Procesul Bologna
From Wikipedia, the free encyclopedia
Procesul de la Bologna este o serie de întâlniri ministeriale și acorduri între țările europene pentru a asigura comparabilitatea standardelor și a calității calificărilor din învățământul superior. Procesul a creat Spațiul European al Învățământului Superior în cadrul Convenției de Recunoaștere de la Lisabona. Este numită după Universitatea din Bologna, unde declarația de la Bologna a fost semnată de miniștrii educației din 29 de țări europene în 1999. Procesul a fost deschis altor țări în Convenția Culturală Europeană[1] a Consiliului Europei, iar întâlnirile guvernamentale au avut loc la Praga (2001), Berlin (2003), Bergen (2005), Londra (2007), Leuven (2009), Budapesta-Viena (2010), București (2012), Erevan (2015) și Paris (2018). România a devenit membru al Procesului Bologna în 1999, prin semnarea Declarației de la Bologna, angajându-se astfel să includă obiectivele stabilite în prioritățile învățământului superior românesc.
Înainte de semnarea declarației de la Bologna, Magna Charta Universitatum a fost emisă în cadrul reuniunii rectorilor universitari care au sărbătorit cea de-a 900-a aniversare a Universității din Bologna (și universitățile europene) în 1988. Cu un an înainte de declarație, ministrul educației, Claude Allegre (Franța), Jürgen Rüttgers (Germania), Luigi Berlinguer (Italia) și Baroness Blackstone (Marea Britanie) au semnat declarația Sorbonne la Paris în 1998, angajându-se să „armonizeze arhitectura sistemului european de învățământ superior”.[2] Procesul de la Bologna are 48 de țări participante.[3]
Procesul Bologna nu presupune uniformizarea învățământului superior din diverse țări, ci armonizarea sa, după următoarele principii:
- o structură în două trepte:
- treapta de studii universitare de licență, de 3 – 4 ani;
- treapta de studii universitare de masterat, de 1 – 2 ani, urmat simultan sau ulterior de doctorat;
- un sistem comun de credite de studiu transferabile (ECTS) de echivalare a studiilor, care să permită o cât mai largă mobilitate a studenților;
- un supliment de diplomă care să permită compararea diplomelor pentru a favoriza integrarea cetățenilor europeni pe piața muncii și de a îmbunătăți competitivitatea învățământului superior european pe plan mondial.
Cele două trepte sunt inspirate din învățământul anglo-saxon și corespund cursurilor de undergraduate, respectiv (post)graduate.