Dietilamida acidului lisergic
compus chimic / From Wikipedia, the free encyclopedia
Dietilamida acidului lisergic (din germană Lysergsäure-diethylamid LSD, de asemenea numit LSD-25) este un drog psihedelic semisintetic, ce aparține familiei de triptamine. Probabil cel mai cunoscut și răspândit psihedelic, LSD-ul a fost folosit în principal ca un drog recreațional, un enteogen și o unealtă în ajutorul diverselor practici precum meditația, psihonautică, proiecte artistice și psihoterapie psihedelică. Este sintetizat din acidul lisergic, derivat din cornul de secară, o ciupercă a grânelor care, de obicei, se regăsește pe secară.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Dietilamida acidului lisergic | |
Denumiri | |
---|---|
Nume IUPAC | (6aR,9R)-N,N-dietil-7-metil-4,6,6a,7,8,9-hexahidroindolo-[4,3-fg]chinolin-9-carboxamidă |
Alte denumiri | LSD, LSD-25, lisergidă, dietilamida acidului D-lisergic, N,N-dietil-D-lisergamidă |
Identificare | |
Număr CAS | 50-37-3 |
ChEMBL | CHEMBL263881 |
PubChem CID | 5761 |
Informații generale | |
Formulă chimică | C20H25N3O |
Masă molară | 323,431 g/mol |
Căi de administrare | oral, transdermal, intramuscular, intravenos |
Date farmacocinetice | |
Metabolism | hepatic |
Timp de înjumătățire biologic | 3 ore |
Excreție | renală |
Pericol | |
Fraze R | R26/27/28, R40 |
Fraze S | S22, S28, S36, S45 |
H300, H310, H330, H351, P260, P264, P280, P284, P302, P310, P350, H300 : Mortel en cas d'ingestion H310 : Mortel par contact cutané H330 : Mortel par inhalation H351 : Susceptible de provoquer le cancer (indiquer la voie d'exposition s'il est formellement prouvé qu'aucune autre voie d'exposition ne conduit au même danger)Catégorie :Cancérogène chimique P260 : Ne pas respirer les poussières/fumées/gaz/brouillards/vapeurs/aérosols. P264 : Se laver … soigneusement après manipulation. P280 : Porter des gants de protection/des vêtements de protection/un équipement de protection des yeux/du visage. P284 : Porter un équipement de protection respiratoire. P302 : EN CAS DE CONTACT AVEC LA PEAU : P310 : Appeler immédiatement un CENTRE ANTIPOISON ou un médecin. P350 : Laver avec précaution et abondamment à l’eau et au savon. | |
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel. | |
Modifică date / text |
LSD-ul este sensibil la oxigen, lumină ultravioletă și clor, mai ales sub formă lichidă, deși potența sa se poate menține ani de zile, dacă este depozitat la rece, departe de lumină și umezeală. În formă pură, este incolor, inodor și ușor amar. LSD-ul este de cele mai multe ori administrat oral, de obicei pe un substrat precum hârtie sugativă, un cub de zahăr sau gelatină. În forma sa lichidă, poate fi administrat prin injecție intramusculară sau intravenoasă. Doza necesară pentru efecte psihoactive la oameni este între 25 și 500 µg (micrograme), însă consumat des, se poate ajunge la 1200 µg per doză din pricina toleranței.
Introdus de Laboratoarele Sandoz ca o substanță cu diverse întrebuințări psihiatrice, LSD-ul a devenit rapid un agent terapeutic ce oferea multe speranțe (Vollenweider and Preller, 2020). Însă, întrebuințarea excesivă recreațională a substanței în societatea vestică la mijlocul secolului 20, a condus la o serie de complicații politice ce s-au terminat cu interdicția substanței atât în folosuri medicale, cât și recreaționale și spirituale (Belouin and Henningfield, 2018). Însă începând cu anii 90, mai multe echipe de cercetare au făcut eforturi pentru a continua să studieze potențialul LSD-ului pentru a trata boli psihiatrice, în special depresia și dependența de alcool, cu rezultate promițătoare (Vollenweider and Preller, 2020). O serie de organizații-inclusiv Fundatia Beckley, MAPS, Institutul de Cercetare Heffter și Fundația Albert Hofmann, există cu scopul de a finanța, încuraja și coordona cercetările în scopuri medicale ale substanței.