Margareta de Valois
From Wikipedia, the free encyclopedia
Margareta de Valois (n. , Saint-Germain-en-Laye(d), Île-de-France, Franța – d. , Paris, Regatul Franței), cunoscută și sub numele de Regina Margot[3], a fost mai întâi regină a Navarrei, apoi regină a Franței și ducesă de Valois.
Margareta de Valois | |
Regină consort a Franței și Navarrei | |
Margareta de Valois, cca. 1572, muzeul Condé | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Marguerite de Valois |
Născută | 14 mai 1553 Castelul Saint-Germain-en-Laye |
Decedată | 27 martie 1615 (61 de ani) Paris |
Înmormântată | Basilica Saint-Denis, Franța |
Cauza decesului | pneumonie |
Părinți | Henric al II-lea al Franței Caterina de' Medici |
Frați și surori | Joan of Valois[*][[Joan of Valois (French princess)|]] Victoire de Valois[*][[Victoire de Valois (French princess)|]] Diane de France Elisabeta de Valois[1] Claude de Valois Luis al Franței[*] Francisc al II-lea al Franței[1] Carol al IX-lea al Franței[1] Henri d'Angoulême[*][[Henri d'Angoulême (Governor of Provence)|]] François, Duce de Anjou Henric al III-lea al Franței[1] |
Căsătorită cu | Henric al IV-lea al Franței |
Religie | catolică |
Ocupație | salonnière[*][[salonnière (person who organizes or hosts a salon)|]] scriitoare |
Limbi vorbite | limba franceză[2] |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | Prințesă a Franței Ducesă de Valois Ducesă de Etampes Ducesă de Senlis Contesă de Agenois Contesă de Rouergue Contesă de Auvergne Contesă de Marle Vicontesă de Carlat |
Familie nobiliară | Casa de Valois-Angoulême |
Domnie | |
Domnie | 2 august 1589 - 17 decembrie 1599 |
Predecesor | Louise de Lorena (regină consort a Franței) Antoine de Bourbon (rege consort al Navarrei) |
Succesor | Maria de' Medici |
Semnătură | |
Modifică date / text |
Născută la palatul Saint-Germain-en-Laye, Margareta era fiica lui Henric al II-lea al Franței și a Caterinei de Medici. Aparținea ramurii Valois- Angoulême din dinastia Capețienilor. Trei din frații săi au devenit regi ai Franței: Francisc al II-lea, Carol al IX-lea și Henric al III-lea. Sora sa, Elisabeta de Valois, va deveni cea de-a treia soție a regelui Filip al II-lea al Spaniei. Prin căsătoria cu Henric al III-lea de Navarra (care mai târziu va deveni rege al Franței cu numele de Henric al IV-lea) devine regină a Navarrei. Căsătoria, care trebuia să celebreze reconcilierea dintre catolici și hughenoți, va fi umbrită de masacrul din noaptea Sfântului Bartolomeu și de dezordinile religioase ce reîncep. Episodul descris în Marea Cronică (La Grande Chronique), a fost folosit ca sursă de documentare pentru scriitorii secolului al XIX-lea. După moartea fratelui său, Henric al III-lea al Franței, ea rămâne ultimul vlăstar al ramurii de Valois. Latinistă excepțională, de o inteligență sclipitoare, a jucat un rol semnificativ în viața culturală de la curte, mai ales după întoarcerea din exil în 1605. A fost constrânsă să trăiască în exil, la Auvergne, aproape douăzeci de ani (1586-1605), perioadă în care își scrie memoriile. Contemporanii săi au recunoscut că dintre toți copiii Caterinei de Medici, Margareta era singura care avea frumusețe (a fost supranumită perla Valois), sănătate (a trăit cel mai mult dintre toți membrii familiei Valois), inteligență și energie. Pentru istoria literară a Franței, Margareta a fost mai mult decât consoarta regelui Henric al IV-lea și sora regelui Francisc al II-lea. Deși fără tutela casei regale nu ar fi reușit să ajungă cea mai importantă femeie din vremea ei, este foarte adevărat că fără moștenirea intelectuală pe care a lăsat-o, nu ar fi pomenită azi drept cea mai importantă femeie din Renașterea franceză. Protectoare a lui Rabelais și a lui Pierre de Ronsard, a corespondat cu Erasmus și Calvin. Teologii de la Sorbona au acuzat-o de erezie. Generozitatea ei față de cei mai străluciți artiști și scriitori ai epocii nu a fost egalată decât de grija pentru cei mai umili dintre supuși. A construit spitale și trei mănăstiri, a insistat pentru traducerea Bibliei în limba franceză, dar și pentru cea a Decameronului.