scriitor francez From Wikipedia, the free encyclopedia
Virgil Tănase (n. , Galați, România) este scriitor și regizor de teatru franco-român.
Pe vremea când activase literar în România, Virgil Tănase participase cu contribuții semnificative la mișcările artistice ale onirismului românesc, din anii 1960, mișcare de avangardă pur românească, cu puternice influențe suprarealiste. Ulterior, deși stabilit în Franța din 1978, prin activitatea artistică sa complexă, a fost considerat ca aparținând și mișcării artistice românești a optzecismului.
Virgil Tănase a studiat filologia la Universitatea din București (1963-1968) și regia de teatru la Institutul de Teatru „I.L. Caragiale” (1970-1974). După ce fusese exmatriculat de la Facultatea de Litere pentru faptul că îl menționase pe Emil Cioran la o conferință a tinerilor scriitori, și după ce a lucrat ca betonist la Combinatul siderurgic din Galați, i s-a impus, pentru a fi reprimit la facultate, să ia parte la „supravegherea informativă a legionarului grațiat Petrișor Marcel”. Dintr-un document din arhiva CNSAS reiese că după ce a acceptat această condiție[1] Virgil Tănase nu a respectat angajamentul luat și la numai câteva luni după reprimirea lui în facultate a fost „exclus din sistemul informativ”[2].
Continuându-și activitatea de disident, Virgil Tănase a publicat în 1977, în Franța, un roman interzis în România și a dat, de la București, interviuri în presa străină criticând aspru regimul politic românesc. Ca urmare i s-a dat un pașaport pe care nu-l ceruse și i s-a impus să plece cu familia în străinătate. La începutul anului 1978, Virgil Tănase s-a stabilit în Franța unde nu a cerut azil politic, rămânând cetățean român și după ce a obținut naționalitatea franceză.
La Paris, Virgil Tănase a obținut un doctorat în sociologia și semiologia artei (1979) sub conducerea lui Roland Barthes și a desfășurat o amplă activitate de scriitor, de jurnalist și de regizor de teatru. Din 1999 el predă Istoria civilizațiilor la Institutul Internațional de Imagine și Sunet de la Paris.
A fost, ca și Paul Goma, ținta unei încercări de asasinare pusă la cale de DIE (Direcția de informații externe)/ Securitate, care l-a însărcinat pe Matei Pavel Haiducu să o execute.
Între 1993-1997 și 2001-2005 a fost directorul Centrului Cultural Român din Paris, Franța.
Portrait d'homme à la faux dans un paysage marin, Flammarion, 1976
Apocalypse d'un adolescent de bonne famille, Flammarion, 1980; (Apocalipsa unui adolescent de familie), București, 1992
L'Amour, l'amour, Paris, 1982; (Evenția Mihăescu: Tratatul dumneaei de călătorie exotică la ceasul nunții sale dintr-un secol revolut), Craiova, 1994