Alfabetul fonetic NATO
From Wikipedia, the free encyclopedia
Alfabetul fonetic NATO este un alfabet fonetic, folosit în transmisiile telefonice și radiotelefonice, prin care se asociază un cuvânt unic fiecărei litere din alfabetul limbii engleze și fiecărei cifre de la 0 la 9.
În limba engleză, Alfabetul fonetic NATO este considerat un alfabet de pronunție radiotelefonică (radiotelephony spelling alphabet) aparținând unei organizații a aviației civile, Organizația Internațională a Aviației Civile (în engleză International Civil Aviation Organization sau, ca acronim, ICAO).[1]
Cele 26 de cuvinte cod din alfabetul fonetic al NATO sunt atribuite celor 26 de litere ale alfabetului englez în ordine alfabetică după cum urmează: Alfa, Bravo, Charlie, Delta, Echo, Foxtrot, Golf, Hotel, India, Juliett, Kilo, Lima, Mike, November, Oscar, Papa, Quebec, Romeo, Sierra, Tango, Uniform, Victor, Whiskey, X-ray, Yankee, Zulu.[2]
Aviatorii, echipajele avioanelor, controlorii de trafic, piloții și cei de la sol care dirijează traficul aerian trebuie să se înțeleagă exact, fară greșeli (care ar putea fi catastrofice), indiferent de limba pe care aceștia o vorbesc. Ideea care a generat acest "alfabet" este că folosirea unor cuvinte cheie, unice, pentru fiecare literă și cifră face ca greșelile și interpretările diferite care s-ar putea da să fie reduse la minimum, preferabil la zero.
Alte organizații naționale și internaționale, așa cum ar fi Uniunea Internațională pentru Telecomunicații (în engleză The International Telecommunication Union, ca acronim, ITU), Administrația Aviatică Federală (în engleză Federal Aviation Administration, ca acronim, FAA), și Institutul Național American de Standarde (în engleză American National Standards Institute, sau, ca acronim, ANSI) au variante unice de identificare a literelor și a cifrelor similare cu această versiune.
În timp ce utilizarea cuvântului fonetic în domeniile amintite mai sus este comună, aceste "alfabete" identifică unic doar literele și cifrele, nefiind, de fapt "adevărate alfabete fonetice" conform definiției dată în lingvistică și fonetică, de către lingviști și foneticieni.