economist român From Wikipedia, the free encyclopedia
Vasile Turliuc (n. 4 februarie 1931, comuna Vășcăuți-Mușenița, județul Suceava – d. 10 iulie 2008, Iași) a fost un economist român, care a predat timp de mulți ani cursul de Circulație bănească și credit la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași.
Vasile Turliuc | |
Date personale | |
---|---|
Născut | Vășcăuți, România |
Decedat | (77 de ani) Iași, România |
Cetățenie | România |
Ocupație | economist cadru didactic universitar[*] |
Limbi vorbite | limba română |
Activitate | |
Organizație | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
Modifică date / text |
Vasile Turliuc s-a născut la data de 4 februarie 1931, în comuna Vășcăuți-Mușenița (județul Suceava). A urmat Școala primară în orașul Siret, Liceul Comercial la Siret și Suceava (1942-1950) și apoi Facultatea de Finanțe, Credit și Contabilitate de la ASE București (1950-1954).
După absolvirea facultății în anul 1954, devine asistent universitar la Institutul de Studii Economice și Planificare din Iași - ISEP (1954-1955) și apoi cadru didactic la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași (1955-2001), urcând toate gradele didactice până la cel de profesor universitar (1978). În anul 1971 a obținut titlul științific de Doctor în Economie cu teza: Probleme ale creditării bancare în agricultură, susținută la Academia de Studii Economice din București.
A deținut o serie de funcții administrative în cadrul Facultății de Științe Economice: șef al Catedrei de Finanțe și Credit (1971-1983; 1990-1995) și apoi decan al Facultății (1995-1996). În paralel, a fost membru al Comisiei Financiar-Bancare a Consiliului de Miniștri (1986-1987) și al Comisiei Superioare de Atestare din Ministerul Învățământului (1992-1994). A efectuat stagii de pregătire profesională la Perugia (1992-1993) și la Manchester (1997).
A fost membru al Asociației Generale a Economiștilor din România (AGER), al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), al Asociation de Comptabilité Nationale din Paris și al Sociedad Internacional de Gestion y Economia FUZZY (SIGEF) din Madrid (Spania). În anul 1995, a obținut atestatul de expert contabil.
În ultimii ani de viață, Vasile Turliuc a fost profesor universitar asociat și îndrumător de doctorate la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași. Ca hobby-uri, menționăm că prof. Turliuc a fost membru al Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România.
Vasile Turliuc a încetat din viață la data de 10 iulie 2008, în municipiul Iași [1].
Vasile Turliuc a fost autor, coautor și coordonator al mai multor lucrări în domeniul tehnicilor financiar-bancare și de creditare și al studiilor monetare. Dintre acestea menționăm:
De asemenea, el a publicat peste 70 de studii și articole din domeniul științelor economice în general și Monedă-credit-finanțe, în special.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.