spaimă

Etimologie necunoscută.

Declinarea substantivului spaimă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	spaimă	spaime
Articulat	spaima	spaimele
Genitiv-Dativ	spaimei	spaimelor
Vocativ	spaimă	spaimelor

(loc.adj. și adv.) De spaimă = înfiorător, îngrozitor; extraordinar, neobișnuit.
(loc.vb.) A băga spaima (în cineva) = a înfricoșa, a înspăimânta (pe cineva).
A da spaima în cineva = a se înfricoșa, a se înspăimânta.

A intra spaima în cineva, = se spune când cineva e mereu înspăimântat, se sperie ușor (după ce a trecut printr-o sperietură mare)
A trăi cu frica-n sân = a fi stăpânit continuu de frică
A trage o spaimă = a trece printr-o sperietură mare

română