arunca

Din latină eruncare.

Conjugarea verbului (se) arunca
Infinitiv	a (se) arunca
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) arunc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) arunce
Participiu	aruncat
Conjugare	I

(v.tranz.) a face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli.
A arunca un lucru nefolositor.
a trânti ceva (în grabă); a face să cadă.
(v.refl.) a se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli.
A se arunca prin fereastră.
(v.tranz.) a împrăștia sămânța pentru a semăna.
(v.tranz.) a îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda.
A arunca pe foc un caiet.
(v.tranz.) a răspândi lumină, umbră etc.
(v.tranz.) (fig.) a face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea).
(v.intranz.) a da cu ceva în cineva.

A arunca (ceva) in aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv
A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar
A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt
A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului
(refl.) (pop; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie)

a azvârli

română