bir

română

Etimologie

Din turcă birr („dar”) (Moldovan 423); confer bulgară, sârbocroată, slovenă bir („impozit”), maghiară bér („salariu, leafă”).

În general, se admite etimonul maghiar (Cihac, II, 482; DAR; Gáldi, Dict., 85); însă în maghiară este împrumut și sensul nu coincide. După Miklosich (Slaw. Elem., 14; Fremdw., 78; Lexicon, 22) cuvântul român provine din slavă (veche) birŭ; dar Berneker 57 recunoaște că slavă nu provine din maghiară și, prin urmare, nu poate proveni decât din turcă sau din română. Confuzia între „dar” și „impozit” este foarte curentă în uzul turc, confer adet.

Pronunție

• AFI: /bir/

Substantiv

Declinarea substantivului bir
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	bir	biruri
Articulat	birul	birurile
Genitiv-Dativ	birului	birurilor
Vocativ	birule	birurilor

1. impozitul principal perceput în statele feudale românești de la țărani și meșteșugari; (p.gener.) (pop.) impozit.
2. (înv.) tribut.

Cuvinte derivate

• birnic

Expresii

• A da bir cu fugiții = a dispărea, a fugi (în mod laș) dintr-un loc

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online