numeroase auxiliare din Tyana, Mesopotamia, Fenicia și Palestina romană^[2].

Nu se cunosc exact efectivele armatei palmireze, se consideră că la Emesa s-au numărat 70.000 de oameni înarmați, mulți dintre ei au format așa-numita cavalerie grea a clibanarii.

Asediul

Primul asediu

Vazând că nu mai pot rezista asediului, Consiliul Local a decis să o trimită pe Zenobia în căutare unui aliat puternic pentru a lupta împotriva romanilor. Între timp, palmireni au devenit nesiguri dacă să continue lupta cu orice preț, sau dacă să se predea, cerând iertare de la împăratul roman. În cele din urmă au căzut de acord la a doua soluție, mai ales că Aurelian le-a acceptat condițiile .

Revenind la Emesa, Zenobia a fost judecată alături de complicii săi. Regina a fost în stare să se absoalve de vină, vinovat de ridicare împotriva Romei a căzut un anume Cassius Longinus, filozof neo-platonist, care a fost condamnat la moarte.

Al doilea asediu

Și în timp ce Aurelian s-a întors în vest, luându-i cu el pe Zenobia și pe Vaballathus, a primit vestea că oamenii din Palmira, sub îndrumarea unui anume Apseo, s-au răzvrătit, ucigându-l pe guvernatorul local, în scopul de a-și asuma purpura imperială, spre deosebire de Aurelian. A decis să proclame împărat, fără întârziere Aurelian s-a întors pentru a potoli revolta. Ordinea a fost restabilită fără luptă, însă orașul Palmira a avut de suferit, nu numai că a ordonat executarea rebelilor înarmați, ci și a femeilor, bătrânilor, copiilor și fermierilor.

Consecințe

După această campanie, Palmira nu și-a mai revenit niciodată. Între timp, Fermo, un prieten al lui Odenatus și al Zenobiei, a organizat o revoltă în Egipt. Ocupând Alexandria, a fost proclamat Augustus și a organizat o armată pentru a se putea apăra de Aurelian. Cu toate acestea, a fost învins în curând de împăratul roman, fiind capturat și executat. Estul fiind realipit și pacificat, Aurelian a fost capabil să se întoarcă triumfător la Roma și să se concentreze în Occident, cu recucerirea Imperiului Galic^[3].

Note

1. Zosimo, Storia nuova, I, 54.1.
2. Zosimo, Storia nuova, I, 52.3.
3. Zosimo, Storia nuova, I, 61.2.

Bibliografie

• R. Stoneman, Palmyra and its Empire. Zenobia revolt against Rome, Michigan 1994. ISBN 0-472-08315-5
• A. Watson, Aurelian and the Third Century, Londra & New York 1999. ISBN 0-415-30187-4.