Vehicul electric
From Wikipedia, the free encyclopedia
Un vehicul electric, denumit și EV, folosește unul sau mai multe motoare electrice sau motoare de tracțiune pentru propulsie. Un vehicul electric poate fi alimentat printr-un sistem de colectare cu energie electrică din surse extra-vehicul sau poate fi alimentat de la sine cu o baterie, panouri solare sau un generator electric sau pilă de combustie pentru a converti combustibilul în electricitate.[1] EV-urile includ, fără a se limita la, vehicule rutiere și feroviare, nave de suprafață și subacvatice, aeronave electrice și nave spațiale electrice.
| |||||
Vehicule electrice din întreaga lume (din stânga sus):
|
EV-urile au apărut pentru prima dată la mijlocul secolului al XIX-lea, când energia electrică se număra printre metodele preferate pentru propulsia autovehiculelor, oferind un nivel de confort și ușurință în exploatare, care nu putea fi atinsă altfel. Motoarele moderne cu ardere internă au fost metoda de propulsie dominantă pentru vehiculele cu motor de aproape 100 de ani, însă energia electrică a rămas obișnuită în alte tipuri de vehicule, cum ar fi trenurile și vehiculele mai mici de toate tipurile.
În mod obișnuit, termenul EV este folosit pentru a se referi la un autoturism electric. În secolul 21, EV-urile au înregistrat o reapariție datorită evoluțiilor tehnologiei și accentului sporit pe energia regenerabilă. Au apărut multe cereri pentru vehicule electrice, iar un mic nucleu de ingineri do-it-yourself (DIY) au început să împărtășească detalii tehnice pentru conversia vehiculelor electrice. Au fost introduse subvenții guvernamentale pentru creșterea gradului de adoptare a vehiculelor electrice, inclusiv în Statele Unite și Uniunea Europeană.[2][3]
Se preconizează că vehiculele electrice vor crește de la 2% din cota globală în 2016 la 22% în 2030.[4]