Napulione Buonaparte
From Wikipedia, the free encyclopedia
Remove ads
Remove ads
Napulione Buonaparte (natu Napoleone, in Aiacciu, 15 aostu 1769 - mortu in l'isula di Sant'Elena, 5 maghju 1821) hè statu un puliticanti è militaru francesu, fundatori di u Prima Imperu francesu. Ufficiali d'artigliaria è dinò generali duranti a rivuluzioni francesa, divintò famosu com'è principali generali di a Francia rivuluziunaria grazia à i vittorii ottinuti in u corsu di a prima campagna d'Italia. Dopu u colpu di Statu di u 18 brumariu (8 nuvembri 1799) assunsi u puteri in Francia: fù Prima Consulu da nuvembri di quidd'annu à u 18 maghju 1804, è Imperatori di i francesi, incù u nomu di Nabulionu I (Napoléon Ier) da u 2 dicembri 1804 à u 14 aprili 1814 è di novu da u 20 marzu à u 22 ghjugnu 1815. Fù ancu prisidenti di a Ripublica Taliana da u 1802 à u 1805, rè d'Italia da u 1805 à u 1814, "mediatori" di a Ripublica Elvetica da u 1803 à u 1813, è "prutittori" di a Cunfederazioni di u Renu da 1806 à 1813.

Grandi omu di guerra, prutagonistu di più di vinti anni di campagni in Auropa, Nabulionu hè statu cunsidaratu u più grandi strategu di a storia da u storicu militaru Basil Liddell Hart. Grazia à u so sistemu d'allianzi è à una seria di brillanti vittorii contru i putenzi auropei, cunquistò è guvirnò larga parti di l'Auropa cuntinintali, spurtendu l'ideali rivuluziunarii di rinnuvamentu suciali è ghjunghjendu à cuntrullà numarosi Regni par via di parsoni chì l'erani fideli (Ghjaseppu Bonaparte in iSpagna, Gioacchino Murat in u Regnu di Napuli, Ghjirolmu Bonaparte in Vestfalia è Luigi Bonaparte in Olanda).
A so riforma di u sistemu ghjuridicu (intigrata in u Codici Nabulionicu), intrudussi chjarezza è simplicità di i normi è posi i basi di a muderna ghjuridizioni civili.
A disastrosa campagna di Russia (1812), marcò u tramontu di u so duminiu nantu à l'Auropa. Scunfittu in a battaglia di Lipsia da l'alliati auropei d'uttrovi 1813, Nabulionu abdicò u 14 aprili 1814, è fù esiliatu in l'isula d'Elba. Di marzu di u 1815, abbandunata furtivamenti l'isula, sbarcò à Golfe Juan, vicinu à Antibes è riintrò in Parighji senza scuntrà oppusizioni, ricunquistendu u puteri par u periodu dittu di i "Centu ghjorni", finch'eddu fussi difinitivamenti scunfittu da a settima cualizioni in a battaglia di Waterloo, u 18 ghjugnu 1815. Trascorsi l'ultimi anni di vita in esiliu à l'isula di Sant'Elena, sottu u cuntrollu di i britannichi. Dopu a so caduta u cungressu di Vienna ristabilì in Auropa i vechji regni prinabulionichi (Ristaurazioni).
Fù u prima rignanti di a dinastia di i Bonaparte. Spusò Ghjasippina di Beauharnais in u 1796, è in sicondi nozzi l'arciduchessa Maria Luisa d'Austria, l'11 marzu 1810, da a quali ebbi u so unicu figliolu lighjittimu, Nabulionu Francescu, dittu u rè di Roma (1811-1832). A so figura hà inspiratu artisti, littarati, musicanti, puliticanti è storichi, da l'Ottucentu à i ghjorna d'oghji.
Remove ads
A nascita
Nabulionu Bonaparte nascì in Aiacciu, in Corsica, pocu più di un annu dopu a stipula di u Trattatu di Versailles di u 1768, incù u quali a Ripublica di Ghjenuva lasciava mani libara à a Francia in l'isula, chì fù dopu invasa da l'armati di Luigi XV è annessa à u patrimoniu parsunali di u Rè.[1] A famiglia Bonaparte appartinia à a piccula burghesia corsa[2] è avia luntani urighjini nobili tuscani (pari accirtatu chì l'antinati fussini immigrati in Corsica da Sarzana in u XVI seculu, à u sirviziu di Ghjenuva).[3]

U babbu di Nabulionu, Carlu Maria Bonaparte (Nabulionu cambiò a casata in "Bonaparte" dopu a morti di u babbu, pochi ghjorni prima di spusà à Ghjasippina è parta par a campagna d'Italia, una casata più cunforma à a lingua corsa),[4] avvucatu, diplumatu di l'Università di Pisa, avia effittuatu ricerchi araldichi par ottena vicinu à i luntani parenti di San Miniato una patenti di nubiltà chì li cunferissi pristigiu in Patria è li parmittissi di megliu purveda à a struzzioni di i figlioli. In rialità ghjà in u so attu di battezimu, ridattu in Aiacciu in lingua taliana, hè attistata a nubiltà di a famiglia è si riporta a casata Bonaparte,[5] prova chì ùn era micca difinitivamenti fissatu in a forma Buonaparte, mentri in l'atti successivi, in talianu, rilativi à Paola è à Luigi Nabulionu a casata, sempri in a forma Bonaparte, hè priciduta da a particedda "de".
Carlu Maria Bonaparte murì primaturamenti à causa di un tumori di u stomacu, u 24 frivaghju 1785, à Montpellier.
A mamma era Maria Letizia Ramolino, discindenti di nobili tuscani è lumbardi. À u mumentu di u matrimoniu, u 2 ghjugnu 1764, t'avia 14 anni, mentri u maritu ni avia 18.[6] U coppiu ebbi 13 figlioli, di i quali solu ottu sopravvissini: in più di Nabulionu ci erani ancu i frateddi Ghjaseppu, Lucianu, Luigi è Ghjirolmu è i sureddi Elisa, Paulina è Carulina. Nabulionu stessu disdignò in parechji occasioni 'ss' ascendenzi illustri affirmendu ch'eddu vulia essa fundatori è micca discindenti di simula nubiltà.[7]
I dui parenti cumbattitini in a guerra frà i corsi è i francesi è Maria cumbattì ancu quand'edda era incinta di Nabulionu, u so sicondu figliolu. U 15 aostu 1769[8] duranti a festa di l'assunzioni si ricò à a cattidrali d'Aiacciu, à u so ritornu in casa, intornu à meziornu[9] si accasciò dendu a luci à Nabulionu. Fù battizatu dui anni dopu, u 21 lugliu 1771.[10]
Remove ads
Zitiddina
A 5 anni fù scrittu in una scola di zitiddina, ind'eddu studiò incù l'abati Recco[11] par quattru anni, in i quali riciviti educazioni ancu da u ziu, l'arcidiacunu Lucianu.
Fù grazia à u titulu nubiliari ottinutu in Tuscana chì u babbu Carlu poti scriva si à u Libru di a nubiltà di Corsica, istituitu da i francesi par cunsulidà a cunquista di l'isula[12] è, solu grazia à quidda scrizzioni, à l'ità di appena novi anni, u ghjovanu Nabulionu fù ammissu u 23 aprili 1779[13], sempri dopu à l'iniziativa di u babbu, à a Scola riali di Brienne-le-Château, in u nordu di a Francia, ind'eddu firmeti finu à u 17 uttrovi 1784 (parechji storichi, par isbagliu, ritenini finu à u 30 uttrovi di listessu annu[14]). Par migliurà u so francesu è priparà si à a scola, prima fraquintò par quattru mesa u culleghju di Autun. I so studii funi financiati grazia à una borsa di studiu di dui milla franchi.
Nabulionu à l'iniziu ùn si cunsidarava micca francesu è si sintia scomudu in un ambienti induva i so cumpagni di corsu erani in massima parti pruvinenti di l'alta aristucrazia transalpina, è u pigliavani di manera crudeli in ghjiru schirzendu cù u so nomu chjamendu lu "a paille au nez = a paglia par u nasu" (l'accusa di essa stranieri l'avaria parsiguitu par tutta a so vita).[15][16] Quì strinsi amicizia incù Louis-Antoine Fauvelet de Bourrienne, u so futuru biografu, è in u frattempu u ghjovanu Nabulionu si didicò incù custanza à i studii, riiscendu particularamenti bè in matematica.[17]
Suvitò dopu l'idei ateisti di u culleghju, è cuntò eddu stessu chì à 11 anni a so fedi intrampulò.[18]
Remove ads
Carriera in armata
Dopu à u ghjudiziu pusitivu di u cavalieri di Kéralio[19] U 22 sittembri 1784 u so succissori, l'aspittori militaru Reynaud des Monts li cuncessi l'ammissioni à a Regia Scola Militara di Parighji, fundata da Luigi XV annantu à cunsigliu di Madame de Pompadour, ind'eddu ghjunsi a sera di u 21 uttrovi, partitu calchì ghjornu prima di u 17.[20] In 1785 pruvò à passà in a Marina, ma in seguitu à l'annullamentu di l'asamini d'ammissioni di quidd'annu, passò in artigliaria, disidarosu d'abbandunà i studii u più prestu è didicà si à a carriera militara.[21]
Allughjava in una mansarda. Frà i so insignanti figurava Gaspard Monge, criatori di a giumitria discrittiva.
Nabulionu ottensi dinò a nomina à sottutinenti à soli 16 anni[22] è fù distaccatu, u 1º sittembri 1785, vicinu à un righjimentu d'artigliaria di stanza à A Fère, com'è sottutinenti, par assuma a tinenza, pochi mesa dopu, vicinu à un righjimentu di stanza à Valence, in u sudu-livanti di a Francia.[23] À quiddi tempi s'innamurò prima di Caroline, a figliola di Anna du Colombier[24] è in seguitu di Louise-Marie-Adelaide de Saint-Germain, in tremindù i casi fù rifiutatu. A so prima rilazioni fù incù una prustituta[25] In 1787 turrò à Parighji,è dopu viaghjò in Corsica è infini righjunsi u righjimentu à Auxonne.

Frattantu u ghjovanu Nabulionu cuntinuava à ditestà sicritamenti a Francia è i francesi è à cultivà a causa di l'indipindenza di a Corsica, com'è tistimuniatu significativamenti da un scrittu soiu di 1787:[26]
Francesi, non solu ci aveti purtatu via tuttu ciò chì ci era caru, ma aveti ancu currottu i nosci custumi. A situazioni attuali di a me patria, è l'impussibilità di mutà la, sò dunqua un novu mutivu par fughja una terra in a quali socu ubbligatu par duveri, à ludà omini chì par virtù divaria inveci udià. Quandu ghjugnaraghju in a me terra, chì attitudina aduttà, chì linguaghju tena? Quandu a patria ùn hè più, un bon' patriottu devi mora.—Nabulionu Bonaparte, 1787

À u scoppu di a rivuluzioni in u 1789, Nabulionu, vintannincu è oramai ufficiali[27] di u rè Luigi XVI, riiscì à ottena una longa licenzia grazia à a quali poti vultà si ni à u sicuru in Corsica. À quandu ghjuntu quà s'unì à u muvimentu rivuluziunariu di l'isula assumendu u gradu di tinenti culuneddu di a Vardia Naziunali. In 1791 s'innamurò di Manesca Pillet ma fù rifiutatu da edda, è dopu à essa statu par parechji mesa à Auxonne u 1 ghjugnu fù inviatu in u 4º righjimentu d'artigliaria à Valence[28] incù u gradu di prima tinenti. Di ghjinnaghju 1792 pruposi a so candidatura com'è tinenti culuneddu è fù elettu (incù parechji dubbiti,[29] u 28 marzu,[30] in seguitu sarà mumintaniamenti retrucessu à u rangu di capitanu. Par i so cuntinui viaghji in Corsica, suparendu u tempu chì l'era cuncessu da a licenzia militara, risicò di essa cunsidaratu disartori,[31] priaccupatu vultò in Parighji in u stessu annu.

In u frattempu in Corsica infuriava a guerra civili scuppiata par appuntu in 1793. Dapoi 1792 dighjà l'eccessi rivuluzionarii è l'instaurazioni di u "Tarrori" aviani spintu l'eroi naziunali di l'indipindenza corsa, Pasquali Paoli (chì era riintratu triunfalamenti in u so Paesi in u 1790, dopu à u longu esiliu chì l'era statu impostu da i Rè di Francia), à piglià i distanzi da Parighji è à ripiglià a lotta par l'indipindenza di a Corsica. Accusatu di tradimentu è visatu da un mandatu d'arrestu emissu da a Cunvinzioni naziunali u 2 aprili 1792, Paoli, u 17 aprili, appiddendu ni dirittamenti à tutta a pupulazioni corsa affinch'edda difindissi a so patria è i so probbii dritti. A famiglia Buonaparte, chì puri avia sustinutu Paoli à u tempu di a rivolta contru Ghjenuva è dopu contru à l'Armati di Luigi XV (u babbu Carlu è forsi ancu a mamma participàni accantu à Paoli à a battaglia di Ponti Novu contru à i francesi), scelsi parò a causa francesa.
Di frivaghju 1793 Nabulionu cummanda 350 omini di l'11º battaglionu versu l'isula di a Matalena è u 22 frivaghju sbarca à Santu Stefanu è l'attaccò. Ma ùn riiscì micca chì li mancò l'appoghju privistu di a curvetta Fauvette.[32]
Nabulionu fughjì rapidamenti in Aiacciu è da quì si ritirò incù a famiglia intreia, accusatu di tradimentu, à Tulonu. U 12 sittembri 1793[33] ghjunsi à u quartieri generali di Cartaux. In sei sittimani riurganizò i forzi par l'assediu di a cità, priparò 100 pezzi di grossu calibru è raccolsi parechji ufficiali cumpetenti. Incù l'appoghju di Gasparin, unu di i trè cummissarii à Tulonu, riiscì à avè u cuntrollu di l'artigliaria d'assediu, è intantu divintò capu di battaglionu, u 19 uttrovi.[34] À Cartaux successi Doppet è dopu u capaci generali Jacques François Dugommier. Tandu feci a cunniscenza di Andoche Junot chì dopu sarà guvarnadori di Parighji. Dopu, u 1 dicembri hè numinatu da u generali Dugommier aiutanti generali. Riiscì à cunquistà u forti di l'Eguillette, chjamatu a piccula Gibilterra, è dopu l'altri forti di dicembri 1793, eppo libarò u portu di Tulonu da i monarchichi è da i truppi inglesi chì l'appughjavani; fù u so prima clamurosu è avvinturosu successu militaru, chì li valsi a nomina à generali di brigata u 22 dicembri[35] è l'attinzioni di u futuru membru di u Dirittoriu Paul Barras, chì l'aiutarà dopu in a succissiva scalata à u puteri. A so amicizia incù Augustin Robespierre, frateddu di Maximilien, u libarò prima da l'arresti in casa custrettu in u 1794[36]. Ma dopu u feci cada in disgrazia u lindumani di u 9 termidoru è a cunsiguenti fini di u Tarrori. Fù arristatu incù l'accusi di spiunaghju è dopu libaratu.[37] I so avvinturi galanti u portani à siducia Louise Gauthier, moglia di un diputatu è à fidanzà si, u 21 aprili 1795 incù Désirée Clary.[38]
Eppuri a furtuna li fù favurevuli quandu u 13 vindemiaiu (5 uttrovi 1795) Barras u numinò, à l'impruvisu, cummandanti di a piazza di Parighji, incù l'incaricu di salvà a Cunvinzioni naziunali da a minaccia di i monarchichi (rialisti). Incù l'aiutu di Gioacchino Murat à u cummandu di a cavaddaria, Nabulionu culpì spiitatamenti i ribeddi scunghjurendu un novu colpu di Statu. In seguitu à u trimenti successu, Barras u numinò generali di u Corpu d'armata di l'Internu.[39]
Remove ads
A campagna d'Egittu è di Siria

In 1798 u Dirittoriu, priaccupatu par l'eccessiva pupularità è par u nutevuli pristigiu di Bonaparte, l'affidò l'incaricu di accupà l'Egittu par cuntrastà l'accessu inglesu à l'India è dunqua par dannighjà la ecunumicamenti.[40][41]. Un indiziu di a divuzioni di Nabulionu à i principii di l'Illuminisimu fù a so dicisioni d'affiancà ghjenti incaricati di studii à a so spidizioni: a spidizioni d'Egittu ebbi u meritu di fà riscopra, dopu cintunara d'anni, a grandezza di quidda terra, è fù probbiu l'opara di Nabulionu à fà nascia a muderna egittulugia, soprattuttu grazia à a scuparta di a Stela di Rusetta da parti di i suldati à u suvitatu di a spidizioni.[42][43] Nabulionu avia da parechji anni accarizzatu l'idea di una campagna in urienti, sugnendu di suvità l'ormi di Lisandru Magnu è essendu di l'idea ch'è "L'Auropa hè una tana di talpi. Tutti i grandi parsunalità sò di l'Urienti".[44]
A spidizioni iniziò u 19 maghju, quandu Nabulionu salpò da Tulonu à capu di l'Armata d'Urienti, cumposta da più di 60 navi di guerra, 280 navi di trasportu, 16.000 marinari è 38.000 suldati.[40]
Dopu à un'impurtanti vittoria in a battaglia di i piramidi, Nabulionu sciacciò i mamelucchi di Murad Bey è intrendu à U Cairu divintò patronu di l'Egittu. Pochi ghjorna dopu, u 1º aostu 1798, a flotta di Nabulionu in Egittu fù cumplittamenti distrutta da l'ammiragliu Horatio Nelson, in a baia di Abukir, di tal' manera chì Nabulionu firmeti bluccatu à terra.[40] Dopu una ricugnizioni nantu à u Mari Rossu, dicisi di ricà si in Siria, cù u pritestu di suvità u guvarnadori di Acri Aḥmad à u-Jazzār Pascià chì avia pruvatu à attaccà lu. Ghjuntu parò u 19 marzu 1799 innanzi à San Ghjuvanni di'Acri, l'antica furtezza di i cruciati in Terra Santa, Nabulionu persi più di dui mesa in un inutuli assediu è a campagna di Siria si cunclusi incù un faddimentu.[40]
Vultatu à U Cairu, Nabulionu scunfissi u 25 lugliu 1799 un' armata di più di deci milla ottumani vidati da Mustafa Pascià à Aboukir, probbiu induva l'annu prima era statu privatu di tutta a so flotta. Eppuri priaccupatu di i terribuli nutizii chì ghjunghjiani da a Francia (l'armata in ripiigamentu annantu à tutti i fronti, u Dirittoriu oramai privu di puteri) è cuscenti ch'è a campagna d'Egittu ùn avia micca cunsiguitu i fini spirati, Nabulionu, lasciatu u cummandu à u generali Kléber, si imbarcò in gran' sicretu u 22 aostu nantu à a fregata Muiron (preda bellica exi viniziana)[45] à a volta di a Francia.[46]
Remove ads
U 18 brumariu è u Cunsulatu

U 9 uttrovi 1799 Bonaparte sbarcò à Fréjus è a so corsa versu Parighji fù accumpagnata da l'entusiasmu di l'intreia Francia, certa ch'è u generali era turratu in patria par assuma u cuntrollu di a situazioni oramai ingestibili è, in effetti, era quista a so intinzioni. Ghjuntu in Parighji, riunì i cuspiratori dicisi à rinvarscià u Dirittoriu.[47] À u so latu si schieroni u frateddu maiò Ghjaseppu è soprattuttu u frateddu Lucianu, tandu prisidenti di u Cunsigliu di i Cinquicentu, chì incù u Cunsigliu di l'Anziani custituiscìa u puteri lighjislativu di a ripublica. Di i soi Nabulionu riiscì à avè u membru di u Dirittoriu Roger Ducos è soprattuttu Emmanuel Joseph Sieyès, u celebru autori di l'opusculu Chì hè u Terzu Statu? è ideolugu di punta di a burghesia rivuluziunaria. Inoltri, di i soi si dichjarò l'astutissimu ministru di l'estaru Talleyrand è u ministru di a pulizza Joseph Fouché. Paul Barras, u membru più influenti di u Dirittoriu dopu Sieyès, cuscenti di i capacità di Nabulionu, accittò d'alinià si ancu eddu.[48]
Quandu fù cunnisciuta a falsa nutizia di un cumplottu missu in opara par rinvarscià a ripublica, Nabulionu riiscì à fà vutà à u Cunsigliu di l'Anziani è à u Cunsigliu di i Cinquicentu una risuluzioni chì trasfiria i dui Camari u 18 brumariu (9 nuvembri) fora Parighji, à Saint-Cloud; Nabulionu fù numinatu cummandanti in capu di tutti i forzi armati. Quissa fù fatta par evità ch'è duranti u colpu di Statu calchì diputatu pudissi appiddà ni à i citatini parighjini par difenda a Ripublica contr'à u tentativu di Nabulionu.[49] L'intinzioni di Nabulionu era quidda di purtà i dui Camari à vutà autunumamenti u so sciuglimentu è a cissioni di i puteri in i so mani.[50] ùn fù micca cusì: u Cunsigliu di l'Anziani firmeti fretu à u discorsu impasticciatu di Nabulionu par fà prissioni annantu ad eddu, mentri quandu Nabulionu intrì in a sala di u Cunsigliu di i Cinquicentu i diputati li si lanciàni contru dumandendu di vutà par renda è Bonaparte for' di leghji (ciò chì vulia significà l'arrestu è a mannara).[51][52] In u mumentu in u quali simbrava ch'è u colpu di Statu fussi prossimu à a catastrofa, ghjunsi u frateddu Lucianu à succorra Nabulionu, chì in i vesti di prisidenti di i Cinquicentu iscì da a sala è arringò i truppi firmati aliniati fora, urdinendu li ch'eddi disperdini i diputati cuntrarii à u frateddu. Memurabili fù u mumentu in u quali puntò a so spada à u coddu di Nabulionu è dichjarò: "Ùn esitariu micca un attimu à uccida me frateddu s'è sapia ch'eddu attentava à a libartà di a Francia".[53] I truppi, cumposti in gran' parti di veterani di i campagni di Nabulionu, à u cummandu di u cugnatu di st'ultimu, u generali Charles Victoire Emmanuel Leclerc è di u futuru cugnatu Gioacchino Murat, intritini incù i baiunetti innestate è dispersini i diputati. In a sirata, i Camari funi sciolti è fù vutatu u dicretu chì assignava i pieni puteri à trè consuli: Roger Ducos, Sieyès è Nabulionu.[54]
U Cunsulatu

Numinati consuli pruvisorii, i trè novi patroni di a Francia scrissini incù dui cummissioni spiciali una nova custituzioni, a custituzioni di l'annu VIII chì, ratificata incù un plebiscitu pupulari, lighjittimava u colpu di Statu. L'evuluzioni di a rivuluzioni si ripurtava oramai versu formi di guvernu più aristucraticu, dimustrendu si micca pratichevuli molti di i tiurii rivuluziunarii emersi in a rivuluzioni.[55] In u pinsamentu puliticu di Sieyès, u Cunsulatu avaria divutu essa un guvernu di i nutevuli, chì avaria assicuratu a dimucrazia à traversu un cumplessu equilibriu di puteri. Stu prugettu fù mandatu à l'aria da Nabulionu u quali, puri in tiuria ditintori di u solu puteri esecutivu, avia in rialità faciuli ghjocu par subranà u puteri lighjislativu chì era frammintatu in quattru Camari.
Fattu si numinà Prima Consulu, veni à dì cuncritamenti supiriori à qualsiasi altru puteri di u Statu, Nabulionu ricustruiscìa a Francia incù una struttura amministrativa furtamenti cintralizata ma cusì parfetta ch'edda hè firmata tali è quali finu ad oghji: a Francia era frazziunata in dipartimenti, distritti è cumuni, rispittivamenti amministrati da prifetti, sottuprifetti è merri. I casci di u Statu erani risanati da i cunquisti di guerra è da a fundazioni di a Banca di Francia, è ancu da l'intruduzioni di u francu d'arghjentu chì punia fini à l'era di l'assignati è di l'inflazioni. A longa lotta contru u Cattulicesimu si cunchjudia incù u Cuncurdatu di u 1801, ratificatu da papa Pio VII, chì stabiliscìa u Cattulicesimu "riligioni di a maiuranza di i francesi" (ma quantunqua micca riligioni di Statu), ma ùn ristituia micca à u cleru i bè sprupriati duranti a rivuluzioni. In u campu di l'insignamentu, Nabulionu istituì i licei è i scoli d'inginieri, par furmà una classa dirighjenti priparata è induttrinata, ma tralasciò i struzzioni elementarii, essendu di l'idea ch'è u populu duvissi firmà in una certa ignuranza par garantiscia un guvernu stabili è un armata ubbidienti. U cunsulatu di Nabulionu divintò "à vita" incù u plebiscitu di u 2 aostu 1802. Si apria a strada à l'istituzioni di l'Imperu nabulionicu.
U Codici nabulionicu

Duranti l'esiliu à Santi Elena, Nabulionu sottuliniò parechji volti ch'è a so opara più impurtanti, quidda chì saria passata à a storia più ch'è tutti i battaglii vinti, saria stata u so codici civili. U Codici nabulionicu chì lighjittimò bon' parechji di l'idei illuministichi è ghjusnaturalistichi[56], fù spurtatu dopu in tutti i paesi ind'eddi ghjunsini l'armati di Nabulionu, fù presu à mudeddu da tutti i Stati di l'Auropa cuntinintali. Istituita l' 11 aostu 1799, a cummissioni incaricata di ridighja u codici civili (cumposta da u Sicondu Consulu Jean-Jacques Régis de Cambacérès è da quattru avvucati), fù prisiduta moltu spessu da Nabulionu stessu, u quali ni lighjia i bozzi duranti i campagni militari è inviava à Parighji, da u fronti, i so idei nantu à u prugettu. U 21 marzu 1804 u Codici Civili immediatamenti ribattizatu Codici Nabulionicu, intria in vigori.
U Codici eliminava definitivamenti i lasciti di l'Ancien Régime, di u feudalesimu, di i assulutisimu munarchicu, è criava una sucità privalintamenti burghesa è liberali, d'inspirazioni laica, chì ci erani cunsacrati i dritti di uguaglianza, sicurezza è prubità. Trà i principi di a Rivuluzioni, erani salvavardati quiddi di a libartà parsunali, di l'ugualità davanti à a leghji, di a laicità di u Statu (dighjà garantita da u Cuncurdatu) è di a libartà di cuscenza, di a libartà di u travagliu. U Codici era statu parò pinsatu è ridattu soprattuttu par valurizà l'ideali di a burghesia; par quissa sirvia soprattuttu à arrigulà quistioni riguardanti i cuntratti di prubità è a stessa lighjislazioni riguardu à a famiglia era di natura contrattualistica.[57] A struttura familiari ch'è u Codici cunsacra era di tipu paternalisticu: u babbu pò fà imprighjunà i figlioli par sei mesa senza cuntrollu di l'auturità è amministreghja i bè di a moglia. Eppuri era garantitu u divorziu bench'è resu cumplessu rispettu à l'ebbica rivuluziunaria.
L'oppusizioni realista è ghjacubina
A sera di u 10 uttrovi 1800 Nabulionu, mentri assistia à un'opara à u Théatre de la République, saria divutu cada sottu i pugnalati di quattru sicarii, ma u cumplottu fù svintatu à l'ultimu mumentu grazia à una suffiata, chì parmissi à a pulizza d'intarvena arristendu tandu i quattru attentatori in u tiatru stessu. L'avvinimentu passarà à a storia cù u nomu di cuspirazioni di i pugnali.[58][59]
Pocu dopu, a notti di Natali di u listessu annu, Nabulionu, a moglia è a so seguita scamponi miraculusamenti à un attentatu cù a dinamita in i stradona di Parighji, mentri si ricavani à l'Opara. Nabulionu ni prufittò par metta fora leghji i ghjacubini, molti di i quali funi esiliati in Guyana, è disperda i munarchichi.[60] L'oppusizioni ùn abandunava micca è s'ebbi nutizia di attentati in priparazioni contru ad eddu. Infatti era udiatu sii da i ghjacubini, chì dopu i misuri di ricunciliazioni naziunali, com'è l'amnistia generali è u drittu à a riintrera par i nobili emigrati par scampà à u tarrori, timiani ch'eddu vulissi ristaurà a munarchia, sii da i realisti, chì u cunsidiravani com'è l'usurpatori di u lighjittimu suvranu Luigi XVIII.
Di marzu 1804, par dà un signali forti à i Burboni, chì cumpluttavani sempri par vultà annantu à u tronu francesu, Nabulionu feci catturà à Ettenheim, piccula cità di u statu di u Baden situata vicinu à a cunfina francesa, u duca di Enghien, liatu à a famiglia riali esiliata, chì fù inghjustamenti accusatu di cuspirazioni contru u Prima Consulu è fucilatu subitu dopu. L'avvinimentu suscitò l'indignazioni di tutti i corti auropei par l'arruganti viulazioni di a suvranità di un statu estaru da parti di a Francia è par a sorti risirvata à u povaru duca, è cunferì un' ombra nigativa à l'imaghjini aurupea di Bonaparte, à a quali quantunqua u Prima Consulu di tandu tinia multissimu.[61] U generali Moreau, implicatu in u cumplottu realistu ma idulu di i ghjacubini, fù inveci cundannatu à soli dui anni di prighjò, successivamenti scambiati incù a pussibilità di spatrià si in i Stati Uniti, da induva parò Moreau vultarà in 1813 par uniscia si à l'armata russia è mora duranti a battaglia di Dresda.[62]
Remove ads
A pacificazioni di l'Auropa

Duranti l'assenza di Nabulionu impignatu in Egittu, i francesi erani stati parechji volti battuti in Italia è in Alimagna da l'austriachi è da i russii à Cassano di Adda, à Novi è nantu à u Renu. A Siconda cualizioni antifrancesa avia rinvarciatu a Ripublica Napulitana di u 1799, fundata da i francesi, quidda Rumana è a Ripublica Cisalpina. U 6 maghju 1800, sei mesa dopu u colpu di Statu di u 18 brumariu, Nabulionu assunsi u cummandu di a cusidditta Armata di riserva, distinata à essa trasfirita in Italia par rinvarcià a sorti di a guerra.[63] U Prima consulu vidò incù grandi abilità strategica a marchja di u so armata; varcò l'Alpi à a bocca di u Gran'San Bernardu è colsi di suspresa l'austriachi impignati in l'assediu di Ghjenuva. U numicu fù prestu battutu in a battaglia di Montebello,[64] mentri Nabulionu riintrò à Milanu. U 14 ghjugnu 1800 ebbi locu a dicisiva battaglia di Marengo.[65]

Fù a più famosa di i battagli nabulionichi in Italia, aspramenti cumbattuta è incù cunsiquenzi dicisivi. Nabulionu fù inizialamenti missu in difficultà da l'attaccu austriacu è risicò a scunfitta, ma à ottu ori di sera a battaglia si cunclusi incù a cumpletta vittoria di u Prima consulu. À rinvarcià a cunclusioni di a battaglia fù l'arrivu in u prima dopu meziornu di i truppi di rinforzu di u generali Louis Desaix chì parmissi à Nabulionu di contrattaccà incù successu l'armata austriaca di u generali Michael von Melas, dighjà certu di a vittoria. U generali Desaix murì duranti i fasi finali di a battaglia.[64][66] In Milanu fù pruvisuriamenti ricustituita a Ripublica Cisalpina chì sarà sustituita dopu à a Cunsulta di Lione da a Ripublica Taliana (1802-1805).
In u 1802 Nabulionu fù pruclamatu Prisidenti di a Ripublica Taliana, titulu ch'eddu cunsirvarà sinu à u 17 marzu 1805 quand'eddu assumarà quiddu di Rè d'Italia, mentri u patriziu milanesu Francescu Melzi di Eril fù numinatu vice Prisidenti.
Incù a paci di Amiens di 1802 ancu l'Inghilterra firmava a paci incù a Francia.[67] Nabulionu avia distruttu a nova cualizioni antifrancesa, assicurendu si ancu l'appoghju di u zaru di Russia Lisandru I. Par dui anni l'Auropa fù finalmenti in paci.
In 1802 Nabulionu vinditi una parti di u Nordu America à i Stati Uniti com'è parti di l'Accordu nantu à a Louisiana: avia appena risoltu un grossu prublemu militaru quandu l'armata, mandata à ricunquistà Santu Domingu, dopu à avè affruntatu a rivolta iniziata da Toussaint Louverture, fù culpitu da a frebba giadda. A rivolta fù quantunqua truncata.[68] Incù i forzi di u Punenti in cundizioni tali ch'eddi ùn pudiani micca agiscia, Nabulionu capì ch'eddu ùn avaria micca pussutu difenda a Louisiana è dicisi di venda la (8 aprili 1803). Ristabilì, in 1802, a schiavitù in i culonii francesi.
Dopu ch'è Nabulionu ebbi allargatu a so influenza à a Svizzara è à i stati tedeschi, una disputa annantu à Malta furnì à l'Inghilterra u pritestu in u 1803 par dichjarà a guerra à a Francia è furniscia sustegnu à i munarchichi francesi chì si uppuniani ad eddu.[69]
Remove ads
Imperatori di i Francesi è Rè d' Italia

Oramai consulu à vita, Nabulionu era in pratica suvranu assulutu di a Francia. U 18 maghju 1804 u Senatu u pruclamò imperatori di i francesi.[70]
U 2 dicembri di u 1804, in a cattidrali di Notre-Dame in Parighji, fù cilibrata a cirimonia d'incurunazioni:[71] dopu ch'è l'insegni imperiali funi biniditti da papa Pio VII, Nabulionu incurunò prima s'è stessu imperatori di i francesi, è dopu imperatrici a so moglia Ghjasippina di Beauharnais.[72] Sò apocrifi i boci sicondu i quali Nabulionu avaria strappatu a curona da i mani di u Papa duranti a cirimonia, par ùn assughjittà si micca à l'auturità pontificia: u papa Pio VII a s'aspittava è ùn tuccò mai a curona incù i so mani.[73]
Successivamenti, u 26 maghju 1805 in u Domu di Milanu, Nabulionu fù incurunatu Rè d'Italia incù a Curona Ferrea, da sempri custudita in u Domu di Monza.[69]

L'incurunazioni à Milanu fù fastosa, è accumpagnata da i so più fideli cullaburatori in Italia, com'è u cardinali Bellisoni, u Fenaroli, u Baciocchi, u Melzi è Aldini. In st'occasioni Nabulionu, postu si a curona imperiali nantu à u capu prununciò i famosi paroli: "Diu a m'hà data, guai à chì a tocca".[74]
Rinascìa in Francia a munarchia, ma ùn era micca listessa munarchia ch'è quidda chì era stata rinvarsciata in 1792, dighjà priva di i puteri in 1789. Nabulionu ùn era micca "rè di Francia è di Navarra par grazia di Diu", com'eddi citavani i formuli di l'Ancien Régime, ma "Imperatori di i francesi par vulintà di u populu", ancu s'è i ducumenti ufficiali mantiniani una formula di cumprumissu ("Nabulionu, par a grazia di Diu è i custituzioni di a Ripublica, Imperatori di i Francesi").[75] Fù in sustanza un novu rè di i francesi, tantu ch'è da eddu ani a so urighjina bon' parechji di l'attuali munarchii muderni auropei; è fù in effetti una munarchia, postu ch'è Nabulionu era u patronu assulutu, ancu s'è una munarchia chì parò ùn si riferia micca à a nubiltà feudali di l'Ancien Régime, ma in a quali si rializavani parechji principi illuministichi di a burghesia.
Remove ads
A cunquista di l'Auropa
(DE) « Den Kaiser - diese Weltseele - sah ich durch die Stadt zum Rekognoszieren hinausreiten; es ist in Tat eine wunderbare Empfindung, ein solches Individuum zu sehen, das hier auf einen Punkt konzentriert, auf einem Pferde sitzend, über die Welt übergreift und sie beherrscht.[76] » |
(CO) « Aghju vistu l'imperatori - st'anima di u mondu - escia da a cità par andà in ricugnizioni. Hè veramenti una sinsazioni maravigliosa di veda un simili individuu chì, cuncintratu quì annantu à un puntu, sidutu à cavaddu, si stendi nantu à u mondu è u dumineghja.[77] » |
(Georg Wilhelm Friedrich Hegel, lettara à Friedrich Immanuel Niethammer, 13 uttrovi 1806.) |
Da Ulma à Tilsit

In u 1805 si furmò in Auropa a terza cualizioni contru à Nabulionu;[78] avia trascorsu l'ultimu annu nantu à i costi di a Manica, à priparà una vasta uparazioni militara contru à a Gran'Britagna ma, cumprindendu i difficultà di un'uparazioni di sbarcu in l'Isuli Britannichi è priaccupatu da i prupositi aggrissivi di i putenzi cuntinintali, dicisi finu da aostu di rinuncià à i so piani d'invasioni è d'urganizà un rapitu trasfirimentu à marchji furzati di l'intreia armata, tandu dinuminata Grandi Armata, da i costi di a Manica finu à u Renu è à u Danubiu par scunfighja i forzi numichi nantu à u cuntinenti. Nabulionu avia fattu bè i so conti: u 21 uttrovi, infatti, à largu di Trafalgar a flotta francesa cummandata da l'ammiragliu Pierre Charles Silvestre de Villeneuve era cumplittamenti anniintata da l'inglesi à u cummandu d'Horatio Nelson, chì murì duranti u scontru, culpitu da un tiru di muschettu. Svaniani par sempri i sogni d'invasioni di l'Inghilterra.[78][79][80]

I forzi cualizati par u più austriachi è russii (sottu u novu zaru Lisandru I), ancu s'è incù a neutralità di a Prussia, erani più numarosi ma divisi. Ci erani dui fronti principali: quiddu germanicu, induva Nabulionu in parsona avia assuntu u cummandu di a Grandi Armata è quiddu talianu induva u generali Andrea Massena vidava l'Armata d'Italia. Incù un'abili manovra strategica Nabulionu acchjirchjò è custrinsi à a resa l'armata austriaca di u generali Karl Mack à Ulma (20 uttrovi),[78][80] è, mentri u marescialu Massena cumbattia in Italia a battaglia di Caldiero (30 uttrovi), intrì incù l'armata à Vienna, dopu à avè suparatu u Danubiu incù un stratagema di Gioacchino Murat. Eppuri l'armati cualizati austru-russii erani sempri in campu è a situazioni di Nabulionu paria difficiuli. U 2 dicembri 1805, annivirsariu di a so incurunazioni, l'imperatori cumbattì è vinsi a battaglia di Austerlitz, pruvuchendu a disgrigazioni di a cualizioni.
Firmata in a storia com'è u so capilavoru tatticu, incù a battaglia di Austerlitz, Nabulionu ottensi una pusizioni di predominiu in Auropa.[81][82][83][84] U ghjornu dopu i suvrani d'Auropa chersini a paci. L'Austria pirdia ancu Vinezia, chì era unita à u regnu d'Italia, è pirdia ogni cuntrollu nantu à a Germania, chì tandu si ricustruiscìa com'è Cunfederazioni di u Renu, prima sumenti di l'unità tedesca sottu u cuntrollu direttu di Nabulionu.[78] Si conta chì, dopu avè saputu di Austerlitz, u prima ministru inglesu William Pitt avissi chertu à una nipoti d'arrutulà a carta di l'Auropa esposta in un curridori di casa. "Ùn ci sirvirà micca par alminu deci anni".[85]

L'annu dopu Nabulionu duviti affruntà a quarta cualizioni, custituita da Gran'Britagna, Prussia è Russia; l'imperatori presi subitu l'offensiva è, dopu una magistrali manovra strategica, scunfissi cumplittamenti a rinumata armata prussiana in a battaglia di Jena (14 uttrovi 1806).[86][87] A Grandi Armata catturò o dispersi i resti di l'armata numica è Nabulionu intrì à Berlinu u 27 uttrovi. Eppuri a guerra cuntinuò; l'armata russia era in avvicinamentu par succorra a Prussia è l'imperatori marchjò dirittamenti versu a Vistola par batta la; a pupulazioni polacca si rivultò à favori di i francesi[88].
Dopu una dura risistenza, ancu l'armata russia, chì avia inflittu pisanti perditi à i francesi in a sanguinosa è indecisa battaglia di Eylau[87][89], fù scunfittu u 14 ghjugnu 1807 in a dicisiva battaglia di Friedland. U zaru Lisandru I fù infini custrettu à firmà a paci, in l'incontru di Tilsit. In quidd'incontru l'Auropa fù ufficiusamenti divisa in zoni d'influenza: si dicisi, in una nota sicreta alligata à u trattatu di Tilsit, ch'è i tarritorii trà l'fiumu Elba è u Memel avariani furmatu a barriera di divisioni trà i dui grandi imperi.[89][90][91] Firmava aparta a quistioni di a Polonia, ch'è Nabulionu vulia renda indipindenti, cuntrariamenti à l'intinzioni di u zaru.
Quandu u papa ricusò d'aderiscia à l'embargu in i cunfronti di l'Inghilterra, dichjarendu ch'è i so qualità di pastori univirsali l'impuniani a neutralità, Nabulionu feci accupà Roma da u generali Miollis è u 7 maghju 1809 urdinò l'annissioni di u Statu Pontificiu à l'Imperu francesu.[92] U papa risposi incù una bolla di scomunica è Nabulionu urdinò à Miollis di pruceda à l'arrestu di u pontefici. Feci subitu u nicissariu u generali Radet chì u feci traspurtà, incù u Sigritariu di Statu cardinali Bartolomeo Pacca, à Grenoble,[93] indi à Fontainebleau, induva Nabulionu riiscì solu quattru anni dopu à strappà li l'appruvazioni d'un novu Cuncurdatu.[94]
U bloccu cuntinintali è a guerra in a penisula iberica

Par metta in ghjinochju l'Inghilterra, unica putenza sempri in armi contru a Francia, Nabulionu avviò un embargu. Eppuri 'ss'embargu, chjamatu Bloccu Cuntinintali (postu ch'è, in l'intinzioni di u Bonaparte, tutta l'Auropa cuntinintali avaria divutu aderiscia à l'embargu contru à l'isuli britannichi) ùn deti micca i risultati spirati. U faddimentu di u bloccu fù divutu à u fattu ch'è molti paesi auropei, par mutivi di cunvinienza ecunomica, ùn ci aderisciarani micca cumplittamenti, cuntinuendu à mantena scambii cummirciali incù l'Inghilterra.[89] Nabulionu inoltri, par culpiscia u Portugallu chì mantinia aparti i so porti à a flotta inglesa, invasi a Spagna è u Portugallu stessu, mentri dopu a scelta di a Russia d'escia da u bloccu, custringhjarà Nabulionu à affruntà una campagna à livanti chì par eddu sarà catastrofica.

In u 1808, sfruttendu un cuntrastu in a famiglia riali spagnola trà u rè Carlu IV è u figliolu, u principi di l'Asturie Ferdinando, Nabulionu i custrinsi tremindù à abdicà è missi annantu à u tronu di Spagna u so frateddu Ghjaseppu Bonaparte, fendu la cusì entra dirittamenti in l'orbita di l'Imperu francesu.[95][96] À listessu tempu, i truppi francesi invadiani è cunquistavani u Portugallu; ma a situazioni divintò prestu prublematica. I britannichi, infatti, fecini sbarcà in Portugallu truppi à u cummandu di u generali sir Arthur Wellesley, futuru duca di Wellington, chì riiscì à libarà u Portugallu, cuntrastendu a campagna in Spagna.[95][96] Quì, infatti, a pupulazioni era mossa contru l'accupazioni francesa è avia principiatu una sanguinosa guerriglia chì missi in gravi difficultà l'armata accupanti, custringhjendu Ghjaseppu à abbandunà a capitali è à chera l'intarventu direttu di Nabulionu.
L'imperatori scesi incù una parti di a Grandi Armata in iSpagna è u 4 dicembri, dopu una rapita è vitturiosa campagna, intrì à Madrid incù i so truppi. Eppuri Nabulionu ùn riiscì micca à riprima a risistenza naziunalista spagnola nè à distrughja u corpu di spidizioni britannicu passatu à u cummandu di u generali John Moore, chì riiscì à evacuà a penisula iberica via mari. A Spagna firmeti cusì una spina in u fiancu, custringhjendu l'imperatori, chì pocu tempu dopu duviti vultà rapidamenti in Parighji par via di i nutizii di una nova cualizioni in fasa d'urganisazioni contru ad eddu, à lascià truppi moltu numarosi in a penisula iberica.[97][98]
Nonustanti i difficultà d'urganisazioni iniziali, Nabulionu fù in gradu à parta da aprili 1809 d'affruntà a quinta cualizioni; mustrendu dinò una volta a so netta supiriurità di stratega, l'imperatori ottensi una seria di vittorii contru l'austriachi cummandati da l'arciduca Carlu, culminati in a battaglia di Eckmühl u 22 aprili 1809. Nabulionu accupò Vienna è u Casteddu di Schönbrunn u 12 maghju 1809. A battaglia di Aspern-Essling inveci tarminò incù un insuccessu di Nabulionu chì à a fini vinsi puri, trà u 5 è u 6 lugliu 1809 a dicisiva battaglia di Wagram. L'Austria subì pisanti cundizioni di paci: u Trentino-Altu Adige/Sudu Tirolo, a Baviera, l'Istria è a Dalmazia funi persi. L'indennità di guerra fù enorma.[98][99]
A nova Auropa di Nabulionu

À parta da 1810 l'aspettu fisicu di Nabulionu cambiò è a so saluta principiò à calà; u trascorra di u tempu è l'enormu impegnu di guvernu è amministrazioni di l'Imperu cumincetini à stancà lu; beddu diffarenti da u "scaramouche sulfureu"[100], magru, incù i capeddi longhi nantu à i spaddi, imbruscatu è umbrosu di a ghjuvantù, aumintò di pesu, i capeddi tagliati corti si appuculitini, u visu si feci pienu è a grela livida. Puri mantinendu in u cumplessu una grandi lucidità intillettuali è una tinaci risulutezza, mustrò di tantu in tantu una calata di i so capacità di cuncintrazioni è di dicisioni[101]. Disuria è gastralgia si fecini più friquenti.

In u 1810, l'Auropa era difinitivamenti ridisignata sicondu u vulè nabulionicu. I tarritorii sottu u cuntrollu direttu francesu s'erani espansi beddu più aldilà di i tradiziunali cunfini pre-1789; u restu di i Stati aurupei era o so satellitu o so alliatu. U regnu d'Italia era numinalamenti guvirnatu da Nabulionu, ma rettu da u vicirè Eugenio di Beauharnais (figliolu di prima lettu di a moglia di Nabulionu, Ghjasippina); u principatu di Lucca è Piumbinu (da 1805 à 1814) fù assignatu à Felici Baciocchi, ma in rialità guvirnatu da a so moglia è à tempu suredda di l'Imperatori Elisa. Da u 1809 a stessa Elisa fù ancu missa à capu di i trè dipartimenti tuscani annessi à l'Imperu incù u titulu di Granduchessa di Tuscana, chì si aghjunsi à quiddu di Principessa di Lucca è Piumbinu, rimanendu frà altru i dui tarritorii disghjunti; à a suredda Paulina, spusata cù u principi Camillo Burghesu, andò u ducatu di Guastalla, cidutu dopu à u regnu d'Italia; u frateddu maiò Ghjaseppu ricivia u tronu di Spagna; u frateddu Luigi ricivia u tronu di Olanda, dopu à avè spusatu Ortensia di Beauharnais, figliola di a moglia di Nabulionu, Ghjasippina; u frateddu Ghjirolmu ebbi u regnu di Vestfalia; u generali Gioacchino Murat, dopu mariscialu di l'Imperu, ebbi u regnu di Napuli, dopu à avè spusatu a suredda di Nabulionu, Carulina; u mariscialu Bernadotte ebbi u tronu di Svezia, ma beddu prestu tradì u so exi capu intrendu in a cualizioni chì l'avaria ditrunizatu.[102] A Cunfederazioni di u Renu era di fattu sottu u cuntrollu di Nabulionu.
Dopu a paci di Schönbrunn, Nabulionu è l'austriacu Metternich s'erani accurdati par un matrimoniu di Statu. U 14 dicembri 1809, Nabulionu divurziò da Ghjasippina di Beauharnais, a moglia certu infideli ma mori amata[103]. U 1º aprili 1810 Nabulionu spusò a figliola di l'imperatori d'Austria, Maria Luisa, nipoti di Maria Antunietta, a righjina scapata duranti a Rivuluzioni (ciò chì ùn pruvucò micca pochi pulemichi in Francia).[98][104] Incù stu matrimoniu l'Austria s'era liata à Nabulionu, ciò chì purtava à a criazioni d'un'allianza guasgi indissulubili. Nabulionu ebbi un eredi lighjittimu da Maria Luisa, natu dopu un partu difficiuli u 20 marzu 1811.[105][106] Eppuri l'eredi di l'Imperu, Nabulionu Francescu, dittu u rè di Roma (Nabulionu II), ùn cuddò micca in rialità mai à u tronu: Nabulionu fù ditrunizatu pochi anni dopu è Nabulionu II murì successivamenti à soli 21 anni.
Remove ads
A campagna di Russia

Nonustanti l'accordi stabiliti à Tilsit, u zaru Lisandru I di Russia timia l'egemunia nabulionica è ricusò di cullaburà incun eddu riguardu à u Bloccu Cuntinintali, par ùn dannighjà micca l'ecunumia russia è parchì sicritamenti spirava di furmà una nova cualizioni antifrancesa.[105][107] Nabulionu dicisi di principià una campagna dicisiva contru à a Russia par sottumetta u zaru à u so sistemu di puteri in Auropa, custringhja lu à aderiscia à u Bloccu, privà lu di a so influenza in Pulonia, Balcani, Finlandia è Persia. L'imperatori dispunia di circa 700.000 omini, di i quali circa 300.000 francesi è u restu cuntingenti stranieri pruvinenti da tutti i stati vassalli è alliati di u Grandi Imperu.[108] I russii, cummandati prima da u generali Michael Barclay de Tolly è dopu da u generali Mikhail Kutuzov, timurosi d'affruntà a pripundiranti armata numica è intimichiti da a riputazioni militara di Nabulionu, dicisini à l'iniziu di ritirà si in u cori di a Russia[107][109].

Una seria di vasti manovri strategichi, cuncipiti da Nabulionu par scunfighja l'armata numica è cunchjuda rapidamenti a guerra, faddini par via di l'arrori di i so tinenti, di i difficultà di u tarrenu è di i tattichi prudenti di i so avvirsarii; à Vilna, à Vitebsk è soprattuttu in a battaglia di Smolensk è in a battaglia di Valutino i russii, battuti ma micca distrutti, riiscini à evità un scontru dicisivu è à tena si in daretu versu u livanti[110].
Finalmenti u 7 sittembri, dopu à a dicisioni di u generali Kutuzov di cumbatta par difenda Mosca, ebbi locu a grandi battaglia di Borodino, à punenti di a cità: dopu una battaglia sanguinosa è accanita, i russii, scunfitti, vultetini à daretu è Nabulionu intrì in Mosca una sittimana dopu, in u dopu meziornu di u 14 sittembri, dopu à avè postu u so quartieri generali annantu à a cuddina Poklonnaja, cunvintu ch'è Lisandru avaria niguziatu a paci.[109] Stabilitu si in u Cremlinu, Nabulionu ùn pudia micca imaginà ch'è a cità cumplittamenti biota nascundessi in rialità un'insidia: in a notti Mosca cuminciò à brusgià, essendu stati appiccati i fiammi da parechji russii nascosti in i casi.[111] Nabulionu, chì avia pruvatu parechji volti di fà un accordu incù Lisandru I, si resi contu di a nicissità di ritirà si vistu chì l'inguernu s'avvicinava. Deti par quissa ordini di principià a ritirata: era fermu à Mosca micca più di trenta cinqui ghjorna.
A Grandi Armata francesa suffrì gravi perditi in u corsu di a disastrosa ritirata; a spidizioni era principiata incù circa 700.000 omini (frà i quali pocu menu di a mità erani francesi) è 200.000 cavaddi, à a fini di a campagna pocu più di 18.000 omini righjunsini Vilna firmendu in i ranghi; à quisti si aghjunsini dopu quaranta mila isulati in i ghjorna dopu. In tutali più di 400.000 funi i morti è 100.000 i prighjuneri.[112] Sopravvissini inoltri solu 10.000 cavaddi. Trà u 25 è u 29 nuvembri, infatti, i resti di l'armata, distrutta prima da u caldu è dopu da u fretu (u cusiddittu "generali Inguernu")[113] funi in gran'parti anniintati da i russii duranti u passaghju di a Beresina. Intantu, Nabulionu era statu infurmatu di a nutizia ch'è in Parighji u generali Malet avia diffusu a nutizia di a morti di l'imperatori è pruvatu un colpu di Statu.[114]
A scunfitta di Lipsia, l'abdicazioni è l'esiliu in Elba

A prima à uniscia si à a vitturiosa Russia fù a Prussia chì, abbandunendu l'allianza incù Nabulionu, si dichjarò à fiancu di u zaru è di a Gran'Britagna. Era a sesta cualizioni. Nabulionu dopu à essa riintratu à Parighji urganizò in freccia, incù l'afflussu di ghjovani ricluti, una nova armata è scunfissi i prussiani prima in à Lützen è dopu in à Bautzen di maghju 1813. Ma l'insidia più grandi era l'Austria, a quali - micca rispittosa di i patti - era pronta à scavalcà ancu un matrimoniu di statu com'è quiddu di Nabulionu incù Maria Luisa à u fini di scunfighja l'udiatu numicu. In u corsu d'un mimurabili è timpistosu incontru bilatirali à Dresda, Nabulionu è Metternich ùn riiscini micca à ghjunghja à un accordu, è u 12 aostu l'Austria s'uniscia à a cualizioni antifrancesa. Dopu un'ultima impurtanti vittoria francesa in a battaglia di Dresda, i forzi nabulionichi funi custretti pianamenti à vultà à daretu sottu a prissioni cunghjunta di l'armati d'Austria, Russia, Prussia è Svezia; l'armata svidesa era cummandata da l'exi mariscialu francesu Jean-Baptiste Jules Bernadotte. In a dicisiva battaglia di Lipsia, ditta Battaglia di i Nazioni parchì ci participàni armati di tutta l'Auropa, l'inespirienza di l'armata francesa, a difizzioni di i cuntingenti tedeschi è a supiriurità numerica di i forzi numichi funi i fattori chì ditarminàni a scunfitta di Nabulionu. L'armata francesa fù custretta à ritirà si à traversu a Germania in piena insurrizioni contru à l'accupazioni nabulionica, mentri ancu l'Olanda si rivultava è a Spagna era oramai persa.[114]
Riintratu à freccia à freccia in Parighji, Nabulionu divia subiscia tandu l'insuburdinazioni di tutti i corpi pulitichi: i Camari dinunciàni solu tandu a so tirannia, a nova nubiltà da eddu criata li vultò i spaddi, u populu oramai stancu di a guerra firmeti fretu, i marisciali di l'Imperu cumincetini à difiziunà: trà i principali, Gioacchino Murat chì passò à u numicu par cunsirvà u regnu di Napuli.[114]
U ghjornu di Natali di 1813 a Francia fù invasa da l'armati di a cualizioni. Un mesi dopu, u 25 ghjinnaghju 1814, cunsignatu à u frateddu Ghjaseppu u cuntrollu di Parighji è à a moglia Maria Luisa a righjenza, salutatu u picculu figliu ch'ùn avaria mai più rivistu, Nabulionu si mettia à u cummandu d'un armata di 60.000 veterani di a Vechja Vardia.[115] Par dui mesa, Nabulionu tinì testa à u numicu in ciò chì sarà difinita da parechji com'è a so campagna più brillanti, vincendu à Brienne (probbiu ind'eddu avia studiatu l'arti militara), à Champaubert, Montmirail, Château-Thierry, Vauchamps, Mormant, Montereau, Craonne, Laon. Scunfittu infini da i forzi prussiani di u feldmariscialu von Blücher, da quiddi austriachi è da quiddi russii di Wintzingerode, cuscenti di ùn pudè micca anticipà i truppi numichi in marchja annantu à Parighji, Nabulionu vultò in daretu à Fontainebleau induva, saputa a nutizia di u tradimentu di u generali Marmont chì s'era arresu incù i so truppi à l'alliati, è scuraghjitu da l'attitudina di rinunciamentu di u mariscialu Michel Ney, u 4 aprili annunciò ufficialamenti a so intinzioni di chera a paci.[116]


Intantu u frateddu Ghjaseppu avia capitulatu è u numicu era intrutu vitturiosu in Parighji u 31 marzu incù à a testa u zaru Lisandru I, chì u ghjornu dopu avia dighjà fattu ustintà annantu à i mura di Parighji a so pruclama indirizzata à u populu francesu.
À Fontainebleau Nabulionu passò ghjorna duri è difficiuli. Li ghjunsi nutizia ch'è u numicu avia riittatu a so pruposta di paci chì stabiliscìa u ritornu à i "cunfini naturali" di a Francia. U zaru Lisandru I l'imposi l'abdicazioni. Eddu, dopu à avè parechji volti esitatu, dicisi d'abdicà in favori di u figliolu è di a righjenza di Maria Luisa. Ma u numicu scelsi un'abdicazioni tutali, postu ch'è Talleyrand avia dighjà presu accordi par ristaurà nantu à u tronu i Borboni. Nabulionu, indignatu, minacciò di rimetta si à a testa di i so armati è di marchjà annantu à Parighji, ma i marisciali u custrinsini à ceda.[117] L'abdicazioni divintò effittiva u 6 aprili.
U 12, Nabulionu ingerì una forti dosa di vilenu ma miraculusamenti si salvò.[118]
Imbarcatu si à freccia à freccia in Marseglia nantu à a fregata inglesa HMS Undaunted cummandata da Thomas Ussher[119], u 4 maghju 1814 sbarcò à l'isula d'Elba, induva u numicu avia dicisu d'esilià lu, puri ricunniscendu li a suvranità nantu à l'isula incù u rangu di principi è a cunsirvazioni di u titulu d'imperatori.
I "Centu ghjorna"
Ancu s'eddu era impignatu in i travagli à l'Elba, Nabulionu cuntinuava à riceva sicritamenti nutizii di a situazioni francesa par via di parechji telegrafi ottichi dislucati nantu à l'alturi di l'isula.[120] U novu suvranu, Luigi XVIII Borbone, era mal'vistu da a pupulazioni: in u solcu di a Ristaurazioni, Luigi smantiddava pianu pianu tutti i cunquisti di a Rivuluzioni lighjittimati da Nabulionu.[121] Sti nutizii, aghjunti à a boci oramai certa ch'è i numichi erani prossimi à trasfiriscia lu luntanu da l'Auropa, purtàni Nabulionu à agiscia. Prufitendu di l'assenza di u cummissariu inglesu sir Neil Campbell, chì s'era ricatu à Livornu, Nabulionu lasciò l'Elba u 26 frivaghju 1815, salutatu da a pupulazioni di Portufarraiu, incù una flotta di setti bastimenti è circa milla omini chì suvitavani[122].
L'imperatori elusi a surviglianza di a flotta inglesa è u 1a marzu 1815 sbarcò in Francia in u golfu di Cannes, à Antibes: principiavani i lighjindarii "Centu ghjorna". A pupulazioni l'accolsi incù un entusiasmu stunanti è l'armati chì l'erani stati inviati contru da Luigi, inveci d'arristà lu, si unitini ad eddu. U prima fù u 5° di linia di Grenoble: Nabulionu mossi incontru à i suldati di l'armata burbonica è gridò "Chì voli sparà à u so Imperatori hè libaru di fà lu"[123]. Dopu si cunsignàni l'armati vidati da Charles de a Bédoyère è da u mariscialu Ney, chì prima di renda si à Napuli avia ghjuratu in i mani di Luigi XVIII ch'eddu avaria cunduttu Nabulionu in Parighji "in una cabbia di farru".[124] Tremindù i generali avariani pagatu incù a fucilazioni u voltafaccia. U 20 marzu Nabulionu intrì triunfalamenti in Parighji, mentri Luigi era fughjitu in freccia versu Gand annantu à u sughjirimentu di Talleyrand, u quali à u Cungressu di Vienna spinsi i testi curunati à ripiglià a spada contru u dispotu.[125][126]

Avendu riurganizatu prestu l'armata, Nabulionu chersi à i numichi chì s'erani di novu cualizati a paci à a sola cundizioni di mantena u tronu di Francia: ùn fù micca ascultatu.[127] Intantu, in campu puliticu, l'imperatori avia beddu capitu i limiti di u so guvernu pricidenti è avia prumulgatu una custituzioni maghjuramenti liberali, l'Attu addiziunali, chì cuncidia un puteri maiò à i camari è a libartà di stampa.[126] Par evità una nova invasioni di a terra di a patria, Nabulionu feci a prima mossa intrendu à l'impruvisu in Belgica, induva erani posti l'armata britannica è l'armata prussiana. U so pianu prividia una manovra annantu à dui ali chì avariani divisu è scunfittu siparatamenti i prussiani è i britannichi prima ch'eddi possini, supiriori di numaru, cunghjunghja si. L'ala dritta cummandata da eddu impignò è scunfissi i prussiani di u generali Blücher in a battaglia di Ligny, mentri u mariscialu Ney attaccò i britannichi di u duca di Wellington à Quatre-Bras, ma nissunu di i dui cumbattimenti ebbi un esitu ditarminanti.[125] Cusì si ghjunsi à u 18 ghjugnu 1815, a ghjurnata di a battaglia di Waterloo, discritta ancu da Victor Hugo. U pianu strategicu generali di Nabulionu fù anniintatu da parechji arrori di i so marisciali, principalamenti Emmanuel de Grouchy, u quali, inviatu à intarcittà a culonna prussiana sfughjita à Ligny, in pratica si limitò solu à prusegua a vardia da daretu di i forzi prussiani chì s'erani intantu riurganizati è chì, grazia à a so ditarminazioni, riiscini à ricunghjunghja si incù Wellington probbiu in a fasa dicisiva di a battaglia. I forzi britannichi di u duca di Wellington è quiddi prussiani di Blücher riiscini à scunfighja i francesi.[128][129]
Nabulionu feci parechji sbagli tattichi in a so ultima campagna è inoltri si sbagliò in a scelta di i tinenti, rinuncendu à u mariscialu Louis Nicolas Davout, lasciatu à Parighji, è affidendu si à Grouchy, inespertu d'incarichi di cummandu, è à Ney, famosu par u so curaghju ma micca par a so intellighjenza tattica, chì u so cumpurtamentu inutulamenti avvintatu fù frà i fattori ditarminanti di a disfatta. L'ultimu à renda si fù u ghjovanu generali di a Vardia imperiali Pierre Cambronne[130] chì incù a Vechja Vardia cuprì a ritirata di l'armata scunfitta à a volta di Parighji.
Nabulionu s'era dimustratu ottimistu duranti a battaglia: "Wellington hè un pessimu generali. Stasera faremu cena à Bruxelles", avia dichjaratu a matina. In a sirata inveci, l'imperatori era nantu à a strada di ritornu par Parighji cuscenti di a cirtezza di a fini d'ogni sognu di soiu.[131]
Quandu li fù imposta da a Camara a nova abdicazioni, sottu i prissioni di u putenti Fouché ("L'aviariu duvutu fà impiccà prima", sbuttò Nabulionu),[132] dichjarò ch'eddu s'aia da immulà "in olucaustu par a Francia"[131] è chersi in vanu ch'edda fussi rispittata a so vulintà di pona annantu à u tronu à l'ità ghjusta u so figliolu Nabulionu II. I forzi numichi, viciversa, intritini in Parighji è rimissini annantu à u tronu Luigi XVIII. Nabulionu si rifughjò à u casteddu di Malmaison, a vechja casa ind'eddu era statu incù a moglia Ghjasippina, morta da pocu. A so intinzioni era di fughja in i Stati Uniti, ma ricusò di travistì si com'è ci saria vulsutu par isfughja à a cattura, parchì quissa avaria infamatu u so onori.[133] Inveci, incù un gestu storicu, u 15 lugliu 1815 Nabulionu si arresi à l'inglesi cuddendu à bordu di a navi HMS Bellerophon.
L'esiliu à Sant'Elena è a morti

U 16 uttrovi 1815 a navi di battaglia inglesa HMS Northumberland ghjunsi in Sant'Elena, un'isula in l'Uceanu Atlanticu, cù un priziosu caricu. Induva, incù un picculu suvitatu di fidelissimi,[134] fù trasfiritu in u paesi internu di Longwood, ind'eddu firmeti finu à a so morti.
Nabulionu dittò i so mimorii è sprimò u so disprezzu par l'inglesi, parsunificati in l'udiosa figura di u "carciarieri" di Nabulionu sir Hudson Lowe (chì da u trattamentu duru risirvatu à Nabulionu ùn ottensi alcunu avantaghju par a so carriera, ma fù piuttostu accusatu d'essa statu troppu siveru in i cunfronti di l'imperatori francesu). Nantu à a basa di i so ricordi, espressi in longhi cunvarsazioni guasi cutidiani, u conti de Las Cases scrissi U Mimuriali di Sant'Elena è in a siconda mità di l'aprili 1821 ridighjiti eddu stessu i so ultimi vulintà, è molti noti di margina (par un tutali di 40 pagini).

I dulori à u stomacu chì ni suffria dighjà dipoi un certu tempu, diventati più acuti in u clima inuspitalieri di l'isula è incù u duru rigimu chì l'era statu impostu, u condussini à a morti u 5 maghju 1821 à 17:49 ori. L'ultimi paroli di Nabulionu funi Francia è testa di l'armata.[135] Scelsi d'essa sippidditu nantu à i spondi di a Senna, ma fù inveci sippidditu in Sant'Elena com'è ghjà privistu l'annu prima da u guvernu inglesu. U guvarnadori Lowe è i so omini li dessini l'anori risirvati à un generali.
L'autupsia ditarminò a causa di morti in un tumori di u stomacu.[136][137]
U 19 lugliu 1821, pocu dopu à avè amparatu a nutizia di a morti di Nabulionu, Lisandru Manzoni scrissi a famosa puisia U cinqui maghju, chì ebbi una forti risunanza in tutta l'Auropa è chì fù tradutta in tedescu da Johann Wolfgang von Goethe.
Tiurii altirnativi nantu à a morti di Nabulionu

Principiàni subitu à diffonda si iputesi altirnativi annantu à a morti di Nabulionu, fruttu, in generali, di tiurii di u cumplottu: quiddi, puri accriditati, ùn smintiscini micca a viridicità di a causa di a morti par via di un tumori à u stomacu.[137][138]
U sicondu intarramentu in Parighji

U 2 aostu 1830, novi anni dopu a morti di Nabulionu, u rè Borbone Carlu X fù custrettu à abdicà è a curona fù cuncessa à Luigi Filippo di Orléans d'idei più liberali. A statua di l'imperatori fù ristaurata nantu à a culonna di a Piazza Vendôme è ci funi richiesti par fà rientra in patria i spogli murtali. U figliolu minori di u rè, u Principi di Joinville, fù incaricatu di ripurtà i spogli di l'imperatori in Francia è dopu à avè ottinutu u parmissu di i britannichi, dirighjiti una spidizioni in Sant'Elena par tramutà a salma in Parighji.[139] U 15 uttrovi 1840, par via di una cummissioni - chì i so membri erani u conti Philippe de Rohan-Chabot, Charles Alexander, u culuneddu Hamelin Trelawny, u capitanu William Wylde, u culuneddu Charles Hodson, u sigritariu culuniali William Henry Seale, u cummandanti Edward Littlehales, u mariscialu Henri Gatien Bertrand, u generali Gaspard Gourgaud, u conti Emmanuel de Las Cases, u generali Jean Gabriel Marchand, Arthur Bertrand, i capitani Léonard Charner, Guyet è Doret, l'abati Félix Coquereau, dui curisti, u medicu Remi Guillard è parechji exi dumestichi di Nabulionu - fù riesumata a salma chì si svilò intatta, vistuta in l'uniformu di culuneddu di i Cacciadori di a Vardia.[140] Quand'eddu fù ricompostu u corpu in una bara d'ebanu, l'imperatori iniziò u so viaghju di ritornu in Francia, ind'eddu ghjunghjì à Cherbourg u 2 dicembri, salutatu da i salvi di cannonu di u forti è di i navi militari prisenti.[139]
U 15 dicembri 1840 ebbi locu l'intarramentu sulennu in Parighji cilibratu incù tutti l'anori di u rangu imperiali. A cascia fù disposta annantu à un carru trainatu da 16 cavaddi, scurtatu da i Marisciali di Francia Oudinot è Molitor, l'ammiragliu Roussin è u generali Bertrand, à cavaddu, annantu à i quattru lati, u curteghju funebru passò sottu l'arcu di trionfu, trà dui fili di insegni incù l'acula imperiali, salutatu da i salvi di cannonu è accoltu da a famiglia rignanti in nomu di a Francia.[139] U fideli generali Bertrand, chì avia accumpagnatu Nabulionu à Elba è à Sant'Elena, fù incaricatu da u Rè di pona a spada è u copricapu di l'imperatori annantu à a bara, ma ùn ci riiscì micca par via di l'emuzioni è fù rimpiazzatu da u generali Gourgaud. Più tardi, in [1843]] Ghjaseppu Bonaparte inviò u gran'cuddari, u nastru, è l'insegni di a Legioni d'onori ch'è so frateddu t'avia.
A tomba munumintali

I resti di Nabulionu riposani in un munimentu postu in una cripta à celi apartu ricavata in u pavimentu di a ghjesgia di Saint-Louis des Invalides in Parighji, asattamenti sottu a cupola durata. U munimentu, cuncipitu da l'architettu Louis Visconti, fù tarminatu in u 1861 è cunsisti in un grandi sarcofagu di quarzita rossa di a Finlandia, chì cunteni i 6 bari prima di i quali hè statu chjusu u corpu di Nabulionu: da a più interna à a più esterna avemu una bara di lamiera è dopu unu di moganu, dui bari di piombu, una d'ebanu è l'ultima di legnu di quarciu. Intornu à u sarcofagu ci hè una loghja circulari dicuratu incù enormi statui raffiguranti dodici Vittorii.[141]
U trasfirimentu da a cappedda di Saint-Jérôme induva era stata diposta a salma in u 1840, in a cripta cintrali di a cattidrali di Saint-Louis des Invalides fù effittuatu in una cirimonia micca pubblica u 2 aprili 1861, incù a prisenza di l'imperatori Nabulionu III. A mascara funiraria hè cunsirvata inveci vicinu à l'Accademia di l'Euteleti à San Miniato in a pruvincia di Pisa, cità induva calchì antinati di l'imperatori aviani risidutu. À l'internu di a cripta hè prisenti ancu a tomba di u figliolu di Nabulionu, Nabulionu Francescu, chì fù quì trasfiritu u so corpu da a Cripta di i Cappuccini di Vienna, ind'eddu era sipoltu com'è tutti i membri di a casa d'Austria, da Adolf Hitler in 1940, com'è donu à u populu di Francia dopu l'accupazioni à l'iniziu di a siconda guerra mundiali.
A strategia di Nabulionu

Nabulionu, ufficiali d'artigliaria, ghjovanu generali liatu à l'iniziu à a fazzioni giacobina è dunqua à u Dirittoriu, prima consulu è dopu imperatori di i francesi, cunduttieri di a più grandi macchina militara di l'ebbica[142] è cunquistadori di gran'parti di u cuntinenti, ferma à i ghjorna d'oghji l'archetipu di l'omu di guerra vitturiosu, prutagonistu di una vicenda storica narrata è analizata da una vastissima bibliugrafia[143].
I figlioli

Nabulionu ebbi un solu figliu lighjittimu, u ghjà citatu Nabulionu Francescu (1811 - 1832), avutu da a siconda moglia Maria Luisa d'Asburgu-Lorena (1791 - 1847). Eppuri sò noti par certu almenu dui figlioli illighjittimi:
- Carlu, conte Léon (1806 - 1881) avutu da Luisa Caterina Eleonora Denuelle de a Plaigne (1787 - 1868), lettrici di a principessa Carulina Bonaparte, ghjà spusata à Jean-Honoré François Revel è da eddu divurziata pochi mesa prima di a nascita di Carlu;[144]
- Lisandru Floriano Ghjaseppu, conte Culonna-Walewski, (1810 - 1868), avutu da Maria Laczynska (1786 - 1817), ghjovana polacca, moglia di l'anzianu conti Attanasio Culonna di Walewice-Walewski, megliu nota incù u nomu di Maria Walewska, di a quali Nabulionu fù sinciramenti innamuratu.
Inoltri hè statu scrittu ch'è u filosofu, ghjurnalistu è omu di statu francesu, Jules Barthélemy-Saint-Hilaire (1805 - 1895), fussi un figliolu illighjittimu di Nabulionu Bonaparte, ma ùn ci hè alcuna cirtezza storica[145].
Bibliugrafia
- (talianu) Jacques Bainville in Baldini Castoldi Dalai Editore, Napoleone, Milano, 2006. ISBN 88-8490-920-1.
- Guido Gerosa, Napoleone, un rivoluzionario alla conquista di un impero, Milano, Mondadori, 1995, ISBN 88-04-33936-5.
- Sergio Valzania, Austerlitz, la più grande vittoria di Napoleone, Milano, Mondadori, 2005, ISBN 978-88-04-55900-9.
- Alessandro Barbero, La battaglia, storia di Waterloo, Roma-Bari, Laterza, 2003, ISBN 978-88-420-7759-6.
- Alexandre Dumas, Napoleone, Roma, ed. Newton & Compton, 2004, ISBN 88-8289-790-7.
- David G. Chandler, Le Campagne di Napoleone, Milano, RCS Libri - Superbur Saggi, 2002, ISBN 88-17-11577-0.
- David G. Chandler, I marescialli di Napoleone, Milano, ed. BUR, 1996, ISBN 88-17-11695-5.
- Luigi Ugolini, Il romanzo di Napoleone, ed. Paravia, Torino, 1957
- Max Gallo, Napoléon, Paris, Edition Robert Laffont, 1997, ISBN 2-221-09796-3.
- Adolphe Thiers, Histoire du consulat et de l'empire, Paris, Paulin-Lheureux.
- Émile Marco de Saint-Hilaire, Histoire populaire de Napoleon et de la grande armée, G. Kugelmann, 1843, ISBN non esistente.
- Louis Antonine Fauve De Bourrienne, Memoirs of Napoleon Bonaparte, Volume 4, Wildside Press LLC, 2010, ISBN 978-1-4344-1136-5.
- Lionel Jospin, Le mal napoléonien, Éditions du Seuil, 2014.
- Philip Dwyer, Napoleone: The path to power 1769 - 1799, Volume 1, Bloomsbury Publishing, 2008, ISBN 978-0-7475-6677-9.
- Avner Falk, Napoleon against himself: a psychobiography, Pitchstone Pub, 2007, ISBN 978-0-9728875-6-4.
- Thomas Ussher, John R. Glover, Napoleon's Last Voyages, Ithaca, Cornell University Library, 1906, ISBN 978-1-112-51214-8.
Filmugrafia
Di seguitu sò citati li film reperibili in lingua italiana chì hanu avutu per sogghjèttu centrale lu personagghju di napuleone Bonaparte è le sue vicende storiche.
- 1927 - Napoléon di Abel Gance cù Albert Dieudonné (Francia) - storia di napuleone da la fanciullezza à la campagna d'Italia di lu 1796, in 235', prima parte di un ciclu mai realizzatu.
- 1935 - Campu di magghju di ghjovacchinu furzanu cù Corradu Racca (Italia) - da l'esiliu à Sant'Elena, napuleone rievoca li Centu ghjorni è Waterloo, in 103'.
- 1943 - Sant'Elena, piccula isola di Renatu Simoni cù Rugghjèru Rugghjèri (Italia) - La storia di l'esiliu di l'imperatore à Sant'Elena, in 82'.
- 1952 - Napoleone di Carlu burghesiu cù Renatu Rascel (Italia) - cummedia parodistica in cui lu bustu di napuleone raccunta le sue ghjèsta à quellu di ghjuliu Cesare, in 90'.
- 1954 - Désirée di Henry Koster cù Marlon Brandu (USA) - La tormentata vicenda d'amore trá napuleone è la so' fiamma Désirée Clary, cunclusa col matrimoniu cù ghjuseppina, in 110'.
- 1954 - Napoleone Bonaparte di Sacha Guitry cù Daniel Gélin è Raymond Pellegrin (Francia-Italia) - la storia cumpleta di napuleone da la nascita à la morte raccuntata da Talleyrand à li soi amici, in 180'.
- 1960 - Napoleone à Austerlitz di Abel Gance cù Pierre Mondy (Francia-Italia-Jugoslavia) - napuleone da l'incoronaziune à la battaglia di Austerlitz, in 170'.
- 1970 - Waterlou di Serghjèj Bondarcuk cù Rod Steighjèr (URSS-Italia) - li Centu ghjorni è la battaglia di Waterlou (forse la più lunga in lu la storia di lu cinema) in 135' - quattru ore in urighjnale.
- 2002 - Napoléon di Yves Simoneau cù Christian Clavier (Francia, ghjèrmania, Italia, Canada, USA) - pruduziune televisiva in quattru puntate tratta da lu ciclu di Max Gallu cù Isabella Rossellini, ghjèrard dipardieu è John Malkovich.
- 2006 - N (Iu è napuleone) di Paolu Virzì cù Daniel Auteuil (Italia) - trattu da l'omonimu romanzu di Ernestu Ferreru (premiu Strega 2000), hè ambientatu durante l'esiliu di napuleone à l'Elba.
Liami esterni
- (FR) Fundazione Napulione
Fonti
'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.
Rifarenzi
Wikiwand - on
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Remove ads