Greenpeace
organizație non-guvernamentală internațională pentru protecția mediului / From Wikipedia, the free encyclopedia
Greenpeace este o organizație non-guvernamentală de mediu cu reprezentare în peste 55 de țări și coordonată la nivel mondial din Amsterdam, Olanda. Greenpeace se descrie în rapoartele sale anuale ca ”o rețea independentă de campanie care folosește confruntări creative, non-violente, pentru a expune probleme de mediu globale și pentru a forța soluții care sunt esențiale pentru un viitor verde și pașnic”[4].
Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
Acest articol sau secțiune reprezintă în principal viziunea românească asupra acestui subiect și nu neapărat felul în care este perceput acesta la nivel mondial. Vă rugăm îmbunătățiți acest articol sau discutați acest aspect pe pagina de discuție. |
Greenpeace | |
Predecesor | Don't Make a Wave Committee[*][[Don't Make a Wave Committee (organization)|]] |
---|---|
Înființare | 1969; acum 55 ani (1969) – 1972 (1972) (vezi articol) Vancouver, British Columbia, Canada |
Fondator | Irving Stowe[*][[Irving Stowe (Canadian environmentalist)|]] Dorothy Stowe[*][[Dorothy Stowe (American environmentalist)|]] Jim Bohlen[*][[Jim Bohlen (politician canadian)|]] Paul Côté[*][[Paul Côté (sailor (1944-2013))|]] Robert Hunter[*][[Robert Hunter (Canadian environmentalist, journalist, author and politician (1941-2005))|]] Ben Metcalfe[*][[Ben Metcalfe (Canadian journalist and environmentalist)|]] |
Tip | International NGO |
Domeniu de activitate | Încălzire globală[1] Defrișare pescuit excesiv Poluare Organism modificat genetic nuclear industry[*][[nuclear industry |]] |
Scop/Misiune | protecția mediului, pace |
Sediu | Amsterdam, Netherlands |
Zona deservită | Global |
Director executiv | Jennifer Morgan |
Organ principal | Board director ales de Adunarea Generală Anuală |
Buget | €236.9 milioane (2011) |
Personal | 2,400 (2008) |
Voluntari | 15,000[2] |
www.greenpeace.org/international | |
Fostul nume | Don't Make a Wave Committee (1969–1972)[3] |
Modifică date / text |
Greenpeace a fost fondată în Canada, în 1971 de Dorothy și Irving Stowe. Misiunea sa este de ”a asigura capacitatea Pământului de a găzdui și hrani viața în toată diversitatea sa”[5]. Greenpeace își concentează eforturile de campanie împotriva unor probleme globale precum schimbările climatice, defrisarile , pescuitul excesiv, ingineria genetică, poluarea nucleară. Declarația sa de misiune include protejarea biodiversității în toate formele ei, prevenirea poluării și a abuzurilor asupra oceanelor, pământului, aerului și apei, eliminarea tuturor amenințărilor nucleare, promovarea păcii, a dezarmării globale și a non-violenței. Pentru a-și atinge scopurile, Greenpeace folosește metode precum acțiunile directe non-violente, documentarea, presiunea publică și ecotajul[nefuncțională – arhivă] .
Greenpeace nu acceptă fonduri sau altfel de foloase din partea guvernelor, corporațiilor sau partidelor politice, finanțându-și activitatea prin donații din partea a milioane de indivizi din întreaga lume și prin granturi din partea unor fundații atent selecționate. Organizația are statut de organ consultativ al Consiliului Economic și Social al Națiunilor Unite și este membru fondator al Accountable Now, o coaliție de organizații ale societății civile care are ca misiune asumarea responsabilității și a transparenței ONG-urilor din întreaga lume.
Greenpeace este cunoscută pentru acțiunile sale directe creative și este considerată una dintre cele mai vizibile organizații mondiale pentru protetajarea naturii și a drepturilor omului. A pus pe agenda publică unele dintre cele mai importante probleme de mediu și a influențat conduita a numeroase organizații private și de stat. Protestele și acțiunile sale directe au fost deseori urmate de amenzi și procese împotriva activiștilor Greenpeace. De-a lungul timpului, Biroul Federal de Investigații al SUA (FBI) și o multitudine de alte organizații private și de stat s-au angajat în misiuni ilegitime sau neconforme (uneori chiar criminale) împotriva Greenpeace în încercarea de a-i stopa activitatea.