Al Doilea Război Rece
From Wikipedia, the free encyclopedia
Al Doilea Război Rece[10] sau Noul Război Rece[11][12] este un termen care se referă la o creștere a tensiunilor politice, sociale, informaționale și militare în secolul 21. Termenul este folosit în contextul creșterii tensiunilor dintre Statele Unite și China. Este folosit și pentru a descrie tensiunile dintre Statele Unite și Rusia, principalul succesor al Uniunii Sovietice, care a fost cealaltă principală superputere a Războiului Rece inițial până la dizolvarea sa în 1991. Mai mult, termenul este folosit pentru a descrie tensiunile din relațiile multilaterale dintre două sau mai multe grupuri de națiuni. Unii comentatori au folosit termenul ca o comparație cu Războiul Rece original. Alți comentatori fie s-au îndoit că tensiunea ar duce la un alt „război rece”, fie au descurajat utilizarea termenului pentru a se referi la orice tensiuni actuale.
Al Doilea Război Rece | ||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Informații generale | ||||||||||||||||
| ||||||||||||||||
Beligeranți | ||||||||||||||||
Unipolaritate SUA
Organizații pro-unipolaritate SUA State membre NATO
State pro-unipolaritate | Multipolaritate anti-SUA
Organizații pro-multipolaritate
State membre CSTO State pro-multipolaritate | |||||||||||||||
Conducători | ||||||||||||||||
Joe Biden Jens Stoltenberg Benjamin Netanyahu | Vladimir Putin Xi Jinping | |||||||||||||||
Modifică date / text |
Al Doilea Război Rece succede o serie de războaie proxy purtate între SUA și Rusia, respectiv China, în confictele din Iugoslavia, Darfur, Siria, Libia, Xinjiang, Taiwan, Yemen, Golful Persic și Ucraina.
Rădăcinile conflictului sunt din anii 2003-2004, când SUA au invadat Irakul și au desfășurat baze militare în țări din Asia Centrală, aflate anterior sub influența Rusiei, și care sunt bogate în gaze și petrol. Mai multe state foste comuniste din sfera sovietică (România, Polonia, Ungaria, Bulgaria), dar și foste state sovietice (țările baltice) au aderat la NATO. Spațiul euro-atlantic a ajuns să aibă granușa cu Rusia. Țările baltice, România și Polonia au fost dotate cu baze și trupe militare, cu armament și aeronave americane, dar și cu scut antirachetă care este destinat exclusiv pentru apărare. Ca reacție, a făcut o serie de manevre pentru a crește prețurile gazelor naturale și ale petrolului, a dezvoltat legături de cooperare cu China și alte state din cadrul Organizației de Cooperare din Shanghai, pentru a-și proteja interesele energetice și a început un program de înarmare.
Într-un discurs ținut în februarie 2007, președintele rus Vladimir Putin a acuzat Statele Unite că „aruncă lumea într-un abis de conflict permanent” și că încearcă să creeze o „lume unipolară” guvernată de Washington. Această declarație a fost răspunsul la măsurile luate la Washington pentru a instala un scut antirachetă care, potrivit Statelor Unite, nu avea scopul de a viza Rusia, ci de a apăra Europa de atacurile din Coreea de Nord și Iran, dau de oricare atac comis de gruparea teroristă al-Qaeda. Putin a mai spus că „prăbușirea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului 20”.
Rusia a văzut încercările americane de a extinde NATO ca parte a unei politici de strângere și încercuire a Rusiei.
După protestele Euromaidan din Ucraina și îndepărtarea președintelui pro-rus Rusia a anexat Crimeea în 2014 și a sprijinit forțele separatise pro-ruse din Donețk și Lugansk, băgând Ucraina în imposibilitatea de a adera la UE și NATO.
După ce a reclamat încălcarea Tratatului de la Minsk, Putin a trimis trupe rusești la frontiera Ucrainei, anexând regiunile Donețk și Lugansk pe 22 februarie 2022. Pe 24 februarie 2022, Rusia a invadat și bombardat Ucraina la scară largă, acuzând regimul democratic de la Kiev ca fiind „nazist” și pentru crimele etnice desfășurate asupra minorităților ruse din Donbass. SUA și majoritatea statelor membre UE și NATO au răspuns cu sancționarea Rusiei și cu ajutorarea militară și financiară a Ucrainei. Rusia a amenințat NATO cu bombardamente nucleare sau cu escaladarea războiului dacă îi este amenințată securitatea.
O serie de bombardamente și crime de război au fost comise în Ucraina, iar Herson, Donețk, Lugansk și Zaporojie au fost alipite Rusiei. Dar forțele ucrainene au rezistat invaziei rusești și au început contraofensiva pentru recuperarea teritoriilor, având sprijin occidental. Între timp, Iranul și Coreea de Nord furnizează arme Rusiei, iar Belarus a fost dotat cu arme nucleare tactice de către Kremlin pentru a-l proteja pe dictatorul Aleksandr Lukașenko.
Între timp, Statele Unite, Regatul Unit și Australia au format o nouă alianță militară menită să contracareze influența Chinei în regiunea Indo-Pacific: așa-numita „AUKUS”.
Competiția dintre Statele Unite și China este încadrată în încercarea de a obține o anumită dominație în domeniul tehnologic, care să permită puterii dominante să-și consolideze poziția strategică pe termen lung. Tensiunile dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud au luat amploare, regimul dictatorial de la Phenian amenințând constant cu atacuri nucleare și efectuând atacuri balistice asupra spațiilor maritime sud-coreene și japoneze.
Republica Populară Chineză amenință că va anexa Taiwanul, considerând insula autonomă a Republicii Chineze ca parte a teritoriului ei istoric. SUA continuă să garanteze că vor sprijini Taiwanul de orice atac chinez și va proteja NATO centimetru cu centimentru de agresiunea rusească, în conformitate cu articolul 5 al NATO.
În 2023, Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat că „Epoca post-Război Rece s-a încheiat odată cu invazia rusă în Ucraina”.